Criza externă: oportunitate sau neşansă pentru România?

În condiţiile puternicelor reverberaţii internaţionale ale crizei financiare declanşate în segmentul de risc al pieţei imobiliare din SUA, ţările mai slab dezvoltate ale lumii ar trebui să se considere că se găsesc la cotele de alertă.

În condiţiile puternicelor reverberaţii internaţionale ale crizei financiare declanşate în segmentul de risc al pieţei imobiliare din SUA, ţările mai slab dezvoltate ale lumii ar trebui să se considere că se găsesc la cotele de alertă. Avalanşa de avertismente cu privire la vulnerabilităţile lor – avertismente care vin acum din partea centrelor financiare internaţionale (organisme internaţionale, agenţii de rating sau institute de analiză) – pot fi tot atîtea semnale de rău augur că, aflat la strîmtoare, capitalul internaţional ar putea căuta o ieşire în afara zonelor de unde a izvorît criza. N-ar fi prima dată cînd cei puternici încearcă să iasă din criză pe seama celor mai slabi.

România, ca şi alte ţări emergente, nu poate decît umări cu sufletul la gură ce se va întîmpla în lunile ce urmează. Indiferent cum este apreciată creşterea economică obţinută în ultimii ani – şi prea pozitiv nu ar putea fi apreciată, avînd în vedere bazarea ei disproporţionată pe import şi pe activităţi în afara economiei sale, ambele aspecte neconferindu-i durabilitate şi sustenabilitate – este neîndoios că România a cunoscut o perioadă fastă. Astfel încît criza financiară internaţională intervine într-un moment crucial.

Criza externă poate oferi o oportunitate. Continuarea expansiunii, în condiţiile în care ţările vizate a fi ajunse din urmă lîncezesc sau dau înapoi, ar putea grăbi recuperări altfel cu mult mai dificile, dacă nu imposibile.

Criza externă poate însă tot atît de bine să taie capul unei Românii care abia reuşeşte să-l scoată la suprafaţă. Vulnerabilităţile economiei din România sînt imense. Unele sînt istorice, niciodată “rezolvate” sau măcar estompate. Altele – culmea! – sînt tocmai cele create de creşterea economică de tipul celei obţinute în ultimii ani, care a accentuat dezarticularea economiei, prin subţierea sectorului real al economiei şi umflarea gogoaşei de deasupra acestuia, prin mărirea prăpastiei dintre producţie şi consum şi care a adîncit dezastruos deficitul extern. Toate aceste dezechilibre şi dezarticulări nu ar putea fi corectate însă decît tot prin creşterea economică. Oprirea acesteia ar fi rapid ruinătoare şi totul de fapt atîrnă de un fir de păr, căci acesta s-ar putea rupe dacă, în contextul crizei financiare mondiale, capitalul internaţional nu s-ar mai implica în România din simplul motiv al vulnerabilităţilor pe care acesta le prezintă.

Criza externă ca oportunitate sau, dimpotrivă, neşansă este pentru România o problemă reală, concretă. Încotro va înclina balanţa depinde de Dumnezeu, de modul în care criza financiară internaţională se va derula în continuare. Este esenţial dacă reverberaţiile crizei vor rămîne în spaţiul select al sofisticăriilor financiare de unde a izvorît sau se vor extinde în zonele financiarului “clasic”, să-i zicem rudimentar, devenind periculoase, prin generalizare, tocmai pentru cei slabi, fără vreo legătură cu sursele crizei.