x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Da, România este BOLNAVĂ! Suferă de (in)justiție politizată, în stadiu terminal!

Da, România este BOLNAVĂ! Suferă de (in)justiție politizată, în stadiu terminal!

de Serban Cionoff    |    05 Mar 2020   •   22:21
Da, România este BOLNAVĂ! Suferă de (in)justiție politizată, în stadiu terminal!

Iată un fapt semnificativ: nu a trecut mult timp de când europarlamentara Maria Grapini și-a anunțat intenția de a prezenta Parlamentului European abuzurile în cascadă la care este supusă Sorina Pintea, că, dinspre o anumită tabără a celor pe care, vara trecută, electoratul român i-a trimis să îi reprezinte în legislativul comunitar, au și început să apară semnale de avertisment. Asta după ce, mai înainte,militanții aceleiași tabere, doreau să lase impresia că nu prea iau în seamă acest subiect. Dovada cea mai convingătoare, în acest sens, fiind această declarație a celui care a preluat de la Monica Macovei și duce cu mult zel mai departe ștafeta de euro-pârâcios. Rareș Bogdan pre numele său. Iată:”uneori cred că oficialii europeni nu se informează prea bine cu privire la situația din România”.   

 E adevărat, afirmația apare într-o declarație în care Rareș Bogdan se referă la scrisoarea în care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,și-a exprimat poziția critică față de intenția guvernului Orban de a modifica legislația electorală cu mai puțin de un an înainte de alegeri și atrage atenția că un asemenea demers încalcă recomandările Comisiei de la Veneția. Recomandări în fața cărora, cu alte ocazii, președintele Klaus Iohannis și guWERNul său se închinau cu multă supunere. Desigur, ocazii în care recomandările Comisiei de la Veneția pot fi folosite ca muniție în acerba campanie anti-PSD pe care o duc Klaus Iohannis și băieții lui. Demn de reținut fiind și faptul că, în declarația menționată, același europarlamentar îi atrăgea atenția șefei Comisiei Europene că, fără voturile sale și ale co-militanților din patria Mioriței, nu ar fi obținut necesarul punctaj pentru a accede la șefia executivului european.

 După care, Rareș Bogdan atacă anunțata intervenție a Mariei Grapini în Parlamentul European în următoarea fulminantă declarație: „Faptul că o țară întreagă a ajuns să facă jelanie națională, uitând că totuși doamna Pintea  este acuzată că a luat șpagă din banii pe care trebuiau să îi primească oamenii pentru medicamente într-o acțiune de a stopa pandemia de coronavirus, arată cât de bolnavă este România”.

 Primul lucru la care trebuie să luăm aminte citind cu toată atenția cuvenită  această declarație este că, și de data asta, cineva care a fost trimis în Parlamentul European pentru a promova, a susține și a apăra interesele României Europene, se folosește de această poziție pentru a-și denigra țara. Foarte adevărat, de data asta, Rareș Bogdan nu face o trimitere directă la PSD, dar este de la sine înțeles că, dacă va trebui să fie nominalizat și cine anume a îmbolnăvit atât de rău țara încât a trebuit să fie alertate înaltele autorități de la Bruxelles și de la Strasbourg, atunci evident că vinovatul va fi tot PSD-ul!

 În această cheie citim declarațiile lui Rareș Bogdan făcute, deloc întâmplător, numai cu câteva zile înainte ca europarlamentara română Maria Grapini să prezinte în fața Parlamentului European cazul Sorina Pintea. Intervenție în care își propune să aducă probe solide și inatacabile care să demonstreze abuzurile în cascadă ale polițiștilor, ale procurorilor și ale judecătorilor, adică ale tuturor celor care, în mod samavolnic și premeditat, îi încalcă Sorina Pintea, cetățean al statului român, stat membru al UE, dreptul la o justiție echitabilă și corectă și, în ultimă instanță, dreptul la viață. Expunere din care, dacă va fi receptată cu atenție, cu bună credință, fără a fi trecută prin procustiene grile doctrinare, parlamentarii uniunii se vor convinge că, într-adevăr, România este foarte grav bolnavă. Boala sa fiind cauzată de o cronică (in)justiție politizată, comandată de statul paralel și virusată de agenți săi, purtători de toxine. Boală aflată, spun specialiști redutabili în domeniu, în stadiu terminal.

 Sincer să fiu, dacă ținem seama de modul în care se configurează raportul de forțe în Parlamentul European, nu aș spune că ar exista prea multe motive pentru a crede că semnalul de alarmă pe care îl va trage Maria Grapini va avea un efect imediat și categoric. Iar, dacă este să ne luăm și după ceea ce, deocamdată, doar a vrut să sugereze Rareș Bogdan, este foarte posibil ca anumite cercuri de putere și  de interese din instituțiile-cheie ale Uniunii Europene  să se mobilizeze și facă scut în jurul aliaților de la București. După care, considerând închis subiectul, să își vadă mai departe de treburile lor.

 Confirmând, mutatis mutandis, încă o dată, vorba înțeleptului: „Dacă o carte se lovește de un cap și sună a gol, nu întotdeauna este de vină cartea”.

×