Cum vor spăla românii puntea vaporului prezidenţial

Noul guvern, PD-L-PSD+PC, a primit votul de învestitură al Parlamentului. Raportat la alte momente asemănătoare, momentul de luni, 22 decembrie 2008, n-a adus prea multe lucruri noi.

Ca de atâtea ori în istoria noastră postdecembristă, reprezentanţii Opoziţiei au criticat noul Guvern, exprimându-şi încă de pe acum îndoiala că el va reuşi să supravieţuiască şi, mai ales, să administreze eficient ţara. În ciuda acestor intervenţii, Guvernul a primit votul de învestitură. La rându-le, reprezentanţii noii coaliţii de guvernare şi-au exprimat încrederea în viitorul de aur al Executivului.

Câteva nuanţe au putut fi semnalate totuşi. Reprezentanţii PNL au denunţat mariajul dintre PD-L şi PSD, considerându-l drept unul nefiresc. Nu mai departe în urmă cu câteva luni, aceeaşi reprezentanţi apărau, în faţa atacurilor PD-L, mariajul (e drept, secret) dintre PNL şi PSD pentru guvernarea ţării.

La balcon, membrii unui ONG intitulat Miliţia spirituală au ţinut o lozincă din pânză care denunţa refacerea FSN-ului. Nu şi-au ostenit prea mult braţele ridicate. Când au socotit că televiziunile de ştiri difuzaseră protestul lor, s-au retras. Să-şi odihnească braţele şi mintea.

Dacă în plan parlamentar, momentul s-a derulat fără prea mari deosebiri de altele asemănătoare din istoria noastră recentă, în schimb, în plan mediatic el a făcut excepţie. Întreaga presă s-a năpustit asupra Guvernului Boc pentru a-l face praf şi pulbere.

Guvernul PD-L-PSD+PC e o experienţă unică în perioada postdecembristă. întâia oară după 1989, două formaţiuni de anvergură, de regulă combinându-se cu formaţiuni mai mici pentru a obţine majoritatea parlamentară, s-au aliat în vederea guvernării.

Întâia oară după decembrie 1989 două formaţiuni care s-au duşmănit până în ziua scrutinului şi-au dat mâna într-o alianţă. Întâia oară după decembrie 1989, două formaţiuni care şi-au asumat programe net diferite au formulat un program unic de guvernare.

O astfel de experienţă merită, mă văd obligat s-o spun eu, cârtitor prin definiţie, o anume înţelegere din partea presei.

Nu de alta, dar tot presa a deplâns, de-a lungul anilor postdecembrişti, incapacitatea partidelor şi a politicienilor de a se reuni la un moment dat, trecând peste adversităţi, într-o coaliţie de salvare a ţării.

Desigur, noua coaliţie e suspectată de a folosi pretextul crizei pentru o împărţire a ciolanului.

În acelaşi timp, nu putem trece uşor peste ceea ce liderii celor două formaţiuni, binecuvântate şi de Traian Băsescu, susţin că i-a împins la coalizare: traversarea crizei cu pierderi cât mai mici.

Fiind vorba de o nouă experienţă politică, ar fi fost normal ca ea să fie analizată la rece, obiectiv, din perspectiva şanselor de a fi eficientă.

Din acest punct de vedere, presa s-a abătut de la misiunea sa de observator lucid al scenei politice, dar mai ales de a ţine cont de agenda cetăţeanului.

Denunţarea noului guvern s-a bazat pe argumente precum trecutul de duşmănie al celor două formaţiuni, lipsa de pregătire a unor miniştri, deosebirile de program.

Sunt acestea suficiente motive pentru a primi noul guvern cu vaiere, scrâşnete de revoltă şi hohote batjocoritoare?

După opinia noastră, nu.

Aşa cum am mai scris, trecutul n-are nici o importanţă în judecarea unei coaliţii.

PNL a guvernat doi ani cu sprijinul PSD.

N-are nici o importanţă nici situarea programatică a celor două formaţiuni în jumătăţi adverse ale scenei noastre politice.

Votul de la localele şi generalele din acest an a arătat că electoratul nu mai deosebeşte între Stânga şi Dreapta politica din România.

Şi dintr-un singur motiv.

Dreapta şi Stânga există doar la cursurile de Politologie.

În realitate, aşa cum ne-a arătat campania electorală, cele patru formaţiuni intrate în Parlament s-au concentrat pe măsuri populiste.

Şi graţie acestor făgăduieli au obţinut scorurile cu care se fălesc acum.

Acest vot pragmatic, căruia noi i-am zis ciubucar, e unul dintre criteriile cu care va fi apreciată activitatea noului Guvern.

Dacă acest Guvern va reuşi să administreze cât de cât ţara în vremurile de criză, electoratul va fi mulţumit.

Aici apare însă marea problemă a vremurilor care vor veni.

Imensa majoritate a românilor nu s-au prezentat la vot. Dovedind că nu-i mai interesează ce se întâmplă pe scena politică a ţării. Cei care au venit la vot au făcut-o interesaţi de ciubucul electoral. Există riscul – enorm – ca noua putere, beneficiind, întâia oară după decembrie 1989, de toate instituţiile de forţă ale României, să instaureze o dictatură de catifea. Un electorat pentru care statul de drept nu mai contează, în prim plan rămânând umplerea burţii, va trece cu vederea derapajele antidemocratice ale noii puteri, ale lui Traian Băsescu îndeosebi, tentat să reducă ţara la un vapor pe care cetăţenii spală puntea la poruncile sale.

Asupra acestui pericol trebuia să se concentreze presa, zisă şi câinele de pază al democraţiei.

Nu e însă prea târziu s-o facă.