x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

„Cum aş putea să opresc sporovăiala minţii?”.

0
Autor: Maria Timuc 31 Mai 2011 - 21:00

Mintea omului vorbeste permanent. Initiatii spun ca 'trancaneste'. Mintea spune lucruri logice si tocmai pentru ca ele par rationale si corecte, mintea se tine dupa ele, gaseste alte si alte semnificatii, explicatii, legaturi, structuri si idei. Uneori nu adormim atunci cand am vrea, cand am avea nevoie si cand ne-ar face bine pentru ca mintea este ocupata cu ceva. Ea nu se opreste cu usurinta din vorbit, dimpotriva; e indeajuns sa te gandesti la un toc rupt ca mintea te duce apoi la pantofii pe care i-ai incaltat cand erai la mare cu cineva important din viata ta si intr-o clipita te trezesti prin copilarie pentru ca, in momentul urmator, sa te gandesti la viitorul care nu-ti poate oferi nimic bun. Posibilitatile mintii de a calatori in trecut, in prezent, in viitor, in situatii care nu s-au intamplat niciodata si-n povesti imaginare este atat de puternica, atat de captivanta si de obositoare, uneori, incat tocmai asta devine pricina de insomnie. Cand mintea rataceste prin intamplari, nu mai poti fi concentrat, te risipesti si, mai mult, te indepartezi de tine insuti. Din pricina mintii suntem cu totii nelinistiti.

'Eu as vrea sa-mi linistesc mintea, dar sa stiti ca mintea mea nu vrea sa se opreasca, vorbeste permanent. Cum as putea sa opresc sporovaiala mintii?', a intrebat o fata acum cativa ani in sala in care interpretul perso­nal al lui Dalai Lama sustinea o conferinta (desigur, eram si eu acolo). Mi-am amintit intrebarea aceasta fiindca ea este intrebarea noastra, a tuturor. Ea a fost si intrebarea unora dintre cei mai mari initiati ai lumii, care au cautat tot soiul de trucuri sau metode de linistire a mintii. Asa au gasit meditatia. Au gasit concentrarea asupra unei lumanari aprinse. Concentrarea asupra inimii in timpul meditatiei sau asupra unei idei. De exemplu, retii pe ecranul mental ideea de iubire si nu te abati cu mintea de la asta. Insa mintea neexperimentata abia asteapta sa rostesti cuvantul 'iubire' ca sa te duca prin toate esecurile si pierderile in dragoste, prin nefericirile si durerile iubirii ori sa anticipeze unele mai mari. Sa iesi din mrejele propriei minti este o provocare, dar si o necesitate pentru ca, spun inteleptii, gandesti permanent si asa te indepartezi de esenta ta. Te indepartezi de fiinta interioara, de cine esti tu cu adevarat, de scanteia divina din tine. A opri mintea din trancaneala (oricat de inteligenta si de inspirata ar parea ea uneori) inseamna, asadar, a te apropia de tine insuti. A te cunoaste pe tine, a intra in starea de 'nonminte' este posibil doar daca iesi din minte. Doar daca nu te mai lasi sedus de ganduri.

Inteleptii au gasit o modalitate mai simpla, mai usor de aplicat pentru mintea framantata, pentru mintea care se identifica aproape total cu treburile vietii de zi cu zi: este vorba despre 'ideea abusurda'. Daca nu ma insel, Cioran folosea 'cuvantul absurd' ca remediu impotriva insomniei, iar Osho a prezentat metoda in una dintre cartile sale. Adica, iti creezi un cuvant fara inteles, cat mai lung posibil, pe care – atunci cand il rostesti in gand – mintea sa nu-l poata asocia cu nimic (de exemplu, pivanoricovusinero). Rostind cuvantul inainte de culcare, mintea se deconecteaza relativ rapid, nu mai poate trancani, fiindca nu intelege si adormi. Absurdul, neintelesul ii vine de hac mintii care trancaneste. Daca mintea nu gaseste in arhivele ei ceva de legat, ceva de inventat, se plictiseste, intra in repaus, tace. Dincolo de minte suntem noi insine, este fiinta interioara, neschimbatoare, continua, observatorul din noi. Fiinta noastra linistita poate fi cunoscuta atunci cand tace mintea nelinistita. Din nefericire, noi ne identificam cu trancaneala continua a mintii si, din pricina asta, ratam intalnirea cu fiinta care stie, cunoaste, intelege si vede dincolo de aparente. Trancaneala mintii creeaza o puzderie de nori interiori, care ne intuneca viziunea si ne impiedica sa vedem adevarul. Ideile absurde blocheaza fluxul mental; in fata absurdului, mintea ramane tacuta. Vorbim aici despre a ne folosi de absurd in scopul deconectarii de trancaneala mintii, nu despre un exercitiu util in societate sau in treburile noastre de zi cu zi. Vorbaria mintii acopera cerul senin sau fiinta noastra interioara, a carei frumusete, putere, intelepciune si blandete se descopera prin tacerea mintii. A ne cauta pe noi insine nu inseamna a schimba ceva, a fi intr-un fel sau altul, a invata ceva sau a adauga altceva, cat a ajuta mintea sa se linisteasca. Daca ploaia se opreste, apare cerul senin, albastru, clar. Daca mintea se linisteste, noi insine iesim la iveala in forma cea mai frumoasa si naturala pe care am cunoscut-o vreodata.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de