Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când pleci dintr-o lume anormală, normalul dintr-o altă lume îţi induce o nelinişte. Ca şi cum ceva stă să se întâmple, iar tu nu reuşeşti să ghiceşti ce. Neliniştea e stimulată de liniştea cu care localnicii altor lumi tratează normalul lor. Mi-au trebuit trei zile, la Milano, ca să realizez de la ce mi se trăgea starea cea nouă de contrarietate.
În trei zile de preumblări prin oraş şi prin regiune, n-am văzut nici un bărbat pântecos şi nici o femeie mătăhăloasă. Poate că n-aş fi înţeles niciodată din ce-mi venea angoasa milaneză, dacă n-aş fi aflat răspunsul la o altă stare - să-i zicem stare de întrebare - care apărea de regulă după ce mâncam ce mâncau şi italienii. Era tot o chestiune de normalitate comparată. În Italia de Nord se mănâncă uşor. E nevoie de mai multe cine şi prânzuri ca să înţelegi că, deşi te hrăneşti bine, n-ai cum să faci burtă.
Mesele sunt parcă mai lungi şi, în orice caz, mai bogate. Cu toate acestea, cu peşte şi paste te ridici de pe scaun uşor şi gata de muncă. Un italian care are de 20 de ani afaceri în România mi-a zis că la noi a văzut zilnic mulţi oameni cărând câte un sac de ciment în braţe. Când ai 50 de kilograme peste greutatea optimă, e ca şi cum ai căra tot timpul, ziua şi noaptea, un sac de ciment. Ideea m-a urmărit şi am numărat, vreme de trei ceasuri, cât am rezistat să fac asta în trafic, persoanele cu tendinţe de îngrăşare şi obezii. Bărbaţi şi femei. Cimentul se livrează şi în saci de 25 de kilograme.
Probabil şi în porţii de zece. Am avut dintr-odată viziunea unei societăţi în care toţi cetăţenii au greutatea optimă, doar că unii cară în permanenţă nişte saci mai mari sau mai mici de ciment. O lume absurdă, traversată de inşi de toate condiţiile cu câte un sac de ciment pe umăr. Nu burtoşi, nu gonflaţi, ci în curs de cocoşare sub propria umflare. Mi-am imaginat apoi cum ar arăta planeta dacă, în loc să se umfle îndopându-se nesănătos şi mâncând fără nici o noimă, locuitorii ei ar fi slabi, dar ar căra degeaba, fără absolut nici un folos pentru nimeni, la slujbă, la restaurant, la cinema, la iarbă verde, imense cantităţi de ciment.
În spate, pe umeri, în braţe, în ghiozdane. Iar între aceştia, bineînţeles, şi inovatori, care în loc de ciment cară plumb şi par privilegiaţi, exceptaţi de la ciment. Dar aurul e şi mai greu decât plumbul. Bogaţii ar rezolva cu două lingouri de aur, a câte 20 de kilograme fiecare, coşmarul. Doar că geanta diplomat i-ar obliga să facă muşchi, să tragă zilnic la fiare. În şcoala elementară eram întrebaţi ce e mai greu: un kil de fier sau un kil de lână? Nu ştiu de ce italianul cu care am comentat chestiunea s-a referit la ciment. Nestăpâniţii, lacomii, stresaţii, care pun pe ei în neştire zeci de kile de balast, pot fi imaginaţi ducând baloturi uriaşe de lână. E liber orice om să-şi dea drumul la închipuiri. Un fapt rămâne. Un fapt năucitor: traiul prost şi ignoranţa îngraşă.
Citește pe Antena3.ro
