x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De ce a eşuat lupta impotriva corupţiei?

De ce a eşuat lupta impotriva corupţiei?

de Ion Cristoiu    |    10 Iul 2007   •   00:00

"Ziua Justiţiei" de la Alba-Iulia a fost un nou prilej pentru Traian Băsescu de a mai d a un ghiont instanţelor judecătoreşti. Reluănd sloganul, deja mahmur, al luptei impotriva corupţiei, domnia sa a declarat că "justiţia nu a confirmat incă (sic!) capacitatea de a lupta impotriva corupţiei la nivel inalt". Sintagma, luptă impotriva corupţiei, mai merge, hai să-i zicem, in cazul unor măsuri menite a crea şi intări atitudinea critică a populaţiei faţă de comportamentul funcţionarilor publici. Ea işi găseşte locul şi in bătăliile pentru promovarea unor legi sau hotărări de guvern. In nici un caz formula hei-rupistă bolşevică, luptă impotriva corupţiei n-are ce căuta in domeniul justiţiei, domeniu definit tocmai prin refuzul unor termeni precum luptă, război, cruciadă.

Să admitem, de dragul jocului, că formula e valabilă şi in domeniul justiţiei. Dacă există un eşec de proporţii al acestei lupte in materie de sentinţe judecătoreşti după alegerile din 2004, principalul responsabil e insuşi Traian Băsescu. Dacă lupta impotriva corupţiei la nivel inalt inseamnă dosare soluţionate in instanţă prin condamnarea inculpaţilor, atunci de inexistenţa acestor sentinţe sunt vinovaţi nu judecătorii, ci procurorii.

Procurorii, promovaţi şi susţinuţi de Traian Băsescu, intruchipaţi perfect de un Doru Ţuluş sau Dan Voinea, ar fi trebuit să intocmească dosare beton. Atăt din punctul de vedere al respectării Codului de procedură penală, căt şi al tăriei probelor. Toate dosarele de corupţie la nivel inalt, transformate in momente ale justiţiei la televizor, surprind prin lucrul de măntuială. Oricăt de convins ar fi un judecător că trebuie să lupte impotriva corupţiei sub măreaţa conducere a lui Traian Băsescu, ar trebui să fie un nevolnic dacă ar lua in serios proza ieftină din dosarele ţuluşilor.

Principalul responsabil al dezastrului din dosarele trimise in instanţă nu e nimeni altul decăt Traian Băsescu:

1) Dat fiind că prin lupta impotriva corupţiei domnia sa inţelege lupta impotriva celor care-i stau in cale, a consimţit să declanşeze anchete penale cu orice preţ doar pleava procurorilor din Romănia.

Procurorii cinstiţi, buni profesionişti, n-au fost aduşi din ţară la Bucureşti, la DNA sau Parchetul General. Cei deja in posturi la Bucureşti au refuzat comanda politică sau, cănd şi-au dat seama că Monica Macovei le va vări pe găt un dosar dubios, au plecat in avocatură.

Au rămas să se ocupe de dosarele de corupţie cei mai slabi profesional şi, mai ales, cei mai necinstiţi procurori.

Cum să facă aceştia dosare beton?!

2) Orice procuror care se respectă căt de căt işi concentrează energia pe confruntarea din instanţă. El ştie că judecătorul ii va respinge rechizitoriul dacă acesta nu e solid. Urmare a acestei realităţi, procurorul ştie că munca sa va fi apreciată numai şi numai din perspectiva sentinţelor care l-au confirmat.

De la venirea sa la Cotroceni, Traian Băsescu n-a contenit să le cănte in strună procurorilor. La un moment dat, aceştia n-au mai avut nici un imbold să-şi facă meseria cum trebuie. Simplul fapt că se năpustiseră asupra adversarilor lui Traian Băsescu le-a garantat elogierea din partea preşedintelui. Care preşedinte are păinea şi cuţitul in ce priveşte promovarea procurorilor.

Mai mult, in nici un moment al mandatului său, Suspendatul nu i-a mustrat pe procurori pentru lucrul lor de măntuială. Nefinalizarea dosarelor a fost pusă exclusiv, ca şi in Cuvăntarea de la Alba-Iulia, pe seama lipsei de vigilenţă revoluţionară a judecătorilor.

E limpede, in aceste condiţii, că lupta impotriva corupţiei la nivel inalt, inţelegănd prin asta dosare cu sentinţă impotriva celor inculpaţi, a fost un eşec de proporţii. Ca toate campaniile duse pănă acum de Traian Băsescu, toate stănd sub semnul gravei neinţelegeri a statului de drept.

×