Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pentru a avea succes, viitorul contracandidat al actualului preşedinte al României trebuie ca, în acelaşi timp, să semene şi să se deosebească de domnul Băsescu. Evident, asemănarea nu la grosolănie şi incultură politică se referă.
Domnul Băsescu nu aparţine PD-L. Dimpotrivă, PD-L aparţine domnului Băsescu. El nu personifică PD-L, ci îl personalizează. Toţi contracandidaţii ale căror nume se vehiculează astăzi sunt, în schimb, reprezentanţii partidelor lor; aparţin actualului sistem politic. Problema este că acest sistem este - pe drept sau pe nedrept - dispreţuit de societate. Românii îi refuză aprioric încrederea. De aceea şanse de câştig va avea cel care, deşi cunoscut în spaţiul public (un anonim nu are cum să fie ales), va fi perceput ca fiind liber de tutela partidelor, obiectiv, nonpartizan.
Plasându-se, cel puţin aparent, în afara sistemului, domnul Băsescu se manifestă constant şi împotriva lui. El este un lider antisistem. Printr-o atare atitudine confruntaţională, a dezbinat societatea românească. Dezbinarea şi criza sunt metodele sale preferate de conducere. El manipulează, nu guvernează. Românii încep însă să obosească de atâta criză şi să simtă manipularea. De aceea contracandidatul domnului Băsescu trebuie, spre deosebire de el, să îi unească pe români, să redea coeziune societăţii şi coerenţă statului. Garanţia unei asemenea vocaţii ar fi tocmai faptul susţinerii sale de toate principalele partide democrate din România.
De ce este atât de important ca domnul Băsescu să fie învins? Pentru că, prin politica sa de dezbinare şi prin înclinaţiile sale autoritariste, pune în pericol chiar existenţa naţiunii. Destructurarea statului, a societăţii, a elitei politice şi civice, compromiterea instituţiilor şi personalizarea puterii deschid calea către o anarhie neofeudală pentru temperarea căreia proiectul astăzi inadmisibil al lipsirii noastre de libertate va deveni inevitabil.
De fapt, fragmentarea societăţii şi dezarticularea politică a statului nu sunt scopul final al domnului Băsescu, ci doar mijlocul prin care naţiunea, adusă la exasperare, poate accepta proiectul unei republici prezidenţiale de factură autoritaristă. Probabil că actualul preşedinte nu vrea răul ţării, dar este convins - şi forţa acestei convingeri îi conferă autenticitate - că românii nu se pot organiza şi nu pot funcţiona decât în sistem dictatorial. Democraţia îi pare inadecvată pentru guvernarea românilor. În acelaşi sens, cercurile apropiate preşedintelui aparţin şcolii de gândire potrivit căreia fosta dictatură de stânga (comunistă) ar fi trebuit înlocuită cu o dictatură de dreapta (capitalistă). Pentru ele, actuala democraţie ticăloşită este doar un interludiu nefericit care trebuie terminat cât mai repede. Simbioza dintre agenda dizolvantă a oligarhiilor locale şi cea hipercoagulantă a camarilei prezidenţiale este conjuncturală şi limitată în timp. Le uneşte antidemocratismul. Le separă absolutismul centralist.
Îngrijorător este faptul că tendinţa pulverizării naţiunilor se întâlneşte astăzi în toată Europa. România nu este un accident, ci parte a unui fenomen. Singura salvare a statului-naţiune este adunarea în vechea sa graniţă, acum spiritualizată, a cioburilor oligarhice rezultate în urma spargerii sale, şi conservarea lui prin integrarea ca subsistem în edificiul federal al Uniunii Europene.
O ameninţare concurentă la scară europeană este şi ascensiunea dreptei naţionaliste, amintind de anii '30 ai secolului trecut. Ciocnirea anarhică a oligarhilor şi criza economică globală renasc tentaţia protecţionismului - politică deviantă în care se exprimă nevoia, altminteri legitimă, de protecţie a cetăţeanului - şi exclusivismului xenofob.
Or, naţionalismul înseamnă război. Dimpotrivă, democraţia naţională înseamnă pace. Sigura cale de salvare a păcii prin depăşirea crizei în care se află democraţia naţională este construcţia Uniunii Europene ca democraţie transnaţională.
Contracandidatul domnului Băsescu va trebui ca, prin autenticitatea credinţei sale în valorile libertăţii, raţiunii, toleranţei şi solidarităţii, să redea speranţă românilor, adunându-i în jurul unui nou proiect naţional şi european. Actualul preşedinte este opusul unui asemenea proiect. Nici un candidat de partid nu-i poate da credibilitate.
