Dan Dumitrescu: Corleone şi reţeta simţirii de la distanţă

Naţionala a devenit pentru câteva zile paratrăsnetul fotbalului nostru de ocară. Codurile de avertizare vizează Litoralul şi, în consecinţă, comandamentele caracteristice situaţiilor de urgenţă s-au mutat la Constanţa. Măgăreaţa a căzut pe Victor Piţurcă şi pe jucătorii care au trecut testul învoirilor medicale.

Naţionala a devenit pentru câteva zile paratrăsnetul fotbalului nostru de ocară. Codurile de avertizare vizează Litoralul şi, în consecinţă, comandamentele caracteristice situaţiilor de urgenţă s-au mutat la Constanţa. Măgăreaţa a căzut pe Victor Piţurcă şi pe jucătorii care au trecut testul învoirilor medicale. Este uşor să ne imaginăm ce se întâmplă în cantonamentul echipei naţionale. Nu ne este însă la fel de uşor să ne împăcăm cu situaţia de fapt. Ocolim adevărul preferând să măcinăm vorbe, să măcinăm iluzii, să măcinăm revanşele unei proverbiale nimicnicii. Prima dintre acestea, conform unui vechi obicei, conduce la concluzia că alegerea celor condamnaţi să facă treabă a fost cea mai nepotrivită. Adică, într-o totală lipsă de inspiraţie, s-a apelat numai la incompetenţi. Şi tot ca de obicei, ca un făcut, competenţii, dar absolut toţi competenţii, au fost lăsaţi deoparte. Populează ei o vecinătate lipsită de orice responsabilitate dar îmbibată de idei şi soluţii cel puţin savante. Avancronica meciului România – Franţa devine astfel absolut aiuritoare. Balansul între a fi şi a nu fi este ameţitor. Noroc că deruta nu este şi durabilă. Exerciţiul de competenţă al inteligenţelor sclipitoare va lăsa loc altor teme sâmbătă, atunci când discursul faptei se va consuma în terenul de joc. Interesul pentru fotbalul naţional nu oferă doar audienţă pentru discursurile competenţei maxime. Are şi beneficii secundare. Pacienţilor din fotbalul intern li s-a oferit posibilitatea unei perioade de convalescenţă binevenite. Internaţii din cupele europene au avut prezenţă hepatică şi în ultima etapă din campionat. CFR Cluj şi, în special, Steaua s-au complăcut în egalităţi jenante cu adversari modeşti. Vasluiul a făcut 0-0 cu Bogdan Stelea, portarul unei echipe care şi-a propus parcă să chelească fotbalul, portarul unei echipe care l-a băgat în depresie pe Colţescu. Antrenamentul nemţesc a lăsat fără vlagă Unirea Urziceniului şi i-a distribuit pe rapidişti într-o nouă telenovelă a sarabandei antrenorilor. Victorii au obţinut, pe teren propriu, doar Politehnica Timişoara şi Dinamo. Bănăţenii au făcut reverenţa abandonului din UEFA încă din meciul tur, cel de pe teren propriu. Aşa încât returul cu partizanii belgrădeni a devenit amical numai bun pentru a pregăti meciul cu Bistriţa. Dinamoviştii, ruşinaţi peste măsură de NEC Nijmegen, au făcut încă o dată dovada faptului că rămâne singurul bastion căruia îi prieşte fotbalul colectivist. Repetenţia în fotbalul jucat pe teren nu mai contează atunci când punctele se adună în clasament precum câinii la abator. Realităţile din fotbalul nostru au ceva din pustiul toamnei sărace. Dar nu este cazul să vă lăsaţi pradă disperării. Practicaţi vaccinul simţirii de la distanţă practicat de Dragomir. Ieri spunea Corleone că avem un campionat mondial. Azi, umplut până la refuz de aceeaşi satisfacţie, reinventează succesul deplin din eliminarea echipelor româneşti din Cupa UEFA. Gând puţin, viaţă lungă.