x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum a scăpat Victor de singurătate

0
Autor: Ştefan Mitroi 25 Ian 2015 - 16:20
După ce n-a mai fost maică-sa, nu i-a mai fost nimănui milă de Victor. El credea c-o să-i ţină de urât pereţii casei în care locuia. Însă nici ţipenie de mângâiere în pustiul tot mai lăbărţat al odăilor! Odată cu pustiul se lăţea parcă şi casa. Se mărise de câteva ori  faţă de cum o ştia el. Ca să poată încăpea absenţa mamei sale înăuntru! De dragul acestei  absenţe, casa creştea întruna. Singurătatea lui, ce creştea de dragul casei şi ea, avea nevoie de o milă pe măsură. Dar Victor, cu toate că avea vreo patru-cinci fraţi, rămăsese singur pe lume. Unde mai pui că din mică, aşa cum o crezuse până atunci, se lăbărţase şi lumea.

Toată lumea lui era satul în care trăia, numai că satul se făcea de la o zi la alta tot mai mic, întrucât oamenii intrau, atunci când le venea sorocul de intrat, cu case cu tot în pământ. În mod ciudat, însă, lui Victor i se părea tot mai mare lumea, atât de mare încât găsea din ce în ce mai greu  drumul pe care se întorcea seara acasă. Drumurile, mai precis, întrucât el se întorcea aproape în fiecare zi pe mai multe. Asta de când  s-a amestecat pustiul din casă cu pustiul din viaţa lui, şi-atunci s-a întâmplat să i se facă totuşi cuiva milă de Victor. Nu unui om, cum s-ar putea crede, ci unui păhăruţ de sticlă! Dar nu un păhăruţ oarecare, ci unul plin de fiecare dată cu ţuică. Victor era încredinţat că are gustul lacrimilor sale ţuica.

Dusul paharului la gură însemna pentru el un fel mai puţin ruşinos de a plânge. Dar mila păhăruţului se sfârşea când se sfârşeau banii. Şi banii se sfârşeau mai mereu. Doar absenţa mamei lui nu se sfârşea niciodată. Tot aşa, pustiul din viaţa sa şi din odăi. Şi atunci, Victor, alături de care mi-am petrecut o bună parte din copilărie, si-a dat seama că nu mai poate îndura atâta singurătate. Şi-a scăpat, vârându-şi zilele trecute capul într-un ştreang!

 


Serviciul de email marketing furnizat de