x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Cuvânt înlăcrimat la plecarea lui ANDO

Cuvânt înlăcrimat la plecarea lui ANDO

de Serban Cionoff    |    13 Dec 2020   •   11:54
Cuvânt înlăcrimat la plecarea lui ANDO

De ieri, lumea noastră, a presei, și organizația reprezentativă a breslei, UZPR, sunt mai sărace cu un Profesionist, cu o Conștiință și cu un Prieten! Pe un pat de spital s-a stins publicistul și caricaturistul  Octavian Andronic –ANDO. Colegul meu de generație, mentor și susținător al  atâtor și atâtor generații de slujitori ai jurnalismului, nobila meserie de „istorici ai clipei”, după cum atât de inspirat i-a spus neuitatul Cristian Popișteanu.

 Se internase,cu ceva vreme în urmă în spital, bolnav de Covid-19, dar se pare că inima i-a cedat și nu s-a mai putut face nimic spre a-l salva. Printr-o crudă ironie a sorții, flagelul nenorocit, căruia ANDO i-a consacrat, cu harul său unic, o serie de caricaturi,de fapt de pamflete desenate,reunite sub genericul CronANDOgrafiepANDOmiei, a vrut să se răzbune. Dar, din păcate, el,prietenul și colegul ANDO, cel pe care de-a lungul anilor l-am știut mereu pregătit să dea piept cu încercări, cu provocări și cu interdicții, de data asta nu a mai reușit să câștige bătălia.

 L-am numit așa pe Ando pentru că, atunci când se va scrie o istorie a presei românești a zilelor noastre, numele lui Octavian Andronic  se va afla într-o strânsă, emblematică unitate, cu numele ziarului „Libertatea”. Prima gazetă de la noi care, în zilele tumultului dramatic din acel decembrie 1989, a avut curajul să își schimbe numele și mesajul. După cum, la fel de drept și de corect ar fi ca, în această istorie, să se menționeze meritul  lui Octavian Andronic pentru înființarea și afirmarea agenției AMOS NEWS, etalon de profesionism și de corectă informare, într-o vreme în care zvonul și cancanul,dezbinarea și intoleranța vor să preia comanda în în viața publică.

 Datorăm lui Octavian Andronic, noi, membrii UZPR, un ales cuvânt de recunoștință pentru faptul că, în urmă cu câțiva ani, când un grup de veleitari a pus la cale destabilizarea organizației, el a fost cel care a pus coloanele agenției AMOS NEWS la dispoziția celor care vroiau ca adevărul să fie cunoscut și să triumfe. Desigur, gestul său nu a fost singular, el fiind, alături  colegii de la Jurnalul.ro și de la Azi, un promotor și un apărător al valorilor morale și deontologice ale solidarității, unității și  onoarei uniunii noastre. Aceeași atitudine dovedind-o confratele Octavian Andronic și în cadrul reuniunilor de lucru, statutare, ale UZPR, unde, de fiecare dată, și-a rostit cuvântul, bine cumpănit și temeinic argumentat. Și chiar dacă nu întotdeauna opiniile sale se aflau în convergență cu cele alte altor colegi, Ando își susținea poziția în termeni civilizați și riguroși, dar, mai ales, căuta și cultiva acele punți de dialog și de înțelegere. Convins fiind că respectul pentru demnitatea gazetăriei și pentru profesionalismul gazetarului sunt condițiile esențiale pentru a fi la înălțimea mandatului de „istorici ai clipei”.

 Am,așadar, în cele pe care am încercat, cu sufletul încărcat de durere, să le aștern aici în memoria confratelui și prietenului Octavian Andronic, fie și doar câteva dintre motivele pentru care susțin fără rezerve ideea pe care a lansat-o Octavian Știreanu, vechi prieten și colaborator cu regretatul nostru coleg de breaslă și anume ca Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România să instituie un premiu anual care să poarte numele lui Octavian Andronic. Premiu care urmează să fie  decernat - admirabilă idee!- tinerilor ziariști care promovează și apără libertatea presei. Această nobilă misiune fiind, în fapt, una dintre marile lecții pe care Octavian Andronic ni le lasă spre învățătură și spre cinstire nouă, celor care am avut privilegiul și  bucuria să îi fim contemporani și colegi de breaslă.

 Drum senin, în împărăția veșniciei și a neuitării, Octavian Andronic, împătimit al presei, care nu ai cunoscut odihna,dar nici dubla măsură cu care unii sau alții încearcă să încețoșeze orizonturile acestei nobile profesii, căreia i te-ai dedicat cu o exemplară devoțiune, devenită lecție de viață!

                                                      Șerban CIONOFF           

×