Pentru prima dată, după o lungă perioadă de entuziasm pompieristic, BNR, prin vocea guvernatorului Isărescu, începe să se îndoiască de sensul forţării trecerii României la Euro. Dacă beneficiile aderării la U.E. rămân evidente, adoptarea Euro în 2019 (sau la orice altă dată ulterioară) NU are voie să se întâmple fără consultarea românilor.
Decizia NU trebuie să fie una politică. Prin urmare, dincolo de orice analize economice, singura modalitate de a afla dacă românii înţeleg şi îşi asumă implicaţiile (cu bune şi cu rele) este organizarea unui referendum. Nu doar pentru a justifica apoi decizia oficială prin acel vot, ci pentru a provoca o dezbatere transparentă pe marginea subiectului. Faptul că suntem campionii convergenţei nominale (inflaţie, deficit, curs, datorie, dobânzi) nu interesează pe nimeni în contextul în care convergenţa reală (putere de cumpărare, productivitate, competitivitate, PIB per capita, etc) ne pune în fruntea unui top european al ruşinii.
Euro nu trebuie privit doar ca un trofeu individual, care să încununeze cariera unui bancher, ci trebuie analizat exclusiv prin prisma avantajelor pe care le-ar aduce românilor. Totuşi, în 2019, Euro ar veni cu multe pericole despre care nu vorbeşte nimeni: şomaj, dezechilibre economice provocate de carenţe ale gradului de dezvoltare, pierderea a încă unui strop de competitivitate şi independeţă economică. Euro NU ne va scăpa de sărăcie. Doar stărpirea corupţiei şi atitudinea noastră faţă de muncă o pot face.