Cu capitalism cand incercati?

Am primit de la un cititor o lectie care merita impartasita despre aplicatiile practice ale teoriilor economice.

Am primit de la un cititor o lectie care merita impartasita despre aplicatiile practice ale teoriilor economice.

"Dom’le, eu locuiesc intr-un cartier mare din Bucuresti si in urma cu cinci ani, cand mai puteam inca economisi, in ditamai cartierul nu era nici o banca. Acuma, cand nu mai am ce pune deoparte, au aparut vreo opt." Asta a tinut sa-mi spuna un cititor, zilele trecute. Mai zicea c-au disparut si magazinele alimentare, sifonaria, depozitul de vin, frizeria, ceasornicaria, bijuteria, optica, merceria, croitoria, magazinul de piese auto, second hand-ul. Nu mai e nimic. In locul lor au aparut magazine de bani.

I-am explicat interlocutorului ca asa e-n capitalism - ce nu-i profitabil cade prada concurentei. Dar el nu m-a lasat sa-mi termin ideea: "Da? Pai daca-i asa, intre banci ce concurenta e? Ca ofertele sunt la fel. Nu-s personalizate, ci stas, ca la hipermarket".

Am incercat sa-l conving pe om ca asa e la magazinele mari. Dupa cum zice si presedintele tarii, predomina comertul civilizat, nu-i ca la piata. Dar el m-a intrerupt iarasi: "Auziti, daca asta-i capitalism, sa stiti ca si Magazinul Victoria avea 50 de magazine intr-unul singur. Iar vanzatorii la fel iti raspundeau cand intrebai de un produs: «Nu l-ati vazut in raft? Inseamna ca s-a terminat, reveniti!»".

Crezand, in sfarsit, ca pot puncta si eu, am dat-o pe gluma: "Domnule, totusi la magazinele comuniste nu se faceau superoferte…". Atata mi-a trebuit, ca mi-a si taiat vorba: "E adevarat, dar superofertele nu trebuie sa fie diferite? Pai, am vrut sa-mi cumpar aspirator la superpret, dar l-am ratat fiindca se vindea in limita stocului disponibil. Nici o paguba, zic, si peste patru zile am dat de el la alt supermarket, tot la oferta speciala, fix cu acelasi pret. Nici un sfant mai putin". A trebuit sa recunosc ca in capitalism si superofertele arata cam standardizate.

Noroc ca momentul penibil a trecut repede: cititorul a inceput sa-mi povesteasca despre vecinul lui de deasupra, care a strans cureaua noua luni si a reusit, in sfarsit, sa adune bani de-un televizor coreean nou-nout. Dar cand era gata sa-l ia, a aparut o superoferta de credit si si-a luat unul japonez. "L-am intrebat si eu de curiozitate cat era dobanda si era chiar fericit: doar 35%!", si-a continuat omul povestea despre vecin. Urma un fel de happy-end: al de deasupra a scapat de credit, nu mai are nici restanta la intretinere si nici nu mai cere bani imprumut prin bloc. Zice ca nu mai vrea sa auda de credit in viata lui. Interlocutorul meu era nedumerit: "Oare de ce? Tocmai acum, cand dobanda e 10-15%, nu de 35%?!".

Respectivul s-a recomandat (un nume comun) si a precizat ca e maistru la o fabrica din Bucuresti, care inainte de ’90 exporta 90% din productie in Occident. Acum, de cand intreprinderea s-a privatizat, nu mai exporta, nici lucratori nu prea mai are, ci isi inchiriaza depozitele. Si omul zicea: "Dom’le, eu pot munci. Stiu ca numai asa pot castiga mai mult. As lucra si zece ore, nu opt, din care patru mai mult stau. N-ar mai trebui sa merg patru statii cu tramvaiul la hipermarket pentru o economie de 3.000 de lei la kilu’ de cartofi. N-ar conta de unde cumpar. As lua de la non-stop si mi-ar mai ramane si ceva sa pun la banca, acuma ca tot au aparut destule in jurul meu. Ma gandesc ca daca unii imprumuta, e nevoie si de altii ca mine, care sa economiseasca. De ce nu pot, dom’le?!".

La asta, nici macar cu o poanta nu i-am mai putut raspunde. I-am promis doar ca o sa fac publica ultima lui intrebare: "Oare n-am putea incerca sa trecem totusi la capitalism?".