Cum îi vorbeşte Duhul Sfânt inimii noastre?

"Cand omul primeste ceva dumne­ze­iesc, inima i se bucura. Cand primeste ceva diavolesc, inima i se tulbura. Cand inima crestinului primeste ceva de la Dumnezeu, nu mai cauta sa se in­credinteze pe alta cale straina ca acel lucru provine de la Domnul. Prin insasi aceasta lucrare se convinge ca a primit ceva ceresc. Si asta pentru ca simte roadele Duhului – dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia (Ga­la­teni 4,22-23). (...) Sfantul Macarie Egipteanul explica; chiar daca Satana va reusi sa arate vedenii luminoase, totusi, cu nici un chip nu va putea produce o stare de pace in inima. Prin acest semn se cunosc lucrarile lui". (Un serafim printre oameni – Sfantul Serafim de Sarov; Ed. Egumenita).

Noi, oamenii de rand, ne in­tre­bam adesea; "Cum sa stiu daca-i bine sau e rau ceea ce simt, spun, gan­desc sau fac? Mi se spune sa-mi ascult inima, as asculta-o, dar cum sa inteleg ce-mi spune ea? Cum sa stiu daca ceea ce simt sau imi spune inima este de la Dumnezeu sau de la cel rau?" Sfan­tul Serafim de Sarov, precum toti marii sfintii ai lumii, a spus ca Du­hul Sfant ii vorbeste inimii noastre prin starea de pace si prin bucurie launtrica, precum prin toate virtutile pe care le simtim in launtrul nostru. Poate ca nu vrem prea mult sa in­te­le­gem ca inima tulburata nu este tul­bu­rata de Dumnezeu. Poate ca lumea ne atrage, inca, in caruselul ei infierbantat, amagindu-ne ca "stie mai mult si mai bine" decat propria noastra inima a face distinctia intre ce-i bine si ce-i rau. Dar, iata, sfintii ne dez­valuie ca nu-i putere mai mare decat aceea ascunsa chiar in inimle noastre si nu-i calauza mai inalta­toa­re decat aceea ce ne inspira virtutile in­terioare si frumusetile propriului nostru suflet. Raul ne poate arata "vedenii luminoase", ingeri falsi, frumuseti contrafacute, vise inselatoare, fapte bune care fac rau, dar nu poate imi­ta pacea, bucuria, bunatatea sincera, blandetea cea din sine. Cand sunt adevarate, virtutile nu cer eforturi, nu ne caznim sa le manifestam, caci ele devin la fel de naturale ca apa de izvor. Prezenta lor in traire este insasi dovada ca Dumnezeu ne vorbeste prin ele.

Nu de semne exterioare avem ne­vo­ie, nu atat la semnele lumii sa cau­tam adevarul inimii noastre, desi pa­cea din noi misca materia, iar bucuria sufletului inspirat de divin lu­mi­nea­za uneori si ochii inchisi ai lumii. Sem­nele pacii se exteriorizeaza in fel si chip, asa cum bucuria si toate vir­tu­tile Duhului Sfant se transmit si celor din apropierea noastra, dar – sa retinem – nu tuturor. A vedea semnul bucuriei dumnezeiesti in altul e la fel de divin cu a fi tu insuti in bucuria ini­mii. A vedea lumina altuia e o bi­ne­cuvantare a inimii tale, caci orice vezi, vezi din propria ta stare dumnezeiasca. Si daca ochii ti se deschid se intampla pentru ca-n inima ta locuieste Duhul si prin tine el lu­crea­za cu un scop minunat.

Asadar, cand gandim, spunem sau facem ceva, orice ar fi, starea ini­mii ne spune direct daca ceea ce gan­dim, spunem sau facem in launtrul nostru este bine sau rau. Noi nu pri­vim lumea aceasta, cat privim catre lu­mea aceasta din starea noastra laun­trica. Daca Dumnezeu ne inspira "ve­derea", atunci vom simti cum da­ru­rile Duhului Sfant se revarsa in noi sub forma celor mai blande si binecuvantate trairi. Daca cel ce ne inspira in inima este "raul", tulburarea, in­tris­ta­rea, judecata aspra, ura, res­pin­ge­rea, angoasa, furia, trufia si multe alte trairi ale suferintei ne inunda in interior, impreuna cu gandurile care hra­nesc dreptatea stramba a mintii noastre.. Inima noastra este capabila sa dis­cearna intre bine si rau, asta-i ideea de azi. Instrumentul discernamantu­lui nu-i in minte, unde a si fost cautat intotdeauna, ci in inima, in starile su­fle­tului. Sentimentul este instrumentul discernamantului si, atunci cand el se prezinta in tine insuti ca o dia­fa­na joaca a pacii, a bucuriei si a in­te­legerii este semn ca esti calauzit de Dum­­nezeu. Cunoasterea noastra nu-i la indemana lumii, nu depindem de ceea ce ne spun altii ca-i bun sau rau, caci in fiecare dintre noi se as­cun­de o inima care stie precis si in fie­care clipa ce-i bine si ce-i rau. Ce-i bine bucura inima, ce-i rau o tulbu­ra. Iata ce simplu, dar tocmai pentru ca-i prea simplu ne pare atat de complicat.