Naomi, un transsexual care a săltat în această săptămână ratingul multor emisiuni tv şi a ţinut prima pagină a tabloidelor, a fost abandonat jalnic într-un moment de cumpănă. Un comando de derbedei violenţi l-a maltratat sălbatic, umilindu-l în văzul a zeci de persoane: l-a bătut, l-a tuns şi l-a înfundat într-un tomberon. Asta s-a întâmplat nu într-o pustietate, ci într-un bar – White – pe Bulevardul Decebal, în buricul Capitalei. N-am prea auzit să-i fi sărit în ajutor, să atragă atenţia asupra acţiunii premeditate, violente de discriminare sexuală pe moderatorii şi jurnaliştii care-l găzduiseră cu amabilitate interesată pe Naomi în zilele precedente.
Hidoşenia comandoului nu poate fi trecută cu vederea; violenţa nepedepsită are efect de pecingine. Şi refuz să cred că doar Nikita poate să-l apere pe Naomi.
Am avut rezerve în a mă pronunţa în scris asupra minorităţilor sexuale. Cu ironia nu vindeci şi nici nu anihilezi orientări sexuale care nu-ţi convin. Dar de aici până la atacuri fizice împotriva transsexualilor, homosexualilor sau lesbienelor este un hău în care cad doar conştiinţele amorţite sau perverse. Acum a fost bătut Naomi, mâine vor fi atacaţi ţiganii sau evreii. Până ieri nu apăruse nici o reacţie a Poliţiei, nici o opinie a ONG-urilor care sug bani pentru apărarea minorităţilor.
Desigur, nu iese România din criză dacă vor fi amendaţi cu doi-trei poli golanii care l-au atacat pe Naomi. Nici prostituatele date în vileag de transsexual că prestează pe la Londra, iar la Bucureşti îşi pun lămâiţă la biserică, nu vor redeveni fete mari.
Trăim de luni bune într-o spirală a violenţei şi instituţiile statului par anesteziate. Nu reuşesc să găsească armele furate din depozitele Armatei; nu prind nici asasinii de la Braşov –- înţelegem că sunt anchete complicate. Că ascund pe complicii care l-au făcut scăpat pe Hayssam, înţeleg şi asta – din raţiuni de stat. Dar când strada devine scena comandourilor de dreapta sau a unor bodyguarzi ilegali care maltratează cetăţenii – pe motiv de supărare a ceea ce ascund sub fustă sau pantaloni –, atitudinea autorităţilor nu poate fi acceptată. Mâine o să vedem un ţigan agăţat în cui şi o să spunem – mai bine o cioară moartă decât una vie, poimâine vor fi atacate sinagogile şi vom zice că prea s-au obrăznicit şi jidanii ăştia şi va veni o zi când ne vom da seama că a venit şi rândul nostru. Al meu, al tău...
Treziţi-vă, domnilor, tovarăşi, cum vreţi să vă numiţi! Nu vom mai avea prilej de creştere de rating cu transsexuali exploataţi în media, nici loc de comentarii despre eşecul democraţiei.
Citește pe Antena3.ro