Cum îşi rezolvă ”baba” problemele?

Neville, unul dintre cei mai pasionaţi cercetători ai Conştiinţei umane, care a demonstrat – prin întreaga sa activitate – puterea credinţei de a vindeca şi a schimba situaţii de viaţă aparent imposibil de schimbat, spunea: “Oamenii îşi abordează problemele cum a făcut baba care, asistând la slujbă, a auzit preotul spunând: . Seara aceea, în timp ce-şi spunea rugăciunile, a citat bucata asta din scripturi şi s-a culcat în ceea ce credea ea că este credinţă. La trezire, dimineaţa, s-a repezit la fereastră şi a exclamat: < Ştiam eu că muntele ăla bătrân va fi tot acolo>! Neville continuă: ”Fiindcă aşa îşi abordează omul problemele. El ştie că se va confrunta cu ele în continuare. Lucrurile vor dispărea numai când omul se schimbă în conştiinţă.(…) Conştiinţa este singura realitate şi lucrurile doar oglindesc ceea ce eşti tu în conştiinţă”. 

Iată, o problemă a credinţei. Să ai credinţă e un dar extraodinar, căci credinţa e puterea spiritului, a imaginaţiei, a minţii şi a sentimentului omenesc de a percepe ca fiind real, posibil, prezent ceea ce nu se vede. Credinţa este la baza evoluţiei umane, a invenţiilor care au dus la eradicarea unor boli, la ameliorarea altora, la construirea avionului şi chiar la inventarea stiloului sau a becului. La baza oricărui lucru nou, făcut de mâna de mâna omului, a stat ideea, gândul, speranţa şi credinţa cuiva că lucrul acela este posibil. Nu întâmplător Tesla, Einstein, Mendeleev, Dostoievski şi mulţi alţii apreciau puterile spiritului, ale inconştientului şi le foloseau conştient în vieţile lor de zi cu zi. Spre deosebire de ”Baba” lui Neville, în conştiinţa căreia muntele continua să stea nemişcat, tocmai din pricina neînţelegerii principiilor subtile ale existenţei, pentru mulţi oameni minunaţi, care au trecut prin lumea noastră, ”orice a fost şi este posibil”. Fără frică şi fără îndoială noi am creşte rapid, ne-am bucura de vieţile noastre, am fi mai creativi, mai inventivi şi mai buni sufleteşte, căci am izbuti să îndepărtăm din noi înşine sursa eşecului, iar dacă l-am trăi, am şti să-l transformăm în ceva frumos sau în ceva de folos. Muntele Babei pare a fi căţărat în mintea şi în inima noastră de câte ori continuăm să vedem obstacolele de netrecut, de câte ori ne dăm argumente de neputiinţă, de slăbiciune, de câte ori găsim că lumea rea şi urâtă care ne înconjoară e mai puternică decât puterea din noi, anume aceea de a crede că ”toate lucrurile sunt posibile celui ce crede”.

Riscul credinţei negative ( credinţa că există munţi de neclintit în lume, adică ură, răzbunare, frică şi motive concrete pentru a crede în ele) este cu atât mai grav în cazul celor puternici, a celor cărora credinţa le-a slujit frumos şi constructiv pentru a crea lucruri mari. Căci aceeaşi putere care a crezut în bine şi l-a creat, când crede în rău îl face pe acesta cât muntele Babei. Să fim atenţi la lucrurile în care ne investim credinţa şi la cele ce ne stau în minte zi de zi, să fim cu atât mai atenţi la momentele în care ne alunecă mintea spre energiile joase ale experienţei umane, căci credinţa noastră şi concentrarea asupra răului ar putea fi forţe care-l atrag şi-l ţin neclintit sub fereastra noastră. Orice problemă se rezolvă cumva, totul curge spre bine, dar să crezi asta, să crezi că binele e posibil  este condiţia rezolvării oricărei probleme!