x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De ce avem nevoie de bănci? Pentru că fără ele nu ar exista economia modernă

De ce avem nevoie de bănci? Pentru că fără ele nu ar exista economia modernă

de Ionuț Bălan    |    26 Ian 2023   •   12:05
De ce avem nevoie de bănci? Pentru că fără ele nu ar exista economia modernă

Criza a accentuat în rândurile publicului larg prejudecățile la adresa băncilor. De la a critica justificat unele aspecte negative s-a ajuns la a se pune exclusiv în cârca sistemului bancar toate relele. Printre altele, s-a repetat până la sațietate că bancherii îți dau umbrela când e soare și ți-o iau înapoi când plouă (dau împrumuturi cu ușurință când economia crește și înăspresc condițiile de creditare când vine criza, agravând-o) și că băncile pun costurile creditelor neperformante, acordate rău-platnicilor, în sarcina debitorilor disciplinați.

Că din cauza dobânzilor scăzute și a comisioanelor nici nu mai merită să economisești prin depozite bancare. Ca să nu mai vorbim de clauzele ascunse din contractele de creditare.

Nu încape îndoială că e destulă curățenie de făcut în ograda băncilor. Problema este că, din păcate, se uită că, fără bănci, nu ar exista economia modernă. Poate ar fi cazul să ne amintim cât de mult înseamnă sistemul bancar pentru economie și pentru fiecare dintre noi și să realizăm că, dincolo de hibele sistemului, pur și simplu nu se poate fără bănci și e foarte bine că e așa.

Economia complexă a zilei de astăzi este de neimaginat fără sistemul bancar. Și nu este vorba doar despre clasicele credite și depozite. Toate aspectele activității firmelor, fie că vorbim despre companii mici și mijlocii, fie că avem de-a face cu mari corporații, depind de accesul acestora la servicii bancare. Fără bănci, care asigură circulația banilor de la entitățile care dețin temporar lichidități în exces la cele care au nevoie de finanțare, economia și schimburile comerciale ar fi aproape cu totul paralizate sau, în orice caz, s-ar derula cu foarte mare dificultate.

Firmele au nevoie de bani la date fixe, pentru a plăti salariile angajaților, pentru a achita taxele și impozitele datorate bugetului de stat, pentru a-și plăti facturile la utilități, precum și furnizorii. Aceste date fixe nu se corelează cu cele la care firmele își primesc banii cuveniți pe produsele livrate sau pe serviciile prestate. În consecință, dacă nu dispun de economii sub formă de depozite bancare sau nu vor să intre în acele economii, companiile trebuie să facă rost de bani din altă parte decât din casierie sau din contul curent pentru a-și achita obligațiile.

Pentru aceste nevoi financiare de moment, pe termen scurt, băncile pun la dispoziția companiilor mai multe produse și servicii.

De exemplu, firmele pot accesa de la bănci, în loc de împrumuturi clasice, așa-numitele linii de credit. Printr-o linie de credit de la o bancă, o firmă are la dispoziție în permanență lichidități, în limita unei sume maxime, însă nu este obligată să acceseze efectiv fondurile respective decât în momentele în care are nevoie să o facă, adică atunci când are de efectuat plăți.

De asemenea, un serviciu important pe care băncile îl pun la dispoziția companiilor este așa-numitul factoring, precum și administrarea creanțelor. Prin intermediul factoringului, firmele pot obține lichidități în avans de la bănci pe facturile pe care le au de încasat de la clienți.

Practic, băncile cumpără aceste facturi de la firme, înainte de scadența acestora, urmând ca, la maturitatea creanțelor, să încaseze valoarea facturilor de la clienții firmelor. În schimbul acestui serviciu, băncile rețin un procent din valoarea facturilor decontate în avans.

Băncile oferă decontări în avans și în cazul efectelor de comerț, respectiv al biletelor la ordin.

Sunt doar câteva exemple despre modul în care serviciile bancare susțin, impulsionează și fluidizează activitatea economică din ziua de astăzi, în era globalizării.

În plus, avansul tehnologic al activității bancare, în special în ceea ce privește partea de IT și telecomunicații, face ca toate aceste operațiuni de transferuri financiare între companii să se realizeze cu o viteză de neimaginat nu cu mult timp în urmă, în multe cazuri aproape instantaneu.

Acest lucru este extrem de important pentru dezvoltarea investițiilor și schimburilor comerciale, antreprenorii câștigând astfel timp prețios și reducându-și riscul de a rata oportunități importante de afaceri din cauza unei penurii temporare de lichidități.

Sistemul bancar reprezintă centrul informațional al economiei. Toate informațiile esențiale cu privire la actorii din economie se află în posesia băncilor.

Prin natura activităţilor pe care le desfăşoară, băncile reprezintă sectorul cel mai bine informat din economie. Natura tranzacţiilor de credit, mărimea resurselor de credit, riscul asumat de bănci, informaţiile cu privire la depozitele şi conturile clienţilor, operaţiunile pe care aceştia le întreprind, deciziile pe care le adoptă băncile pe baza semnalelor date de banca centrală prin intermediul măsurilor de politică monetară şi pe baza politicii fiscal-bugetare promovate de guvern, toate acestea aduc băncile în postura de centre informaţionale în economie. Astfel, băncile îndeplinesc o funcţie aparte, aceea de colectare, păstrare şi furnizare de informaţii din economie, primordiale pentru desfăşurarea în condiţii de normalitate a activităţii economice.

În calitate de centru informațional în economie, sistemul bancar îndeplinește mai multe atribuții. Băncile colectează, de exemplu, informaţii de la clienţi, prin analiza de bonitate a acestora şi prin conectarea la diverse baze de date şi servicii de date privind clientela bancară.

De asemenea, băncile colectează informaţii macroeconomice şi specifice ramurii, pentru stabilirea şi derularea propriei strategii. La cerere, instituțiile bancare furnizează informații cu privire la comportamentul financiar al unor agenţi economici (persoane fizice şi juridice), pe baza conectării la diverse baze de date şi servicii de date.

Băncile mai furnizează informaţii autorităţilor statului, în special băncii centrale, privind propria activitate, respectiv în legătură cu bilanţul, contul de profit şi pierdere și indicatorii de prudenţialitate, precum și date statistice privind operaţiunile de decontări şi plăţi.

Nu în ultimul rând, băncile furnizează informaţii autorităţilor privind desfăşurarea operaţiunilor bancare ale clienţilor, în cazul în care sunt sesizate acţiuni frauduloase, evaziune fiscală şi încercări de spălare a banilor.

În context, trebuie amintit că una dintre principalele obligații asumate de bănci față de clienți, condiție esențială a menținerii încrederii în sistemul bancar, este păstrarea confidenţialității operaţiunilor bancare derulate de clientelă.

×
Subiecte în articol: sistemul bancar comisioane