Criza şi prostia, arme ale crimei pentru fotbal

Spania, Anglia şi Italia fac lejer podiu­mul unei ierarhii a campionatelor naţionale de fotbal din Europa. Nu avem informaţii clare despre meca­nismele şi parametrii statisticilor care compun punctajul respectivului cla­sa­ment. Nici nu ne preocupă prea tare să aflăm amănunte care privesc această corvoadă de hârţogar. Dar oricare observator care nu plusează pătimaş în opţiunile sale poate consi­dera liniştit că o astfel de configuraţie a podiumului girează corectitudinea întreprinderii la care s-au angajat funcţi­onarii uefişti. Trist este însă faptul că pentru noi această încredere trebuie să funcţioneze şi atunci când statisticienii de la UEFA furnizează informaţii despre căderea liberă a Ro­mâniei în ierarhia europeană. Am vrea să aibă dreptate gâlgâitorul preşedinte al LPF. Am vrea să-l credem pe cuvânt pe Dumitru Dragomir atunci când acesta afirmă, cu se­du­că­toa­re suficienţă şi parşivenie cât cu­prin­de, că avem unul dintre cele mai puternice campionate ale lumii. Dar când vedem ce se joacă pe la noi şi com­parăm cu imaginile de import, nu ne mai putem permite să ac­cep­tăm minciuna. Suntem de râsul lumii. Avem un fotbal falimentar. Un fotbal care dă stare de bine doar impos­to­­rilor. Şi hienelor care se bucură de hoit. Reluarea pregătirilor pentru noul sezon compun un amplu tablou al dezastrului. Livrările la export, mult trâmbiţate în vacanţă, s-au redus spre un zero absolut. Echipele au trebuit să se mulţumească doar cu ceva retururi de marfă. Bună şi aia. Mai ales atunci când constatăm, fără să ne întristăm cumva, că geambaşii clu­burilor din liga lui Mitică nu au mai avut mărunţiş nici măcar pentru mar­fa de tarabă de prin bazarurile fotbalului de aiurea. Reinventăm tineretul şi scotoceala prin diviziile sub­na­ţi­onale. Ceea ce nu e foarte rău. Ba, dimpotrivă! Soluţia unor astfel de promovări, la care se renunţase din cauza comisioanelor de care se bucurau samsarii comerţului exterior, poate prinde bine pe termen lung. Şi în stare de normalitate. Deocamdată însă se patinează în gol. Dezastrul profund funcţionează în toată splendoarea sa şi pare ireversibil în condiţiile date.

Patronii cluburilor, majoritatea, trăiesc într-o derută totală din cauza crizei financiare. Boomul economic realizat la umbra unei tranziţii confuze începe să se transfere în amintire. În conturile multor investitori din fotbal nu au mai rămas la ora actuală decât fudulia şi incapacitatea de a imagina soluţii de redresare. Iar infa­tuarea şi sărăcia din capul lor fac din criza economică armă a crimei. Victime fiind cluburile pe care le patronează şi, implicit, fotbalul nostru cel de toate zilele. Scandalul în care Adrian Mititelu a târât Universitatea Craiova este exemplar din acest punct de vedere. Nici nu-ţi vine să crezi că un om atât de mic poate terfeli cu atâta hărnicie imaginea unei echipe care în trecut scotea fotbalul românesc în lume. Solidaritatea lui Gigi Becali cu Adrian Mititelu rezultă, explicabil, din fierberea în aceeaşi ciorbă. Aproape de ei stau Borcea şi George Copos. Cu men­ţi­u­nea că patronul rapidist nu s-a dus la vale precum confraţii săi. La el funcţionează cumpătarea. Ca să nu-i zic altfel. Efectele pentru Rapid însă sunt aceleaşi cu care se confruntă multe cluburi ale primei ligi. Datorii cât casa, contracte neonorate, fotbal pe datorie şi rezultate în consecinţă.

Am folosit doar câteva exemple. Lista inculpaţilor este mult mai amplă. Şi, paradoxal, salvarea fotbalului de la faliment poate să aibă suport doar aplicarea exigentă a regu­lamentelor, în exigenţa procesului de licenţiere a cluburilor. Orice îngăduinţă ar fi devastatoare.