x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dacă tot e scurtă, fă-o lată!

0
Autor: Dragos Moldovan 21 Dec 2010 - 18:08

Acţiune, suspans, nervi întinşi la maxi­mum, transmisie în direct: „Iată, văd că sala (de şedinţă unde se desfăşura plenul Parlamentului) este aproape goală, ce se întâmplă?” Reporter: „Da, într-adevăr, sala este aproape goală pentru că este pauză”.

Gata. Aici ar fi trebuit ca totul să se termine. Aşa cum este normal:  într-un imens hohot de râs şi într-o bună-dispoziţie molipsitoare. „Dar n-a fost, n-a fost aşa.” Orele au în­ce­put să se scurgă în aceeaşi atmosferă serioasă, prea serioasă, academică, prea academică, aceeaşi monotonie terorizantă s-a perindat prin faţa ochi­lor unui telespectator răstignit pe lemnul realităţii, cifre, oameni în­spăi­­­mân­tă­tor de serioşi, oameni în­fri­co­şător de pătimaşi în a-şi susţine ide­ile, bani, bani şi iarăşi bani, rele intenţii acuzate cu rea-intenţie, orele s-au scurs repetând aceeaşi poveste sinistră, pe care, auzind-o, te simţi din nou un copil neputincios şi neaju­to­rat, orele s-au prelungit insuportabil până către sfârşitul zilei. Care cade ca o ghilotină peste gâtul lui Sisif. Coşmarul somnului dinaintea trezirii la o realitate groaznică, într-un uni­vers concentraţionar, în care eşti condamnat, clipă de clipă, la gân­dul că ţi se va întâmpla ceva terifiant şi în care atârni spânzurat, cu capul în jos, de gre­utăţile şi necazurile insuportabile ale tuturor celor pe care îi iubeşti. Orele se scurg şi libertatea de care dis­pui, aparent, nu îţi fo­lo­seş­te la nimic. Poţi schimba canalul, dar nu poţi scăpa.

Zilele se transformă în ore, orele în minute, minutele în secunde şi secundele îţi invadează timpanele, ca nişte furnici, îţi intră în ochi şi în gură, nu mai poţi să vezi nimic, nu mai poţi să auzi nimic, nu mai poţi să guşti nimic, secundele s-au îngră­mă­dit unele peste altele şi au format ceva extrem de mare şi de greu, îm­po­vă­ră­tor ca o viaţă întreagă trăită sub te­roa­rea tristeţii şi a împlinirilor doar pe jumătate. Te gândeşti, nu-i aşa?, cu secundele astea, intrate în gură, în nas, în ochi, în urechi, pe sub cămaşă, peste tot, că până şi adevărata tra­ge­die îţi este refuzată, că nu poţi să ai parte nici măcar de o nenorocire auten­tică. Drama îţi devine un ideal pe care îl aştepţi cu sufletul la gură.

Voi număra până la zece. La zece te vei trezi. Unu... Doi... Trei... Patru... Cinci... Şase... Şapte... Opt... Nouă... Zece. Blinc!

Bre! Ai înnebunit ori eşti tolomac?! Ce-ai???!!! N-ai bani. Nici eu. Când îi am îi cheltui, îi dau altora. De bună voie, nu trebuie să-mi sară Pintea în faţă din copac. Uită-te la mine! Aşa-aşa. Uită-te la mine atent! De ce să mă iei în serios?! E de ajuns să mă iubeşti. Uită-te la Băsescu, la Boc, la Ponta, la Antonescu, uită-te atent, dacă vrei, la George Maior (şeful SRI) sau la Răzvan Ungu­reanu (şeful SIE). Ţi se par grozavi? Haida-dârla! Ia, închipuieşte-ţi  cum arată când se împiedică. De ce trebuie să-i iei în serios? E de ajuns să-i iubeşti. Omule, eşti în pauză. Asta-i viaţa! O pauză. D-aia sunt multe locuri goale pe lângă noi. Nu trebuie s-o iei în tragic, nici să devii isteric, atunci când faci o transmisie „live” despre ea.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de