De ce creşte datoria publică

Datoria statului roman (cunoscuta generic sub denumirea de datoria publica pentru ca este angajata de sectorul public si este platita de secto­rul public) a urcat spre 50 miliarde euro inregistrand mai mult decat o triplare in ultimii aproape trei ani. Ponderea in PIB – indicator important al datoriei publice – a crescut si mai sever (spre 40%) caci in aceasta perioada PIB-ul a dat inapoi.

Prilej, desigur, pentru actuala opozitie de a stigmatiza prezenta pu­tere ca incompetenta si culpabila de amanetarea viitorului tarii. Puterea raspunde ca a facut reforma, intr-un grad si la dimensiuni necunoscute vreodata in Romania. Indatorarea pentru reforma n-ar fi desigur de incriminat, dar, din pacate, din lista reformelor asupra carora se insista ca ar fi fost intreprinse (salarizarea unitara a bugetarilor, asezarea pensiilor pe contributivitate, restructurarea sistemelor de sanatate si de educatie) nici una n-are legatura cu cresterea indatorarii, neavand nevoie de finantari, ba efectele fiind dimpo­tri­va pe linia reducerii, si nu sporirii cheltuielilor.

Evident, cresterea datoriei publi­ce are un alt resort!
Datoria publica nu creste supradimensionat, fara noima si cu viteze ame­titoare doar in Romania. Ci peste tot in lumea zisa capitalista, putine tari reusind sa se sustraga uraganului. Izvorul este bine cunoscut, dar, vai!, se vorbeste de cu totul altceva decat este in realitate!

Este de fapt vorba de o masina­tiu­ne reprezentand numai si numai in­te­resele componentei financiar-bancare a capitalului international actual care a fost impusa ca regula intre­gu­lui sistem, cu toate ca este complet necapitalista si altereaza pana la denaturare acest sistem, caruia ii va fi inevitabil si gropar. Asa-zisi 'inves­ti­tori financiari' – respectiv cei ce aleg sa faca profit nu indirect din afa­ceri, ci direct din achizitii de titluri sau din speculatii pe curs ori pe do­banzi – pretind sa nu piarda nimic!!! Ei investesc fara riscuri, desi in capi­ta­lism investitiile se fac pe propriul risc, preopinentii urmand a prelua si cas­tigurile, dar si pierderile! Investitorii in industrie sau in comert supor­ta consecintele daca afacerea lor ajun­ge in faliment. 'Investitorii financiar-bancari' sunt pe deasupra acestor lucruri capitaliste lumesti! Ei sunt un fel de procurori si judecatori ai pie­tei insesi, pretinzand, in mod cu totul necapitalist, ca 'piata' sa-i recom­penseze mereu si mereu!

Necapitalist, pentru ca atunci cand piata nu o face, sunt puse statele sa o faca! Cum o fac?! Intervenind pe piata sub diferite forme si recompensand 'investitorii financiar-bancari' in contul indatorarii publice! Daca vreun stat nu intervine, 'investitorii' ameninta ca il parasesc, binein­te­les dupa ce-l stigmatizeaza prin de­gra­dari de rating. Ipocrizia acestui me­canism, in fond de parazitism pe sea­ma altora, este aiuritoare, pentru ca interventia statelor este prezenta­ta nu ca o preluare a ravagiilor facute de 'investitorii financiari', ci ca o ne­vo­ie de restructurare a sectorului pu­blic propriu! De fapt insa, cu cat 'in­ves­titorii financiar-bancari' au facut ravagii mai mari pentru propria indestulare, cu atat statele trebuie sa intervina mai masiv prin cresterea in­datorarii publice. De aici criza da­to­riilor suverane din ultimul timp!

In cazul Romaniei lucrurile sunt si­mple. Aplicarea mecanismului men­tionat a venit in Romania ca o co­man­da externa precisa care a fost ope­ra­ta prin acordul cu FMI si la presiunile FMI. Conditii ideale existau: ra­va­gii imense (desigur la dimensiu­ni­le Romaniei) fusesera facute de ban­ci­le straine, care, in propriul pro­fit, da­dusera credite de consum fara noi­ma ce creasera in economie dramati­ce dezechilibre interne (intre consum si productie) si vulnerabilitati externe (deficite externe) nesustenabile si nefinantabile. Statul care nu avea legatura cu toate acestea era insa vulnerabil la capitolul organiza­re si eficienta a sectorului public. Era deci usor sa se aplice teza: statul este de vina, statul sa plateasca! 'In­ves­ti­to­rii' au incetat finantarea si au ame­nin­tat ca parasesc Romania daca statul nu preia el finantarea de inlocuire. Si statul, desi jerpelit, a preluat fi­nan­tarea pietei si asta face de peste doi ani pe cheltuiala sa. Adica pe seama contribuabililor, salariatilor, pensio­na­rilor.