Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Era prin anii '90. L-am descoperit întâmplător, aşa cum se descoperă foarte multe lucruri atunci când eşti în libertate. Îmi plăcea vocea lui. Mă făcea să zac în patul nefăcut, cu ochii în tavan şi cu mâinile pe lângă corp, într-o mută posedare nevăzută, cu nemişcarea senzualităţii. De ce spuneau pe atunci la radio că e trist şi carismatic? Era acela care te posedă fără să-ţi facă nimic. De ce spuneau că aura lui de maniaco-depresiv atrage publicul şi femeile? Greşit. Tipul se juca, oferea fiecăruia ce dorea şi apoi îi dădea "binecuvântarea": "Ţi-a plăcut? A fost bine? Mai vrei? Ia". Mai degrabă ofertant şi ironic cu viaţa, întrebând-o: "Draga mea, un shot de tequila, ceva?", preferând să nu fie un nenorocit de vierme care nu suportă povara de a fi învăţat să zboare peste noapte. Pragul sinuciderii? Moftul de a nu respecta regulile lespezii pe care scrie "Aici zace cel care a avut o viaţă exemplar de banală. Fie-i ţărâna uşoară". Prin '98, tata pleca în SUA. Un noroc întâmplător pentru tata, care în viaţa lui nu plecase nicăieri în afara ţării. "Ce să-ţi aduc, fata tatii?", "O casetă cu Leonard Cohen", "Cine-i ăsta?", "Întreabă acolo la magazin, şi o să ştie ei ce să-ţi dea". Când s-a întors, tata a adus doar un frumos aşternut de pat galben cu flori mov şi caseta cu Leonard Cohen. "A costat 8 $ caseta. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu, nici măcar nu ştiu cine e Cohen ăsta, dar dacă te face fericită..." Mai am şi acum aşternutul şi caseta.
Citește pe Antena3.ro
