Déja vu

Poporul e amnezic, sarmanul!, si cumplitul betesug il va costa scump. Cei care ii arata de hoti pe guvernantii actuali au trecut prin acelasi purgatoriu.

În urmă cu patru ani, "iepuraşul" Traian era fugărit de zor, pe holurile de la PNA, de "ursul" Adrian pentru niscaiva afaceri necurate cu vaporaşe. Şi, deşi ştiam că după trecerea apei rămîn măcar pietrele, din plutirea "Marinarului" şi-a altor "piraţi" postdecembrişti peste flota autohtonă n-a mai rămas nimic. Cu excepţia, desigur, a unui rechizitoriu trandafiriu şi-a unor stenograme discutabile. Aşa că, săptămînal, învinuitul Băsescu poposea în studiourile televiziunii să ne explice iţele încîlcite ale dubioasei afaceri transpartinice. O afacere cu happy-end totuşi, de vreme ce, acum, Adrian este ăl gonit prin clădirea din Str. Ştirbei Vodă. "Iepuraşul" a devenit ditamai "ursul", însă povestea e aceeaşi. S-au schimbat doar rolurile, nu şi scenariul. Vînătorul s-a metamorfozat în vînat, care vînat e mai vizibil mediatic, cum, odinioară, se întîmplase şi cu prada sa. Povestea asta, aparent vînătorească, e povestea politică a  României poleite euro-atlantic. Campania electorală a fiecăruia dintre cei doi are o încărcătură judiciară stînjenitoare. Inşii aceştia, striviţi între coperţile dosarelor penale şi livraţi alegătorilor cu cinism, se vor bate, se pare, şi la anul pentru preşedinţia republicii! Cîştigătorul va duce în Deal frustrări şi planuri de răzbunare, fiindcă "iepuraşul" şi "ursul" se vor urî la nesfîrşit. Dacă această clasă politică n-a reuşit decît atît – să-şi trimită şefii de promoţie în faţa magistraţilor, fie înnodaţi marinăreşte, fie înrămaţi în termopan –, înseamnă că viitorul nostru este searbăd şi pecetluit. Obsedat să-şi înfunde călăii, dl Băsescu nu s-a  îngrijit neam de soarta ţării şi, probabil, că turbulenta infidelitate o să-i vină de hac în curînd. România nu trebuie să repete un astfel de accident, ea are nevoie de un om care să armonizeze imensa discordie din societate şi s-o prefacă în concordie. Iar "iepuraşul", chiar şi înveşmîntat în blană de "urs", nu este în stare să organizeze discordia, ci răzbunarea, prigonirea adversarilor.

În tradiţia locului şi ceea ce se petrece la Primăria Bucureştilor e tot un clişeu învechit. Ca şi altădată, la ceas de balans politic, noii stăpîni adulmecă setea de sînge a gloatei şi-i aruncă ciozvîrte. Mulţimea se excită şi urlă de încîntare, tropăie şi cere să-şi verse focul de mult mocnit. Presa aţîţă isteria colectivă şi luciditatea e întunecată de mînie. Fin cunoscător al psihologiei de turmă, doctorul Oprescu operează pe viu, fără anestezie, în măruntaiele hardughiei îmbăsescizate. Bisturiul său, independent cică, taie părţile pîrîte a fi bolnave  şi le avzîrle în piaţa publică. Deocamdată n-are a se teme, căci în clipele de entuziasm social "culpa medicală" este şi inevitabilă, şi îngăduită. Cîteva luni de aici înainte noul primar general va devora, aidoma vieţuitoarelor necrofage, cadavrul politic al vechii administraţii. Abuzurile sînt permise şi încurajate pe timp de reformă, deoarece lumea desfide nuanţele. Victima poate cel mult să-şi recunoască vina, oricum prezumată. Dreptul la apărare e privit cu suspiciune, cu duşmănie şi n-are rost să te pierzi în amănunte de prisos. Istoria e prea grăbită ca să se împiedice de destine individuale. Românii s-au obişnuit cu nestatornicia istoriei şi o ignoră ori îi satisfac, cu "jovialitate zeflemitoare", toate toanele şi hachiţele. Ei savurează execuţiile publice, linşajul şi bîrfa, iar specialiştii manipulărilor diverse le speculează pervers ancestrala slăbiciune. Demiterile şi demisiile din Primăria Capitalei le-am trăit deja, n-au pic de originalitate. O înlocuire de structuri doar, şi "salvatorii" de azi vor fi "cadavrele" de mîine, din care se vor înfrupta alţi necrofagi politici.

Raportul de ţară conţine, în mare, aceleaşi critici "amestecate", lupta anticorupţie nu produce destui înalţi condamnaţi pe cap de locuitor, pesediştii s-au împreunat din nou cu conservatorii, alianţele dinspre dreapta sfîrşesc lamentabil în scandaluri răsunătoare, opoziţia e pricina tuturor relelor româneşti, puterea e debilă ori discreţionară, politicienii sînt anacronici şi deloc contemporani cu globalizarea mondială, efectul de seră riscă să sufoce planeta, echilibrul ecologic e mai precar ca oricînd, terorismul s-a transformat în misticism...

Senzaţia asta de déjà vu mă dezgustă, îndeosebi cînd îi văd pe alde Mitrea şi Agathon repezindu-se la portofoliile din care impopularitatea i-a alungat deunăzi, în chiotele de bucurie ale norodului nepesedist. Poporul e amnezic, sărmanul!, şi cumplitul beteşug îl va costa scump. Cei care îi arată de hoţi pe guvernanţii actuali au trecut prin acelaşi purgatoriu. Dar, în politică, purgatoriile nu purifică, nu curăţă păcatele, ci le suspendă vremelnic. Le amînă numai.