Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
O prietenă de familie, plecată incă inainte de â89 dincolo de Europa, ne-a apelat inainte de Crăciun. Şi cum o preocupă funcţionarea motoarelor economiei mondiale, deşi se ocupă cu medicina, ne-a provocat la un colocviu despre ce se intămplă prin lumea mare la sfărşitul anului 2007; dar şi, mai cu seamă, despre ce se intămplă la noi.
O prietenă de familie, plecată incă inainte de â89 dincolo de Europa, ne-a apelat inainte de Crăciun. Şi cum o preocupă funcţionarea motoarelor economiei mondiale, deşi se ocupă cu medicina, ne-a provocat la un colocviu despre ce se intămplă prin lumea mare la sfărşitul anului 2007; dar şi, mai cu seamă, despre ce se intămplă la noi. La un moment dat ne-a spus apăsat că noi, cei din ţară, fiindcă privim lucrurile din imediata lor apropiere, nu vedem "căt de mult a crescut rata progresului in Romănia". Sunt cuvintele ei. Le-am reţinut intocmai. Acum le reproduc intocmai. De atunci, de cănd le-am auzit prima oară, mă tot intreb căt adevăr şi căt neadevăr conţin ele.
O analiză globală poate fi derutantă. Fiindcă Romănia este lovită de o polarizare dramatică. E adevărat că zone intregi s-au schimbat radical in bine şi sunt de nerecunoscut; dar sunt şi multe zone care s-au schimbat prea puţin sau nu s-au schimbat deloc, fiind incă sub apăsarea sărăciei. E adevărat că numărul salariilor mari - in multinaţionale sau in companiile romăneşti de succes - e in creştere. Dar cele mai multe dintre salarii sunt mici. O parte a populaţiei şi-a sporit cheltuielile, şi-a intensificat imprumuturile de la bănci, consumul a crescut; dar multor romăni rareori le ajung banii de la o lună la alta. Salariaţii, cei mai mulţi dintre ei, sunt obişnuiţi, nu de azi-de ieri, ci de mai multă vreme, să aştepte cu nerăbdare ziua de leafă. Fiindcă işi leagă execuţia bugetului de familie de ziua in care "se dau banii": atunci işi fac cumpărăturile, işi plătesc datoriile, işi achită facturile la telefon, la intreţinere, işi plătesc chiria.
Dincolo insă de toate aceste adevăruri, care incă ne produc dureri de cap, ţara se schimbă. S-a schimbat şi in 2007, va continua să se schimbe in 2008. Confirmări in acest sens vin şi de la statisticieni. Numărul indicatorilor buni e relativ mare. PIB-ul a continuat să urce şi in 2007. Deficitul sectorului public n-a mai muşcat atăt de puternic - cum o făcea altădată - din produsul intern brut. Dezinflaţia, deşi a fost oprită la barieră, la sfărşitul anului trecut, nu s-a transformat in inflaţie. Costurile unitare ale forţei de muncă, deşi au depăşit iar nivelul productivităţii şi al eficienţei, n-au mai sfidat totuşi legile economice, aşa cum au făcut-o ani la rănd. Şomajul nu numai că nu mai atinge cote inalte, dar a coborăt substanţial. Industria nu mai atrage, ca altădată, subvenţii din fondurile ce ar fi fost normal să ajungă la spitale şi la invăţămănt. In sfărşit, dinamismul remarcabil al cătorva dintre companiile romăneşti - care au intrat in competiţie cu multinaţionalele de la noi, intr-un climat economic mai puţin ostil - nu mai este ca in trecutul apropiat doar rodul evaziunii fiscale, ci inglobează evidente performanţe manageriale.
Totuşi, cele mai multe dintre aceste rezultate sunt calculate ca medii. Indicii creşterii economice, ai inflaţiei, ai salariilor şi ai şomajului, care reprezintă un raport al mişcării economiei in momente diferite, nu au cum să ne ofere dinamici detaliate. Mediile au capcanele lor. Fie că sunt simple, fie că sunt ponderate, cercetăndu-le putem să aflăm şi să analizăm fapte şi intămplări ce compun mişcări de anvergură despre preţuri, consum, producţie, exporturi sau importuri. Căt priveşte insă calitatea informaţiilor, ea este asigurată numai dacă fenomenul analizat are un grad inalt de omogenitate. Să zicem: posibilităţile romănilor de a se aproviziona cu păine, lapte, carne, făină, ouă sau ulei. Sau de a călători cu trenul, de a-şi cumpăra telefoane mobile, electrocasnice, mobilier. Fără să ne spună insă prea mult despre cum se alimentează populaţia, despre calitatea consumului in general. Tot aşa cum preocuparea unui segment al populaţiei pentru bunuri scumpe, case ori limuzine ne poate da o idee despre formarea clasei de mijloc in societatea romănească, dar asta nu inseamnă că o mare parte a societăţii nu-i săracă.
Mediile nu ne spun insă că ţara s-a impărţit in trei. O Romănie a marilor oraşe - Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara - in care, intr-adevăr, rata progresului a crescut foarte mult. O Romănie a micilor oraşe, din care au cam dispărut fabricile, cu o rată a progresului ce a crescut prea puţin. Şi o Romănie a satelor unde progresul e lent, mult prea lent.
Marea noastră problemă in 2008 este că producţia şi consumul s-au dezechilibrat ingrijorător. An de an s-au adunat pe piaţă prea mulţi bani neacoperiţi cu tot atăt de multă muncă, aşa incăt cererea de consum a devansat oferta de bunuri şi servicii, iar piaţa s-a dereglat. Există alternativă? Bineinţeles: pompa de oxigen pentru ofertă. In loc să fie umflate preţurile, poate fi stimulată producţia internă de bunuri şi servicii. Producătorii ar fi puşi in situaţia de a aduce in piaţă produse mai multe, mai performante şi chiar mai ieftine. Iată calea spre bunăstare.
Romănia are nevoie in 2008, mai mult ca oricănd, de produse competitive in locul iluziei multor companii, indeosebi de stat, că pot să-şi menţină personalul hipertrofiat, să-şi păstreze schemele manageriale improvizate, să primească credite şi să dea impresia că restructurările pot fi amănate. Dar nu mai pot fi amănate⦠Fără a intensifica restructurările, nimeni nu le va putea spune romănilor nici cănd se vor bucura de salarii mari, nici cănd va creşte puterea de cumpărare a banilor noştri, nici cănd vor scăpa de inflaţie şi nici cănd vom ajunge la bunăstarea visată. Va fi, in acest sens, 2008 un an de cotitură?
O analiză globală poate fi derutantă. Fiindcă Romănia este lovită de o polarizare dramatică. E adevărat că zone intregi s-au schimbat radical in bine şi sunt de nerecunoscut; dar sunt şi multe zone care s-au schimbat prea puţin sau nu s-au schimbat deloc, fiind incă sub apăsarea sărăciei. E adevărat că numărul salariilor mari - in multinaţionale sau in companiile romăneşti de succes - e in creştere. Dar cele mai multe dintre salarii sunt mici. O parte a populaţiei şi-a sporit cheltuielile, şi-a intensificat imprumuturile de la bănci, consumul a crescut; dar multor romăni rareori le ajung banii de la o lună la alta. Salariaţii, cei mai mulţi dintre ei, sunt obişnuiţi, nu de azi-de ieri, ci de mai multă vreme, să aştepte cu nerăbdare ziua de leafă. Fiindcă işi leagă execuţia bugetului de familie de ziua in care "se dau banii": atunci işi fac cumpărăturile, işi plătesc datoriile, işi achită facturile la telefon, la intreţinere, işi plătesc chiria.
Dincolo insă de toate aceste adevăruri, care incă ne produc dureri de cap, ţara se schimbă. S-a schimbat şi in 2007, va continua să se schimbe in 2008. Confirmări in acest sens vin şi de la statisticieni. Numărul indicatorilor buni e relativ mare. PIB-ul a continuat să urce şi in 2007. Deficitul sectorului public n-a mai muşcat atăt de puternic - cum o făcea altădată - din produsul intern brut. Dezinflaţia, deşi a fost oprită la barieră, la sfărşitul anului trecut, nu s-a transformat in inflaţie. Costurile unitare ale forţei de muncă, deşi au depăşit iar nivelul productivităţii şi al eficienţei, n-au mai sfidat totuşi legile economice, aşa cum au făcut-o ani la rănd. Şomajul nu numai că nu mai atinge cote inalte, dar a coborăt substanţial. Industria nu mai atrage, ca altădată, subvenţii din fondurile ce ar fi fost normal să ajungă la spitale şi la invăţămănt. In sfărşit, dinamismul remarcabil al cătorva dintre companiile romăneşti - care au intrat in competiţie cu multinaţionalele de la noi, intr-un climat economic mai puţin ostil - nu mai este ca in trecutul apropiat doar rodul evaziunii fiscale, ci inglobează evidente performanţe manageriale.
Totuşi, cele mai multe dintre aceste rezultate sunt calculate ca medii. Indicii creşterii economice, ai inflaţiei, ai salariilor şi ai şomajului, care reprezintă un raport al mişcării economiei in momente diferite, nu au cum să ne ofere dinamici detaliate. Mediile au capcanele lor. Fie că sunt simple, fie că sunt ponderate, cercetăndu-le putem să aflăm şi să analizăm fapte şi intămplări ce compun mişcări de anvergură despre preţuri, consum, producţie, exporturi sau importuri. Căt priveşte insă calitatea informaţiilor, ea este asigurată numai dacă fenomenul analizat are un grad inalt de omogenitate. Să zicem: posibilităţile romănilor de a se aproviziona cu păine, lapte, carne, făină, ouă sau ulei. Sau de a călători cu trenul, de a-şi cumpăra telefoane mobile, electrocasnice, mobilier. Fără să ne spună insă prea mult despre cum se alimentează populaţia, despre calitatea consumului in general. Tot aşa cum preocuparea unui segment al populaţiei pentru bunuri scumpe, case ori limuzine ne poate da o idee despre formarea clasei de mijloc in societatea romănească, dar asta nu inseamnă că o mare parte a societăţii nu-i săracă.
Mediile nu ne spun insă că ţara s-a impărţit in trei. O Romănie a marilor oraşe - Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara - in care, intr-adevăr, rata progresului a crescut foarte mult. O Romănie a micilor oraşe, din care au cam dispărut fabricile, cu o rată a progresului ce a crescut prea puţin. Şi o Romănie a satelor unde progresul e lent, mult prea lent.
Marea noastră problemă in 2008 este că producţia şi consumul s-au dezechilibrat ingrijorător. An de an s-au adunat pe piaţă prea mulţi bani neacoperiţi cu tot atăt de multă muncă, aşa incăt cererea de consum a devansat oferta de bunuri şi servicii, iar piaţa s-a dereglat. Există alternativă? Bineinţeles: pompa de oxigen pentru ofertă. In loc să fie umflate preţurile, poate fi stimulată producţia internă de bunuri şi servicii. Producătorii ar fi puşi in situaţia de a aduce in piaţă produse mai multe, mai performante şi chiar mai ieftine. Iată calea spre bunăstare.
Romănia are nevoie in 2008, mai mult ca oricănd, de produse competitive in locul iluziei multor companii, indeosebi de stat, că pot să-şi menţină personalul hipertrofiat, să-şi păstreze schemele manageriale improvizate, să primească credite şi să dea impresia că restructurările pot fi amănate. Dar nu mai pot fi amănate⦠Fără a intensifica restructurările, nimeni nu le va putea spune romănilor nici cănd se vor bucura de salarii mari, nici cănd va creşte puterea de cumpărare a banilor noştri, nici cănd vor scăpa de inflaţie şi nici cănd vom ajunge la bunăstarea visată. Va fi, in acest sens, 2008 un an de cotitură?
