Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Hermann Keyserling aprecia in lucrarea “ Analiza spectrala a Europei “ ca “daca Balcanii nu ar fi existat, ar fi trebuit inventati, pentru ca Europa sa isi poata evacua latura intunecata spre Orient“. Constatare amara si valabila, pentru perioada cand Occidentul derula asaltul asupra Orientului cu credinta infantila a celui puternic. Ruta balcanica a migratiei catre Vest a inversat putin lucrurile, dar suficient, pentru a introduce in continent o criza fata de care marii decidentii sa se balbaie nestiind drumul pentru iesire dintr-o situatie pe care tot ei au creat-o.
Criza Uniunii Europene este o criza de fond (Pierre Manent, “ La raison des nations “) pentru ca statul suveran si natiunea nu mai formeaza o forma politica care sa tina Europa intr-o unitate capabila sa raspunda problemelor actuale.
In fata acestei debusolari, ce pot face Balcanii? Sa-si construiasca modele de comportament, care sa satisfaca asteptarile Occidentale, in paralel cu actiuni pe plan intern fara legatura cu promisiunile luate extern. Croatia a aderat la Uniunea Europeana, Albania, Muntenegru si Macedonia se bucura de imaginea statului candidat, Kosovo urmareste un drum separat spre UE iar conlucrarea cu NATO are un cadru special in Balcani. Ce reprezinta acest tablou? Simplu, statele balcanice s-au incadrat in proiectiile UE si atat. Ultimile evolutii din gandirea de la Bruxelles au permis “sofisticarea“ liderilor balcanici aproape fata de deciziile americane si europene, satisfacuti ca acestia nu vad in profunzime coruptia din Balcani devenita un mod de formare a noi puteri.
Am intrat in Balcani in valtoarea diplomatica a anilor ‘90, iar din intalnirile cu oficialii statelor in care eram acreditat reiesea vizibil dorinta de a realizeze relatii trainice cu marile puteri europene, de integrare in Europa. In logica constructiei europene se prefigura un proces mare de globalizare la nivel de state membre si la un nivel european extins. Toate acestea ereau tentante, desi uneori neintelese in totalitate, prinse in programe de guvernare ca obiective pentru integrare.
Dupa incetarea conflictului din fosta Iugoslavie, criteriile si standardele pentru aderare devenisera “puncte cardinale “ pentru statele din Balcani interesate cu prioritate de dezvoltarea dupa modele si programe europene. Dupa inceperea crizei economice si financiare intregul edificiu al extinderii incepe sa dea semne de nesiguranta, introducand in spatiul balcanic un scepticism, la inceput moderat, iar cu trecerea timpului o stare de neincredere. Iar ca totul sa aiba capac noul presedinte al Comisiei Europene doreste sa “asigure“ in declaratiile de la inceput ca extinderea se amana in mandatul sau.
Traind in spatiul balcanic, era imposibil sa nu sesizezi aceste evolutii care au dus Balcanii de la entuziasm la un euroscepticism nedorit de nimeni. Situatia a dus la aparitia unui tip comportamental dublu imbracat de noii lideri care si-au perfectionat arta de a spune occidentalilor ceea ce le place sa auda, iar acasa sa incalce cele angajate.
Pentru exemplificare, este suficient sa privim spre Serbia, Macedonia si Muntenegru. Starea nou creata este privita superficial de la Bruxelles, fara preocuparea privind consecintele si costul viitor. Cui foloseste acest mod de abordare, este complicat de raspuns.
