Cum a rămas Lilica pe drumuri (I)

Lily ajunsese întîmplător la Bucureşti. Se numea Lilica Borboşi şi era fiica lui Aurică Borboşi din Ivănceşti, o localitate de pe Drumul European, aflată la vreo sută de kilometri de Capitală. Înainte de Revoluţie, tatăl Lilicăi fusese miliţian. Ajunsese pe drumuri după o întîmplare despre care se va vorbi mult timp în sat.

Lily ajunsese întîmplător la Bucureşti. Se numea Lilica Borboşi şi era fiica lui Aurică Borboşi din Ivănceşti, o localitate de pe Drumul European, aflată la vreo sută de kilometri de Capitală. Înainte de Revoluţie, tatăl Lilicăi fusese miliţian. Ajunsese pe drumuri după o întîmplare despre care se va vorbi mult timp în sat. Unii îl compătimiseră. Alţii – cei mai mulţi – făcuseră însă haz de el trecîndu-l pe loc şi fără menajamente în categoria tîmpiţi fără scăpare.

Aurică Borboşi ieşea pe la unu noaptea, pe un scaun în faţa porţii, în uniformă de agent de circulaţie, şi oprea toate maşinile care se întorceau de la Iaşi la Bucureşti.

Din cîte observase el, un conducător auto oprit după miezul nopţii e altfel decît unul oprit în restul celor 24 de ore. Noaptea sau poate oboseala, mă rog, îl face să accepte tot ce-i spune agentul că a făcut în materie de încălcare a regulilor de circulaţie.

Ghinionul lui Aurică Borboşi a fost că într-o noapte a oprit maşina în care se afla ministrul de Interne.

Fireşte, şoferul ministrului încălcase cam tot ce putea fi încălcat în materie de circulaţie pe timp de noapte.

Ministrul însă se grăbea tare, şi tîmpitul acesta de şef de post rural l-a scos din sărite, pentru că, zicea el, îşi permisese să oprească tocmai maşina lui.

Astfel că pînă a doua zi dimineaţă, la prima oră, Aurică Borboşi era dat afară din Miliţie.

Pentru că nu mai suporta ruşinea, tatăl Lilicăi se mută cu casa în orăşelul din apropierea Ivănceştilor şi se consacră albinăritului.

După absolvirea liceului, Lilica se angajă ca vînzătoare la un magazin de pantofi din orăşel. Lucrase aici vreun an, pînă într-o zi, cînd o clientă care căuta o pereche de pantofi cu fundă, cum văzuse ea că purta o cunoscută vedetă tv, uită pe bancheta pe care se aşezase pentru a proba încălţămintea o publicaţie de la Bucureşti. Cînd termină serviciul, Lilica luă cu ea ziarul şi ajunsă acasă, cum nu prea avea ce face, îl citi de la prima pînă la ultima pagină, cu acest prilej verificîndu-şi şi horoscopul. Chiar pe copertă îşi arăta sînii uriaşi, cît nişte pepeni modificaţi genetic, o jună despre care publicaţia susţinea că jucase într-un film porno din Occident, dar se întorsese în România, deoarece – zicea respectiva – voia să contribuie la dezvoltarea industriei porno din România, rămasă mult în urma industriilor de gen din ţările Uniunii Europene.

Prin intermediul ziarului, juna lansa o provocare tuturor tinerelor din ţară posesoare de sîni. Era vorba de concursul intitulat "Ia-te la trîntă cu sînii mei‘‘! În textul de sub priveliştea tipei despuiate, căreia ziarul îi retuşase părul pubian, din motive lesne de înţeles dacă ne gîndim că pe aceeaşi pagină apărea şi fotografia Preşedintelui Republicii, îngrijorat de creşterea preţurilor la alimentele de bază, cititoarele erau invitate să trimită pe adresa publicaţiei o fotografie în culori a sînilor, însoţită de dimensiuni şi formă. Dimensiunile trebuiau să fie cele reale. Forma însă trebuia încadrată într-una din următoarele categorii: pară, măr, cireaşă amară, banană, ananas, pătlăgică vînătă. După ce luă cunoştinţă de prevederile concursului, Lilica simţi nevoia să meargă în baie, să-şi desfacă bluza şi să-şi contemple sînii, ţinînd în mînă ziarul. Ştia că are sîni de prima pagină. Chiar şi cînd îşi punea sutien, tropăind prin Piaţa Revoluţiei din Decembrie 1989, fostă Macaralei, fostă Marea Revoluţie din noiembrie 1917, toţi golanii întorceau capul cînd trecea ea şi fluierau mai mult decît admirativ. Acum însă descoperi că sînii ei îi băteau la scor pe cei ai vedetei.

A doua zi, înainte de a ajunge la serviciu, trecu pe la Supermarketul OK din centru şi-şi fotografie sînii în cabina self service. Se enervase puţin aşteptînd să iasă din cabină un tip cu fes de lucrător la negru, care nu ştia cum să introducă moneda. Lilica nu mai răbdă, trase la o parte cîrpa care ţinea loc de uşă şi îi arătă cum se procedează. După ce insul plecă luînd cu el poza, în care ieşise fără o jumătate de cap, Lilica îşi desfăcu bluza, îşi potrivi sînii goi în faţa camerei foto, apăsă pe declanşator şi obţinu o fotografie în culori a acestora. La întoarcerea acasă, după serviciu, îşi măsură sînii cu metrul de tîmplărie a lui taică-său, îşi trecu dimensiunile pe o coală de hîrtie şi se apucă de încadrat într-una din categoriile stabilite de ziar. Se chinui pînă pe la miezul nopţii să aleagă între măr şi banană. A doua zi, la serviciu, urmări cu atenţie sînii tuturor clientelor, încercînd o clasificare a acestora. Lucru destul de dificil, deoarece pînă atunci fusese preocupată doar de picioarele celor ce intrau în magazin. După un an de zile, îţi putea spune, chiar şi văzînd-o fugărită de un maidanez, ce număr purta la pantofi o femeie. În materie de sîni, era însă tufă de Veneţia. În drum spre casă se opri la magazinul de Sutiene, unde lucra o prietenă de a sa. Se înţelege că acesta se specializase în forma sînilor, dat fiind că multe cliente îi arătau sînii şi se interesau cam ce sutien să-şi pună pentru a provoca bărbaţii, fără a trece însă drept curve. Cu ajutorul prietenei, ajunse la concluzia că sînii ei erau în formă de pară.

Vîrî într-un plic poza sînilor, o coală de hîrtie, pe care îşi trecuse, alături de dimensiuni şi formă, numele, prenumele şi adresa, duse plicul la poştă şi se puse pe aşteptat. Ziarul anunţase că sînii nominalizaţi pentru concurs urmau să fie reproduşi în paginile sale. Astfel că, în fiecare dimineaţă, Lilica se oprea la chioşc, de unde lua ziarul pe care vînzătoarea i-l punea deoparte. De fiecare dată sînii publicaţi îi dădeau o satisfacţie uriaşă. Nici nu se comparau cu ai săi. Cînd şi-i văzu reproduşi, intră însă la bănuieli. I se păru că redacţia îi micşorase dinadins pentru a fi mai mici decît ai vedetei porno. Asta deoarece sînii fiecărei concurente erau publicaţi alături de cei ai vedetei, pentru a se putea face o comparaţie pe loc. Totuşi, în ziua respectivă, Lilica nu-şi mai puse sutienul, găsind de cuviinţă că sînii ei meritau şi ei o răsplată. După cum bănuise, concursul se dovedi o porcărie. Cei din redacţie clasară pe primul loc una de-a lor, o colegă care lucra la IT şi care-i ameninţase că le şterge toată arhiva dacă nu o pun pe locul întîi.

Lilica şi-ar fi văzut mai departe de treburile ei de vînzătoare de pantofi, dacă, într-o zi, prietena de la Sutiene nu i-ar fi atras atenţia că ziarul îi folosea în continuare sînii, publicîndu-i pe prima pagină sub fel de fel de pretexte, cum ar fi, de exemplu, recomandări pentru a face faţă caniculei sau ultima descoperire în materie de vindecare a cancerului la sîn.

Cred că te-ai îmbogăţit – îi spuse prietena – dezvăluindu-i, cînd ea se arătă mirată, că în astfel de cazuri redacţiile plătesc gras. Astfel că, după ce încercă zadarnic să ia legătura cu ziarul, Lilica se urcă în microbuzul Iaşi-Bucureşti şi se prezentă la redacţie pentru a cere bani sau, în caz de refuz, să i se dea poza înapoi.

Aici, în timp ce aştepta să intre la redactorul-şef, o întîlni pe Vasilica, o tipă venită pentru a cere drept la replică, deoarece, din greşeală, un articol cu poze o prezentase drept fată de pe şoseaua de Centură. Redactorul-şef nu le primi. Secretara le spuse (confidenţial, desigur) că e foarte ocupat. O vedetă ţinuse în acea după-amiază o conferinţă de presă la care anunţase că nu mai ia pilulă din noaptea următoare, deoarece vrea să rămînă gravidă. Drept urmare, ziarul scotea o ediţie specială. Pe drum, spre ieşire, Vasilica îi povesti că avea o meserie extraordinară: cea de aplaudac la emisiunile tv. Lilica se arată interesată de asta. Şi cum cealaltă se oferi s-o ducă la proprietarul firmei de aplaudaci, rămase la ea peste noapte şi, de a doua zi, se angajă ca aplaudacă şi deveni bucureşteancă.

(Va urma)