Cum devine rentabilă o conferinţă de presă în străinătate

Printr-o explicabilă dialectică a vieţii, se poate afirma însă că-n proporţie de 99,999 la sută, la o conferinţă de presă chestiunile secundare devin principale şi chestiunile principale devin secundare.

1. Chestiunile secundare devin extrem de importante
E lucru deja ştiut că o conferinţă de presă în străinătate e alcătuită dintr-o chestiune principială şi mai multe chestiuni secundare. Chestiunea principală e reprezentantă, fireşte, de tema conferinţei de presă, generos anunţată pe invitaţia graţie căreia poţi participa la respectivul eveniment. Chestiunile secundare sunt reprezentate de locul unde se desfăşoară conferinţa, aparatura de traducere în limbile de circulaţie internaţională, scaunele şi mesele la care se aşază participanţii, accesoriile de pe mese: pliante, apă minerală, chibrituri.

Printr-o explicabilă dialectică a vieţii, se poate afirma însă că-n proporţie de 99,999 la sută, la o conferinţă de presă chestiunile secundare devin principale şi chestiunile principale devin secundare. Cauza acestei spectaculoase răsturnări de situaţie stă în nişte amănunte aparent neînsemnate care se înscriu cu modestie în rîndul chestiunilor secundare. E vorba despre accesoriile mărunte puse la dispoziţia participanţilor, diferind de la organizator la organizator. Aparent neînsemnate, dar care  îşi relevă o în­sem­nătate uriaşă  pe parcursul conferinţei: apa minerală, sucurile, chibriturile, şerveţelele, ţigările, pliantele. Pe fundalul conferinţelor de presă din străinătate se înalţă partea avansată a accesoriilor: coniac, sandvişuri, crenvurşti, alune americane, icre negre, chiar şi whisky, apărând, ca orice parte avansată a unei clase, numai în momente de excepţie. Din punct de vedere spaţial, aceste mărunţişuri diferă şi ele, exprimând din plin fantezia organizatorului: uneori ele se află chiar pe mesele la care s-au aşezat participanţii, alteori, în mijlocul semicercului alcătuit de scaunele pe care se află cei în cauză. Există diferenţe şi din punct de vedere temporal. Uneori, micile, neînsemnatele accesorii sunt etalate chiar pe parcursul conferinţelor, unele putând fi găsite deja la începutul manifestării, altele fiind aduse pe parcurs de persoane speciale. Alteori, micile accesorii apar după încheierea manifestării pe mese situate într-o sală alăturată. În acest caz, ele se reunesc în ceea ce s-ar putea numi cocteil. Transformarea chestiunilor secundare în chestiuni principale e un proces greu perceptibil, scăpând de cele mai multe ori ochiului celor neavizaţi. În aparenţă, totul se desfăşoară normal, adică cei care participă pun întrebări şi ascultă răspunsuri, deschid carneţelele pentru a-şi nota cele auzite, răsfoiesc materialul documentar pus la dispoziţie. Între timp, printre picături deci, ei îşi aprind o ţigară, îşi toarnă un pahar de apă minerală, beau o cafea sau un whisky, mănâncă un sandviş şi pun întrebări sau ascultă răspunsuri. Căci ochiului atent nu-i poate scăpa faptul că, oricât de interesante ar fi cele spuse de purtătorul de cuvînt, apa minerală, o dată adusă, va produce în întreaga sală o mişcare unică pentru desfacerea capacelor. Aceluiaşi ochi atent nu-i poate scăpa că, în timp ce purtătorul de cuvînt îşi notează o întrebare pusă din fundul sălii, unul dintre participanţi se dă de ceasul morţii pentru a lua sticla de pepsi, nimerită câteva scaune mai încolo, în faţa altcuiva. Şi, în fine, aceluiaşi ochi atent nu-i poate scăpa faptul că, indiferent de activitatea sa în spaţiul chestiunii principale, de ridicatul unor întrebări deci, fiecare participant are o remarcabilă activitate în ce priveşte chestiunile se­cundare: adică, el bea toată apa mine­rală din sticlă, bea cafeaua din faţă, îşi aprin­de o ţigară din pachetul pus la dispoziţie, deşi poate nu e fumător, dă gata cafeaua, sucul, apa minerală, whisky-ul  puse la dispoziţie.

Fireşte, chestiunile secundare înrâuresc chestiunea principală. Dacă, de exemplu, sticla de apă minerală n-a fost desfăcută, atunci participantul îşi va consacra forţele acestei chestiuni neglijând chestiunea principală. Sunt şi cazuri când influenţa se dovedeşte benefică. O conferinţă de presă de la Bonn, la care am participat, s-a dovedit nespus de fructuoasă prin numeroasele întrebări ridicate de participanţi. Cauza? Platoul cu sandvişuri se afla în mijlocul semicercului de scaune şi, ca să te poţi scula în picioare şi să iei o bucată fără probleme, trebuia să pui o întrebare. În consecinţă, numeroşi participanţi se ridicau în picioare, făceau câţiva paşi, ca şi cum ar fi vrut să se apropie de masa purtătorului de cuvânt, puneau întrebarea şi, la întoarcere, ca în treacăt, luau de pe platou o bucată de şuncă.