Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Vreme coclita. Acum cateva zile crapai de caldura, in dimineata asta frigul iti umbla, cu pasi de pisica uda, pe sub camasa. Vremuri cainoase si tulburi. Tara se surpa, grinzile de rezistenta, subrezite si roase de carii, cad una cate una. NASA pregateste populatia pentru sfarsitul lumii, drept pentru care fiecare cetatean american e povatuit sa-si faca provizii de apa si sa aiba in automobil macar o jumatate de rezervor de benzina. Cu acest vaccin antiapocalipsa, ai sanse mari de supravietuire. Bagi in marsarier si parchezi pe Marte. La noi apocalipsa s-a instalat si lucreaza metodic iar sansele de salvare sunt nule. Sute de mii de firme, cele mai multe mici si mijlocii, au dat faliment. Din altele n-a ramas decat inscriptia de la poarta, semn ca inauntru e un idealist care mai nadajduieste ca, poate, intr-o zi, o minune il va salva. Lunile si zilele aduc in familii alti si alti someri. Nu se mai platesc medicamentele cancerosilor si nici laptele praf al sugarilor. In general nu se mai plateste nimic, in schimb se impoziteaza tot. Avem cele mai mici salarii din Europa si cele mai scumpe alimente in piete si magazine. De curand a fost introdus impozitul retroactiv pe gand, pe scris, pe creatia muzicala sau actoriceasca. Pe cand o taxa pe vise? Reforma triumfala, condusa de numitul Traian Basescu, spre binele, prosperitatea si disparitia poporului roman, continua cu refelierea administrativa a tarii, naucirea naucitului nostru aparat birocratic, schimbarea reschimbatei constitutii. Sacul cu soareci nu trebuie lasat o clipa neinvartit, neametit, in periculoasa hodina. Atentie, zice presedintele. Totul musai pana la viitoarele alegeri. Altfel, prizonierii se organizeaza, rod tesatura, scapa, ceea ce nu e ingaduit. Basescu trebuie sa ramana la putere, Udrea trebuie sa ramana la putere. Doar poporul n-are voie sa ajunga la putere. Cu ce arma poti strivi un popor? Cu poporul insusi. E o arma letala. El e deja dresat perfect, manipulabil prin vocatia primitivismului si inculturii. De ce a incercat Basescu, plin de venin, sa-l manjeasca pe Rege? Pentru ca era un reper moral si istoric de neatins pentru el si asta il face sa turbeze. A incercat sa rastoarne valorile si-n Casa Regala, botezand nu stiu ce urmasi de lambrini, fataindu-se plin de ura si pe acolo. Nasul, victorios in toate razboaiele de mocirla de pe Dambovita, n-a reusit sa clinteasca un muschi de pe fata de statuie a adevaratului Rege. Bronzul regal e imun la scremutul unui catel care, neputincios sa-l zgarie si sa-l ajunga, ridica piciorul si urineaza la temelia soclului.
In dimineata asta a venit la mine, la Sangeru, un carutas, Gheorghe. Apelez uneori la el pentru treburi agricole. V-au macelarit, zice el, si ultimii ciresi. Am gasit opt insi acolo. Erau din satul vecin. Pusesera la pamant un crac mare de cires, gros ca pe picior, si-si umpleau traistile. Cand i-am atentionat ca e pacat ce fac mi-au zis ca poate imi taie si mie gatul daca nu-mi tin gura. E vremea sa explic cum e cu ciresii mei. Am mostenit de la parinti o livada de circa doua hectare cu ciresi, intre doua paduri, spre coama dealului care tine pe varf comuna vecina, Tataru. Prin ’95, prins eu de un avant capitalist, am tocmit un paznic din satul Tisa. Conventia era sa facem ciresele jumatate-jumatate. Daca vin copii, zic, ii lasi sa manance cat vor. Cand eram mic, impreuna cu alt tanc, ne-am suit intr-un cires care nu era al nostru. Proprietara ne-a prins si si-a chemat barbatul, care s-a instalat sub pom cu furca. N-a fost de gluma si am scapat greu, ca prin urechile acului. Lasa copiii sa manance, am zis. Ciresele sunt bucuria lor. Paznicul meu nu mi-a dat macar o ladita cu cirese din cei peste o mie de ciresi. Nu s-au facut, mi-a explicat el, iar alea care s-au facut au fost mancate de copii. Asta e, zic, resemnat. Sa fie primite! Mai tarziu am aflat ca fiu-sau deschisese taraba cu cirese in piata din Brasov si, in mai si iunie, au tot vandut ciresele mele sub Tampa. Ca atare am rupt conventia. Am lasat livada la dispozitia tancilor din doua sate. Sa fie de sufletul mortilor. Intr-un an, la Bucuresti, prozatorul Adrian Costache, profesor la Colegiul "Lazar" si amic (a lansat de curand o excelenta trilogie), m-a invitat sa mergem la tara. S-au copt ciresele "La Avramescu". El e din Tataru. Sunt o frumusete, m-a ademenit el. Iau an de an. Locul, al bunicului meu care avea pe deal o crama si apoi al tatei, a ramas, in toponimia locala, ca "La Avramescu". Prietenul meu nu realiza ca "La Avramescu" e chiar la mine. Am ras amandoi. A fost singurul care mi-a adus si mie cirese. Din livada mea! Apoi am constatat cu amaraciune ca donatia mea e omorata de inconstienta si bestialitata unor indivizi. An de an, fiindca ciresii au tot crescut, au rupt cracile la care nu ajungeau. Apoi au ajuns sa taie pomii cu totul. Indivizi primitivi, care n-au plantat in viata lor un pom, au jefuit si distrus splendida livada de ciresi. Degeaba le-a explicat cate un batranel ca e pacat ce fac, ca la anul nu vor mai manca cirese daca distrug pomii. Fiecare cires bogat in roade, semet si inalt, la care n-au putut ajunge, cu fructe pietroase (aici se cheama Inima Porumbelului) a fost cules cu toporul. Ma simt vinovat si neputincios. Gestul meu, pe care-l credeam in sinea mea marinimos, a stimulat jaful.
De ce povestesc asta acum? Nu stiu. Mi-a venit asa, ca un adaos de tristete. Vorbeam de jefuirea unei tari, de incercarea de mutilare a prestigiului regal, de haosul care se extinde, de intinarea valorilor. Ce treaba au astea cu ciresii tai? – m-ar putea admonesta cineva. Niciuna, fireste. Pot alegatorii aceia tineri, cei mai multi tineri, sateni fara slujbe si calificare, unii dintre ei abrutizati de alcool, sa realizeze pericolele care pandesc fiinta noastra nationala si sa reactioneze lucid si temerar maine? Pot fi ei speranta ca vom reinvia? Nu stiu sa raspund. Incerc sa fiu optimist.
Citește pe Antena3.ro
