Cuvinte pentru tineri (II)

E loc comun să spui tinerilor: "Vouă vă revine să continuaţi ceea ce am început noi!". Desigur, dar cum? Exerciţiul de voinţă, prin curaj, demnitate şi tărie de caracter nu e uşor de dobândit. Dacă în zilele noastre numai autoafirmarea pare să fie baza unei reuşite autentice, atunci exerciţiul de voinţă e obligatoriu. Filozoful înfloririi personalităţii umane Friedrich Nietzsche îndemna: "Trăiţi chiar în pericole şi aventură şi veţi avea bucuria vieţii". La aşa îndemn n-ai cum să nu te gândeşti la tineri. Tinerii sunt un cuvânt magic. Ei nu vor înceta să-şi afirme un stil de viaţă propriu la care nu renunţă şi capacitatea de a fi ei înşişi. De aceea, mă întreb: Ce e catastrofal când ei greşesc? Cu toţii învăţăm din greşeli, iar dacă vom mai face greşeli, vom greşi "mai bine". Ceea ce însă nu-mi place deloc este să văd tineri cuprinşi de virusul fatalismului. Acest virus declanşează "gripa" democraţiei. Dacă democraţia e imperfectă şi nu funcţionează cum credem că ar fi bine să fie, cine dacă nu tinerii vor avea curajul şi credinţa, încrederea şi forţa să reîntemeieze politica în ţara lor?

În Republica Neîncrederii care s-a impus în ţara noastră, un fatalism contagios, dar şi o deliberată demagogie tind să lase deoparte şi deseori să dispreţuiască acele fapte depozitate în memoria noastră naţională care îşi au importanţa lor, nu mică, în Europa contemporană. E un fel de anulare a ideii de România. Fiindcă e vorba de fapte care ne permit simplu să spunem că noi, românii, suntem împreună în această ţară. E adevărat, în aceşti ultimi 20 de ani am experimentat riscurile libertăţii. Politica rea a devenit banală. Stiluri şi moduri de comportament nefaste şi evident dăunătoare s-au instalat în politică şi, deci, în viaţa societăţii româneşti. Dar tinerii n-au cum să nu fie protagoniştii unui viitor mai cumsecade. Cei foarte tineri de la Baricada de la Inter în 21 decembrie 1989 au făcut şi schimbat istoria. Tinerii au capacitatea de a spune NU, de a respinge nedreptatea şi de a nu se preda indiferenţei. De curând, într-o discuţie cu un grup de tineri am fost surprins de reacţia lor faţă de politică: "Nu ne lăsăm păcăliţi!". Dacă a nu te lăsa păcălit e singura aspiraţie majoră, de unde mai vine forţa pentru a imagina o schimbare, pentru a gândi la ceva mai important decât ziua de azi, decât omul târât de o viaţă mediocră?

Vreau să le spun tinerilor să cultive, să creadă chiar în lucruri neobişnuite, ieşite din comun. Înnoirea Răului se face atât de uşor şi de des. Dimpotrivă, înnoirea Binelui sau chiar a Noului rămâne în sarcina acelora nedoborâţi de lehamite. Avem parte acum de "purtători de opinie" care sunt de fapt purtători de interese greu de mărturisit, a căror misiune este să relativizeze orice atitudine civică. Când cineva de felul acesta ne spune că nu există adevăruri sau orice adevăr e oricum relativ, înseamnă în realitate că ne cere să nu-l credem. Aşa că să nu-l credem. Căci, la mult, puţinul progres realizat în ultimii 20 de ani n-au contribuit tocmai aceia care-l condamnă. De aceea, vreau să reamintesc ce spunea Petru Creţia despre atitudine: "Este reprobabil să aştepţi la nesfârşit să facă altul ceea ce, gândindu-te mai bine, poţi să faci tu însuţi şi poţi să faci bine". Petru Creţia, cel despre care Constantin Noica afirma apăsat că "este primul om de cultură al ţării". Petru Creţia, care a fost invitat profesor la Oxford şi Harvard, dar n-a avut loc la Universitatea Bucureşti.