CSAT: continuăm, deci plecăm

Disputa dintre preşedintele Băsescu şi Mircea Geoană în privinţa modului de funcţionare al CSAT şi atitudinii şefului statului faţă de militari trebuie tranşată prin afirmaţiile oficiale făcute de la începutul anului până în prezent.

Să le luăm pe rând. Comunicatul CSAT: "Marţi, 20 ianuarie a.c., a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării condusă de preşedintele României, Traian Băsescu. (...) Consiliului Suprem de Apărare a Ţării a aprobat semnarea Memorandumului de înţelegere între România şi Republica Irak, document care reglementează acti­vităţile şi statutul militarilor români prezenţi în Irak în cursul acestui an. Memorandumul reglementează tipurile de operaţii şi activităţi noncombat pe care militarii români continuă să le desfăşoare în Irak, în acord cu autorităţile de la Bagdad. (...) Reamintim că autorităţile de la Bagdad au invitat România ca, împreună cu alte state, să continue participarea la efortul de stabilizare şi reconstrucţie a Irakului, prin prezenţa militarilor români şi după data de 31 decembrie 2008, dată la care a expirat mandatul Coaliţiei Multinaţionale, înfiinţată în baza rezoluţiilor ONU. La data de 22 decembrie 2008, la solicitarea preşedintelui României, Traian Băsescu, Parlamentul României a aprobat conti­nuarea prezenţei forţelor româneşti în Irak după 31 decembrie 2008. În acest context, au avut loc negocieri bilaterale româno-irakiene pentru stabilirea detaliilor tehnice ale continuării prezenţei militarilor români în Irak".

Pentru cei care nu au înţeles, subliniez încă o dată: organismul suprem în materie de apărare şi securitate naţională a dat aprobare pentru continuarea misiunii româneşti în Irak. Nicăieri în comunicatul de la Cotroceni nu se regăseşte cuvântul retragere. Nici măcar ideea unui calendar. Din atitudinea preşedintelui Băsescu să înţelegem că a fost vorba de retragere, dar comunicatul oficial vorbea despre continuarea misiunii?!

După şase zile de la şedinţa CSAT, este semnat un memorandum de ministrul irakian al Apărării şi însărcinatul cu afa­ceri ad-interim al României la Bagdad. El este apoi promovat prin ordonanţa de urgenţă a Cabinetului Boc, în luna fe­bruarie. Ordonanţa a trecut şi ea prin Parlament. La şedinţa în care la Senat s-a dezbătut această ordonanţă, să vezi întâmplare, n-a semnat preşedintele Senatului, Mircea Geoană. Ci un domn senator de la... PD-L. Poate să creadă cineva că pe o chestiune atât de importantă Geoană a delegat pe cineva de la PD-L să-şi dea acordul în locul lui?

De ce în comunicatul CSAT de la 20 ia­nuarie nu se vorbeşte nicăieri despre un eventual plan de retragere, despre vreo dată convenită în acest sens cu guvernul de la Bagdad? Şi brusc, ordonanţa Boc introduce pe şest acest obiectiv? A câta oară se întâmplă ca, între Palatul Cotroceni şi Victoria, chestiunile fundamentale ce trebuie aprobate prin acord politic majoritar să fie tratate ca nişte afaceri personale?

Dacă a existat o dată clară de retragere din Irak, ea trebuia anunţată oficial. Apoi supusă dezbaterii Parlamentului, după avizul şi discuţia în CSAT. Una este să aprobi continuarea misiunii, cu totul altceva încetarea ei şi retragerea trupelor.

Chestiunile de securitate naţională nu se aprobă prin ordonanţe de urgenţă, puse la cale la ceas de noapte de cuplul Băsescu-Boc.

Retragerea lui Geoană din CSAT este o lecţie învăţată. PSD este tratat ca un apendice al guvernării, dominată de la cap la coadă de un singur om. Într-un acces de orgoliu personal, preşedintele PSD nu a mai vrut să fie părtaş la modul discreţionar în care funcţionează CSAT.

Oricine îi poate reproşa lui Geoană că gestul său are conotaţie electorală. Dar nu trebuie uitate două aspecte esenţiale. Preşedintele s-a dus în ultimele 3 zile de campanie să plângă prin Irak, în timp ce acasă aprobă tăierea salariilor milita­rilor şi înjură la două guri, împreună cu Boc, salariile şi pensiile nesimţite din sistemul de apărare. Mistificând adevărul salariilor mediocre pentru majoritatea militarilor. Ca fiu de colonel, preşedintelui Băsescu ar fi trebuit să-i crape obrazul de ruşine pentru modul în care-i tratează pe cei care-şi slujesc necondiţionat ţara. Nu un regim.

Al doilea aspect este că joia trecută, când comandatul suprem lăcrima electoral în faţa subordonaţilor din Irak, Geoană îşi îngropa tatăl, un general în rezervă al Armatei Române. La catafalcul părintelui său, ofiţeri, generali activi şi în retragere i-au reproşat preşedintelui Senatului că tolerează, ca vicepreşedinte al CSAT, tăierea dramatică a bugetului apărării, a salariilor militarilor şi implicarea Armatei în campanie.
Asta a pus capac.

Indiferent de momentul în care a făcut-o, Geoană trebuia să plece din singurul CSAT din ultimii 20 de ani care aprobă tratarea militarilor români ca pe o armată a desculţilor. N-au decât să răspundă comandantul suprem şi ordonanţa sa de la guvern pentru ce se întâmplă acum cu Armata Română.