Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Václav Havel
Atunci n-as fi crezut in ruptul capului ca peste putina vreme imi voi face mea culpa. Faptul nu inseamna ca ma si scuz in vreun fel, motivandu-mi greseala prin foamea mea de civism autentic, cea care ma facuse sa iau, in pustiul civic romanesc – generator de miraje –, tantarul drept armasar. Asa se face ca in momentul excluderii lui Traian Ungureanu de la postul de radio BBC, telefonasem "mirajului" Horia-Roman Patapievici, spre a-l felicita pentru felul in care reactionase, aparandu-l, intr-un editorial din LA&I, suplimentul de atunci al Cotidianului. Neintarziat, el m-a abordat pe coarda ecologica, spunandu-mi ca "Trebuie facut ceva... O actiune de plantare, stiu eu? Sa zicem «Bucurestiul verde»...", explicandu-mi ca, sub asaltul betoanelor, Micul Paris devenea pe zi ce trece tot mai irespirabil.
Onorat, l-am luat in serios si m-am pus pe treaba. De la Directia Silvica Suceava mi s-au promis 5.000 de puieti mari (mesteacan, salcam, tei), asigurandu-mi-se si transportul la Bucuresti. Am gasit si o parte din voluntarii necesari actiunii si, printr-o epistola dactilografiata – era in urma cu vreo 7-8 ani – i-am comunicat ca sunt gata de actiune; el, uzand de notorietate, urmand sa se ocupe de formalitati si de amplasarea arborilor. Nici un raspuns. Am mai trimis o epistola, urmata de aceeasi tacere. La telefon nu am mai apelat, fiindca am inteles: mersesem cu credulitatea prea departe. Ceea ce cu gura parea usor, cu mana se dovedea pesemne de nefacut.
L-am intalnit apoi in "standul" TVR, la editia din acelasi an a Targului de Carte "Bookarest". Ca scriitor si realizator al emisiunii "Idei in libertate" ce se afla, H.-R. Patapievici raspundea intrebarilor si sugestiilor telespectatorilor sai, acum prezenti in sala. Televiziunea fiind publica, iar ideile libere, ce mi-am spus?: se va fi speriat omul de lopata si hirlet, avand mana fina, dar din gura nu are cum sa ocoleasca munca "pro natura". Drept care i-am sugerat sa abordeze candva in emisiunea sa, cu invitati adecvati, si tematica ecologica, mult prea ignorata la noi – ce subiect cultural!, de la literatura la filme! –, eu venind cu exemple dramatice ale realitatii romanesti. Oarecum ironic si plictisit mi-a raspuns ca emisiunea sa este una de cultura, elitista, ca nu si-o poate ocupa cu ecologie, problemele mediului fiind doar o chestiune de societate civila si de integrare europeana. Ultima urmand sa le rezolve si pe acestea, insa numai atunci cand va fi momentul.
Cum de la Gabriel Liiceanu stiam ca Patapievici este un adevarat "Kierkegaard al Romaniei", nu m-am lasat: ii trebuia pesemne o pilda culturala pe masura gandirii danezului. I-am oferit-o pe loc. Iat-o, cu nadejdea ca, aflat la loc de-a pururi cu verdeata, Sadoveanu imi va ierta rezumatul scriiturii sale.
Zice-se ca, ajuns in Asia, Alexandru Macedon fusese oaspetele unei populatii care traia dupa legea iubirii. Acolo asistase la judecarea unei pricini stranii: un om vanduse o postata de pamant altuia si cumparatorul gasise o comoara. Noul proprietar voia sa inapoieze comoara fiindca el nu cumparase si ce era in pamant, iar vanzatorul ii refuza oferta. Uimit, cuceritorul a explicat ca in lumea sa civilizata lucrurile se intampla invers. Ba mai mult, daca impricinatii nu se injunghie, ii ucide imparatul, care le ia comoara. Tare s-a mirat judecatorul primitiv, intreband: "Si intr-o asemenea tara ploua? Intr-o asemenea tara, soarele incalzeste? Pamantul isi da roada? Nu bat molime pe cei rai si sangerosi? Nu cad trasniti prostii si nelegiuitii?". Alexandru Macedon i-a spus insa ca totul este ok. "Inteleg, a spus judecatorul. Intelepcinea lui Dumnezeu e nemarginita, ca si bunatatea Lui; Dumnezeu da acolo belsugul pamantului, caci in acele tari traiesc si animale necuvantatoare". Publicul a aplaudat. Pe Kierkegaardul nostru pilda l-a lasat rece si, cu un zambet ingaduitor, a cerut asistentei alta intrebare.
Paul Claudel spunea ca nu vorbele au facut Odiseea, ci Odiseea a facut vorbele, subliniind conditia obligatorie a scriitorului-cetatean: aceea de a poseda un vast bagaj experimental, pe langa talent exersat si vocabular firesc; intrucat doar asa scriitorul creeaza opera, sadind si invatatura. Daca notorii eruditi ai Romaniei actuale pacatuiesc cu inocenta prin ceva, aceasta nu este lipsa vorbelor, ci lipsa propriilor "odisee". Acesti magazioneri ai rastelurilor cu vorbe, traindu-si imaginar si frustrant odiseele de garsoniera, se metamorfozeaza din cand in cand in revizorii oficiali ai civismului romanesc. Netraiti, atunci cand sunt confruntati cu gravele probleme ale mediului, tocmai orizontul propriilor garsoniere – acoperit cu tomuri – ii impiedica sa zareasca orizontul.
Citește pe Antena3.ro
