Aceasta dilemă privind preşedinţia Consiliului Superior al Magistraturii nu se reduce la o dimensiune politică. La lupta lui Traian Băsescu împotriva USL. Sau la dorinţa lui Traian Băsescu de a ţine sub control Justiţia. Tema este una de fond. De ce, indiferent sub ce regim şi în ce context, judecătorii trebuie să controleze Justiţia, şi nu procurorii? Aceasta este întrebarea căreia societatea românească trebuie să-i dea nu numai un răspuns corect, ci şi argumentele pe care acesta se întemeiază.
Faptul că avem un preşedinte lipsit de credibilitate, care se agaţă cu dinţii de putere, oricât de traumatizant ar fi pentru societatea românească, reprezintă, până la urmă, un element conjunctural. Şi trecător. La fel, detaliul că acesta, pentru a-şi proteja cercul ilegitim de interese, doreşte să ţină sub control Justiţia. Şi tot un detaliu este că cetăţenii României au votat atât de masiv USL şi în scopul de a elimina atât regimul Traian Băsescu, cât şi efectele nocive ale acestuia, inclusiv în domeniul Justiţiei. Dar atunci ce nu este derizoriu?
De fond este poziţia reală pe care o deţin procurorii în raport cu judecătorii în ansamblul puterii judecătoreşti. Din punct de vedere profesional, din punctul de vedere al eticii actului de justiţie şi, în final, sub aspectul modului în care această putere independentă a statului de drept trebuie să se autoguverneze, să controleze alte puteri şi, la rândul ei, să fie controlată.
Strict profesional vorbind şi oricât de dureroasă este afirmaţia, în raport cu judecătorii şi chiar cu avocaţii, procurorii sunt jurişti de mâna a doua. Oricine se poate duce la bibliotecă, poate lua în mână Codurile şi le poate cântări. Codul penal şi Codul de procedură penală, în comparaţie cu Codul civil şi de procedură civilă, cu Codul familiei, cu Codul Comercial şi aşa mai departe, reprezintă simple broşuri. Pe care un bacalaureat le poate învăţa şi înţelege într-un timp record. Adevărata provocare a unui jurist o reprezintă, de fapt, în ciuda uriaşului zgomot creat în jurul cauzelor penale, justiţia extrapenală.
Şi ce este, până la urmă, CSM? Instanţa care trebuie să guverneze nu un simplu segment al puterii judecătoreşti, până la urmă cel mai îngust, segmentul cauzelor penale, ci ansamblul actelor de justiţie. În aceste condiţii, este cât se poate de firesc ca această instanţă supremă să fie dominată, sub toate aspectele, de către judecători. De altfel, aceasta a şi fost intenţia legiuitorului atunci când a stabilit componenţa CSM.
Şi fiindcă tot am vorbit de a treia categorie, a avocaţilor, nu-mi pot reprima reflexul de a mă întreba şi de a întreba de ce aceşti apărători ai oamenilor şi ai societăţilor comerciale, care au o pregătire infinit mai complexă decât cea a procurorilor, nerezumându-se doar la prevederile dreptului penal, nu sunt reprezentaţi în CSM? Cum de nu sunt ei pe picior de egalitate măcar cu procurorii?
Tot nu este limpede de ce, în raport cu abuzul de la CSM, astăzi s-au revoltat nu numai judecătorii, ci şi procurorii înşişi?
Sursa: CorectNews