Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Trezoreria Statului a emis obligaţiuni de 1,5 miliarde de euro pe piaţa externă cu scadenţă la 7 ani şi o dobândă de 4,77%. Adică, a alimentat încă o dată bufferul de lichiditate fără ca preşedintele Băsescu să mai pomenească la ce nivel se plasează. Prima oară când a vorbit de buffer, în aprilie 2012, el a spus că „în rezerva Ministerului de Finanţe se află 5 miliarde de euro”. Iar în luna iulie a anului trecut i-a reproşat lui Victor Ponta că respectiva rezervă scăzuse la 3 miliarde. Pentru ca premierul să-i replice, la scurt timp după ce Trezoreria s-a împrumutat din afară, că Florin Georgescu va rămâne unul dintre cei mai performanţi miniştri ai finanţelor cu un buffer de 6,3 miliarde, faţă de 4 pe timpul lui Bogdan Drăgoi.
Din păcate însă, după acest schimb de declaraţii n-am mai aflat nimic de buffer. Dar asta nu înseamnă că nu sunt necesare nişte precizări. Rezerva pe care a sugerat preşedintele Băsescu că a primit-o Cabinetul Ponta de la guvernul precedent nu reprezintă bani, ci datorii - „moştenire” aruncată precum Ştefan cel Mare, urmaşilor şi urmaşilor urmaşilor. Iar guvernele nu s-au împrumutat unul pentru celălalt, ci în locul Băncii Naţionale. Pentru că mai întâi BNR a finanţat indirect bugetul statului până s-a ajuns ca statul să se împrumute în lei de pe piaţa internă mai ieftin decât în euro sau în dolari din exterior, iar acum, când are de făcut plăţi către FMI, i se întorce favoarea. Cu alte cuvinte, Trezoreria se împrumută mai mult decât e condiţionată de finanţarea deficitului bugetar („reglat” parţial din arierate), pentru ca băncii centrale să nu-i scadă „vizibil” rezerva valutară. Iar împrumuturile intrate „consolidează” uşor rezerva, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice are contul la BNR.
Dar sigur că aici apare o întrebare: Cu ce costuri se angajează împrumuturile? Pentru că atât timp cât respectivele finanţări nu sunt asigurate împotriva riscului de curs valutar prin instrumente de hedging, „protecţia” se realizează pe seama creşterii taxelor şi impozitelor. Şi atunci, automat, bufferul conservă un mediu economic prost, ceea ce alungă investiţiile şi prelungeşte criza. Iar când se observă că se subremunerează economisirea internă, dar se supraremunerează cea externă, apare o a doua întrebare: Suntem într-o situaţie de izolare externă ori avem parteneri?
Binenţeles că dacă ar fi consecvent, preşedintele ne-ar spune situaţia bufferului şi ne-ar răspunde şi la întrebările legate de costuri şi de izolare. Însă ultima oară când am abordat tematica, în noiembrie 2012, am spus că dacă dintr-o dată nu se va mai pomeni nimic de buffer înseamnă că a intrat în categoria chestiunilor de care nu-i bine să se atragă atenţia şi că Traian Băsescu s-a trezit vorbind când a pomenit de el. Se vede că am avut dreptate.
Citește pe Antena3.ro
