x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De-a "uite Coldea, nu e Coldea’’…

De-a "uite Coldea, nu e Coldea’’…

de Serban Cionoff    |    18 Ian 2017   •   10:15
De-a "uite Coldea, nu e Coldea’’…

Buna știință a logicii- o știință la fel de prohibită azi, dimpreună cu etica, precum erau în vremea stalinismului cibernetica,sociologia, genetica sau psihanaliza- ne învață că într-un discurs trebuie să respectăm două condiții esențiale

- 1) Să existe o riguroasă definire a termenilor;

- 2) Să nu existe contradicții între propozițiile care susțin ideea pe care dorim să o demonstrăm.

Pornind de la aceste elementare cerințe, am căutat să citesc și Comunicatul de presă emis de către SRI în legătură cu situația generalului Florian Coldea. Ocazie cu care am descoperit două afirmații care se bat cap în cap. Sau, în limbajul strict al logii clasice, o contradicție în termeni.

Astfel, mai întâi ni se spune că, în urma verificărilor complexe, minuțioase efectuate de către o comisie internă a SRI ,,nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii și ale normelor interne în vigoare ’’ ( de către Florian Coldea n.n.) și, ca atare, Biroul Executiv al SRI a decis repunerea acestuia în funcție. Pentru ca, în paragraful imediat următor să fim informați că același domn a cerut eliberarea sa din funcție ,,pentru motive care țin de demnitatea și onoarea militară și de riscul afectării grave a instituției’’. Drept pentru care, directorul SRI, Eduard Helvig a înaintat președintelui României, Klaus Iohannis, solicitarea privind trecerea în rezervă a generalului locotenent Florian Coldea.

Nu trebuie, neapărat, să ai un doctorat în logică și nici să îi fi citit din scoarță în scoarță pe Aristotel sau pe Hegel, pentru a sesiza flagranta contrazicere între cele două enunțuri. Fiindcă orice om cu scaun la cap își pune această simplă întrebare: păi dacă respectiva comisie internă a SRI nu l-au găsit vinovat pe Florian Coldea pentru nici-o încălcare a legii și a normelor interne în vigoare, atunci în ce ar mai consta acel ,,risc al afectării grave a instituției’’ pe care l-a invocat domnul general locotenent în sprijinul demisiei sale? Pun această întrebare atâta vreme cât , după cum se poate lesne constata, termenii folosiți în respectivul comunicat sunt foarte vagi și nu ne pot ajuta să ne lămurim cum stau, de fapt, lucrurile.

Pe de altă parte, dacă tot au avut de gând să îl repună pe generalul locotenent Florian Coldea pe funcție, se pune pe bună dreptate întrebarea dacă nu era normal ca domnii din Biroul Executiv să îl fi informat, în prealabil, pe cel în cauză și să afle care este opțiunea sa? Mai pe românește, de ce a mai fost nevoie de o asemenea jenantă joacă ,,de-a uite Coldea, nu e Coldea’’?! Afirm toate astea pentru că, procedând așa cum a procedat, SRI nu a făcut decât să mai adauge niște semne de întrebare la cele, și așa numeroase, care pluteau în jurul unor anumite evenimente și persoane din arealul său...

Firește, nu sunt singurul care a observat această contrazicere flagrantă din comunicatul SRI remis presei, care ar putea să semene mai degrabă cu o încercare a instituției de a se spăla pe mâini de ,,cazul Coldea’’. Mai categoric, Mircea Badea afirmă că,de fapt, procedând de o asemenea manieră, SRI ,,l-a albit pe Florian Coldea’’., sperând, totodată, ca a închis și discuția despre ,,binom’’ și justiția politizată.

Numai că, exact în acest răstimp, Uniunea Națională a Judecătorilor din România a pus la dispoziția opiniei publice un anumit document comunicat de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării la data de 16 februarie 2016.Document în care este abordată pe larg problematica atât de sensibilă a extinderii competențelor SRI în justiție. Operațiuni de care este foarte greu, dacă nu chiar imposibil să credem că este cu totul străin directorul adjunct al instituții, Florian Coldea pe numele său. Nu este nici locul și nici momentul să discutăm mai mult despre acest demers, dar consider deosebit de semnificativă mențiunea finală potrivit căreia Uniunea Națională a Juriștilor din România și Asociația Magistraților din România ,,au atras atenția încă din 2015 că interferența SRI în justiție, în urma unor decizii secrete ale CSAT, subminează statul de drept și democrația din România, impunându-se de urgență măsuri pentru lămurirea tuturor aspectelor privind interferența și relațiile dintre serviciile secrete și justiție, inclusiv pentru a se asigura informarea corectă a cetățenilor și a se evita discursuri manipulatorii pe acest subiect’’.

Motiv în plus pentru a aștepta, cu maxim interes, ca președintele Klaus Iohannis să ne ofere cheia problemei, în declarațiile de presă promise de pentru aseară. Când acolo, ce să vezi?!Domnul președinte al tuturor românilor a venit, la orele 18 fix trecute, în fața jurnaliștilor și a camerelor de televiziune și, după ce a ținut o scurtă prelegere despre cum vede domnia sa că ar trebui să arate ,,o majoritate parlamentară matură’’ sau despre niște așa-zise linii roșii care trebuie trasate între mediul politic și servicii, a tăcut, a zâmbit și… dus a fost! Fără să sufle o vorbuliță despre trecerea în rezervă a generalului locotenent Florian Coldea și despre plecarea acestuia de la comanda, de facto, a SRI.

Așa că nu ne mai rămâne decât să așteptăm ca, după întâlnirea Comisiei parlamentare de control al SRI cu domnul director, Eduard Helvig, și colegii săi din Biroul Executiv, președintele Klaus Iohannis să primească - mai bine mai târziu decât niciodată!- suficiente argumente pentru a discuta, deschis și la obiect, acest subiect atât de sensibil peste care joaca ,,de-a uite Coldea, nu e Coldea’’ nu mai poate să țină încă multă vreme batista pe țambal. Expresie foarte sugestivă din comoara folclorului nostru pe care mă bucur să o regăsesc și în substanțialul dialog pe care l-au avut aseară la Antena 3 Călin Popescu Tăriceanu și Mihai Gâdea.

O fi el, Florian Coldea, un ins definitiv terminat, cum cred din ce în ce mai mulți observatori ai evenimentelor, dar discuția despre ,,Dosarul Coldea și binomul’’ abia acum poate și trebuie să înceapă! Acesta fiind cea mai bună dovadă că ,,majoritatea parlamentară matură’’ pe care o dorește nu numai președintele Klaus Iohannis, ci ne-o dorim din ce în ce mai mulți dintre noi, există și lucrează.

×