Daca fugi dupa doi iepuri, nu prinzi nici unul

Incercarea disperata de reducere a inflatiei fara a compromite complet cresterea economica a fost posibila doar cu pretul exploziei deficitului extern

In fata tabloului macroeconomic din prezent al Romaniei, FMI avertizeaza ca tintele guvernamentale pentru 2006 pacatuiesc prin prea mult optimism. Cresterea economica n-ar putea ajunge la 6%, cat a proiectat Guvernul, ci 5%, maximum 5,5%. Inflatia nu ar putea cobori la 5%, pe cat si-a propus Banca Nationala, ci doar la 6,5%. Cat despre deficitul de cont curent extern, prescriptia FMI este reducerea obligatorie a acestuia la 9% echivalent PIB (de la 9,4% in 2005), prin descurajarea cererii interne, pe de o parte, pe calea promovarii unor politici salariale restrictive (salariile in sectorul bugetar sa fie majorate doar o singura data in anul in curs si doar in masura castigurilor generale de productivitate), iar, pe de alta parte, pe calea restrangerii severe a creditarii. Oricum, reducerea deficitului extern pe calea descurajarii cererii interne este singura reteta mai concreta pe care FMI o prescrie, in rest FMI nefiind prea explicit in privinta masurilor ce ar trebui intreprinse pentru a se realiza tintele de inflatie si de crestere economica ce ar putea sa fie atinse potrivit expertilor sai.

Cu sau fara acord cu FMI (caci se vorbeste de o posibila reluare a acordului FMI - Romania), politica economica trebuie sa-si stabileasca insa prioritati. Toate tintele prevazute (si in varianta guvernamentala, si in cea a FMI) - si scaderea inflatiei, si dinamizarea cresterii economice, si reducerea deficitului extern - nu sunt posibil de atins in acelasi timp. 2005 a dovedit acest lucru cu prisosinta, implicand ratarea tuturor tintelor in incercarea de a le atinge pe toate. Asa este cand fugi dupa doi iepuri... Si, oricum, s-a probat ca incercarea disperata de reducere a inflatiei fara a compromite complet cresterea economica a fost posibila doar cu pretul exploziei deficitului extern. Reducerea inflatiei trebuie sa ramana un obiectiv, dar nu indiferent de pret. Prioritatea prioritatilor trebuie sa apartina temperarii incendiarului deficit extern. Pana si conservatorul FMI, care a facut un fetis din inflatia scazuta, a inteles, se pare, desi in amurg, cum stau lucrurile in Romania: pentru reducerea absolut necesara a deficitului extern este firesc ca politica economica sa-si propuna tinte mai relaxate - nu doar mai fezabile, dar si mai putin costisitoare - de inflatie si de crestere economica.

Marea problema din 2005 a fost nu ratarea tintei de inflatie, ci ratarea acesteia in ciuda unor eforturi dramatice si unor costuri fabuloase ale operatiunilor desfasurate de Banca Nationala in acest scop. Ceea ce a demonstrat ca scaderea inflatiei nu a fost un fenomen natural, izvorand din starea economiei, ci un produs artificial pentru obtinerea caruia se cheltuieste foarte mult prin comparatie cu beneficiile rezultate. 8,6% inflatie pe anul 2005 s-a realizat cu un sir intreg de victime grele: incetinirea cresterii economice, aprecieri ale cursului leului fara acoperire in castiguri de productivitate, exportatori scosi din joc, stimularea consumului din import, labartarea riscanta a deficitului extern. Nu sunt efecte de joaca, de te intrebi daca merita scaderea inflatiei un asemenea pret! O reducere cu orice pret a inflatiei numai pentru ca aceasta este inca in Romania cea mai inalta din regiune reprezinta o optiune gresita si chiar periculoasa. In masura in care peste jumatate din inflatia de 8,6% a provenit din cresteri programate oficial ale tarifelor la energie, cu impactul lor general in economie, inseamna ca tot restul preturilor din economie sa nu inregistreze o crestere decat de vreo 4%, inflatie anuala inca imposibila in Romania! Fortarea lucrurilor nu poate fi decat nefasta.