x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De-a uite pensia mărită, nu e pensia mărită!

De-a uite pensia mărită, nu e pensia mărită!

de Serban Cionoff    |    09 Mai 2020   •   17:31
De-a uite pensia mărită, nu e pensia mărită!

În aceste puține zile câte ne-au mai rămas până pe 14 mai, dată la care vom afla dacă și în ce condiții se va ridica starea de urgență, iată că guWERNanții au mai găsit un subiect pe seama căruia să joace tontoroiul pe nervii românilor. Și încă ce subiect: creșterea punctului de pensie cu 40% de la 1 septembrie!...

 Supoziție rezonabilă  demonstrată de declarațiile, confuze în sine și contradictorii între ele, pe care decidenți politici direct implicați le fac în cascadă, întreținând,și în acest fel,  starea de confuzie prelungită și de incertitudine. De fapt , încă un scenariu cinic regizat și pus în acțiune care nu alt scop decât acela ca, pe 1 septembrie, biet român săracul, bineînțeles acela care, până atunci s-a încăpățânat să nu iasă pe cale naturală din sistem, să zică merci văzând nu doar că nu i-a crescut pensia cu acei 40% și  nu i-a scăzut. Că doar trebuie să suportăm, în solidar, efectele marii crize economice și financiare cu care se confruntă omenirea!

 Că este nu vorba decât despre un scenariu din arsenalul brevetat al tehnicilor de manipulare, ne putem lesne convinge recapitulând, cu încetinitorul, o serie de declarații ale unor membrii ai guWERNului direct implicați în gestionarea acestei chestiuni. Astfel, primul semnal de alarmă a fost lansat încă de la preluarea mandatului, când s-a clamat că guvernarea PSD a lăsat visteria țării goală- goluță. Cu toate acestea, s-au dat asigurări, maselor largi, populare, că pensiile vor crește,așa cum a sunat declarația din 16 februarie a ministrului mucii, Violeta Alexandru. La scurtă vreme după asta, au început să curgă lamentările ministrului de finanțe, Florin Cîțu, despre marea lipsă de bani,bun motiv  pentru care au curs și curg, pe bandă rulantă, împrumuturi peste împrumuturi,  despre a cărora destinație nu avem nici până azi cunoștință. Mai departe, scenariul manipulator a mers ca uns, pensionarii fiind ținuți într-o continuă neliniște și cu tensiunea mărită conform sloganului „uite pensia mărită, nu e pensia mărită”.  Pentru ca, mai nou și mai nou, să intre în scenă inamicul public numărul 1”- Coronavirusul-, de pe urma căruia finanțele țării, cu înțelepciune și cumpătare gestionate de către domnul ministru de resort, au suferit o accentuată scădere, ceea ce, în mod inevitabil, va afecta și șansele de materializare a promisiunii măririi punctului de pensii cu 40 %. În acest fel trebuie înțelese și declarațiile  europarlamentarului Theodor Stolojan, fostul prim ministru al României, din care reiese că „nu putem să mergem pe creșterea salariilor și a pensiilor cum s-a discutat la începutul anului”. Declarații categorice de care va trebui să ținem cont atât pentru că ele vin de la un finanțist cu vastă experiență, acumulată înainte de căderea regimului economiei de stat și al partidului unic și în cele trei decenii ce au urmat, cât și pentru faptul că emitentul lor este în prezent un redutabil europarlamentar cu mari afinități față de familia PPE, implicit pentru ideologia neoliberală. Așadar, cineva care este la curent cu ceea ce se discută în laboratoarele în care se pregătesc scenariile și variantele pentru deciziile ce vor fi luate la nivel forurilor comunitare.   

 Tot ieri, printr-o simplă  coincidență desigur,Ionel Dancă, șeful de cabinet al premierului Ludovic Orban, ne-a avertizat  că nu se va putea spune  cu precizie dacă și în ce proporție vor crește pensiile decât după ce se va face o analiză a situației economice, financiare ți bugetare pentru primul semestru al anului în curs. Motiv pentru care devine foarte plauzibilă ipoteza avansată de Elena Cristian,potrivit căreia dacă va fi vorba despre o creștere a punctul de pensie de la 1 septembrie, aceasta se va face la nivel de 10-15% și în nici-un caz, cu 40%.Cu mențiunea că și o asemenea variantă este luată în calcul de către guWERNanți sub presiunea apropierii datei alegerilor locale,respectiv a alegerilor parlamentare. Alegeri în competiția cărora PNL intră cu foarte gravul handicap acestei mai mult de o jumătate de an de haos și de instabilitate.

 Revenind la posibilele scenarii cu care operează sau vor opera manipulatorii puterii, cred că,în cazul ofertei făcute pensionarilor de către guWERNul meu (Președintele Klaus Iohannis dixit!), avem de-a face cu o variantă adaptată a clasicului scenariu din arsenalul strategiilor de manipulare denumit „ușa-în-față”.Adaptarea constând în acea că dacă în formula consacrată , la început se cere mai mult pentru ca,în final, să se obțină cât de cât ceva rezonabil, de data aceasta, pensionarilor li se spune că nu vor obține nimic în plus din septembrie încolo, după care li se va da, totuși, o mărire acolo, doar ca să nu se creadă că au fost uitați.  Tehnică aplicată mai ales în ultimul deceniu al regimului Ceaușescu, atunci când opera dictonul”o lege este un zvon trecut prin Marea Adunare Națională”. Știut fiind faptul că,înainte de a se da un decret cu măsuri restrictive, se lansau felurite scenarii, unul mai sumbru decât altul, pentru ca, în final, măsurile să fie oarecum atenuate, așa că intra în vigoare clișeul mental cu și despre dracul care nu e chiar așa de negru precum spun unii…

Scenariu perfect valabil în cazul de față când, după ce s-a lansat și a fost vehiculată amenințarea că nici vorbă de creșterea cu 40 % a punctul de pensie, seniorii ar putea, totuși, să aibă parte de o creștere cu 10-15%. Adică mai bine mai puțin decât deloc! După care, propaganda specializată va bate monedă pe câte eforturi au trebuit să facă utra-devotații guWERNanți pentru a le îndulci viața pensionarilor, urmând ca, în caz că vor exista și nemulțumiți, tot trompetiștii de serviciu să le amintească celor de vârsta a treia că ei sunt cei care au votat și votează mereu cu „ciuma roșie”, așa că mai bine să își țină gura!

În final, pe ecranele televizoarelor, urmând să apară însuși președintele Klaus Iohannis, care să mai arunce, încă o dată, lături în capul PSD-iștior și să ne asigure că totul va fi frumos și minunat. Prilej cu care foarte probabil să breveteze și un nou clișeu retoric: „dragi pensionari”! 

×