Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Marile texte initiatice ne spun in cor ca noi, oamenii, avem o cheie care poate descuia marea usa a iubirii, numai ca nu suntem constienti de ea si n-o folosim atat cat am putea pentru a ne schimba vietile in bine. Cheia aceasta nu ne-o aduce pe Cosanzeana si nici nu ni-l prezinta pe Fat Frumos, ci ne ajuta sa simtim noi insine 'iubire'. Cu alte cuvinte, e o cheie care descuie propria noastra inima si ne ajuta sa simtim ca iubim. Cheia noastra catre iubire este starea de 'recunostinta'.
Nu recunostinta pe care o exprima alte persoane in relatia cu noi, ci propria putere de a fi recunoscatori. Daca un om doreste cu adevarat sa simta mai multa iubire, nu trebuie sa caute eradicarea crizei globale, nici sa schimbe ura altora, nici sa-i transforme pe ceilalti asa incat ei sa faca, sa simta si sa gandeasca la unison cu el. Pentru ca noi sa simtim iubire si sa emanam iubire trebuie sa deschidem cutia zanelor cu propria stare de recunostinta. Aceasta este o stare inalta a constiintei, pe care n-o putem accesa fara un exercitiu constient si voluntar, care sa se opuna tendintelor instinctuale si primitive ale Eului.
Am auzit multi oameni care se plang de duritatea, ratacirea, ura si emanatiile negative din mediul social; 'Parca nimeni nu mai emana iubire', spun ei! Iar atunci cand observi ca nimeni nu mai emana iubire se poate sa spui ca tu insuti nu mai gasesti motive de recunostinta, asa incat sa simti ca iubirea este prezenta. Fara a fi recunoscator pentru cele mai mici, ca si pentru cele mai mari daruri ale vietii, pentru cele din trecut, pentru cele din prezent sau pentru unele care nu au venit, inca, nu poti sa simti prezenta iubirii si daca ea te-ar inconjura prin prezenta fizica a lui Hristos. Lumea noastra pare sa aiba un deficit de iubire, lumea noastra pare fi intr-o criza de iubire, dar nu pentru ca n-ar exista iubire in lume, cat pentru ca judecata, critica, observatia negativa, ce n-a facut bine, ce nu stie, nu poate sau nu face altul se afla in campul observatiei mai mult decat recunostinta pentru ceea ce este bine la ceilalti si cu ei. Concentrarea noastra negativa, critica si judecata la adresa celorlalti ne dilueaza puterea de a iubi, iar dilutia acestei puteri ne coboara in stari joase ale constiintei, in depresie, furie, suparare si anxietate. La acest nivel, viata devine mai grea din toate punctele de vedere. La acest nivel, ne bazam mai mult pe Eul nostru, care transpira, alearga, se zbate in confuzie si-n suferinta, proiectand, in acelasi timp, cauza suferintei sale asupra lumii inconjuratoare.
Recunostinta si aprecierea pentru tot ce avem ar putea fi cheia catre descoperirea unei lumi noi, poate la fel de noi ca 'lumea lui Columb'! Pentru o minte obisnuita sa critice si sa judece orice poate parea ca recunostinta este imposibila; constiinta critica vede doar ceea ce poate fi criticat. Iesirea dintr-o asemenea stare incepe prin decizia de a experimenta si alte realitati interioare sau posibile realitati interioare, precum si consecintele lor. Trecerea constiintei si a inimii omenesti de la critica la recunostinta marcheaza trecerea de la o stare de constiinta joasa la una mai inalta, care va fi resimtita ca o stare de bine, ca o bucurie, ca o putere mereu mai mare de a observa frumusetea, binele si lumina in lume si, in esenta, ca stare de iubire in noi insine. Decizia de a fi recunoscatori pentru fiecare mic dar al vietii, recunoscatori pentru ca ne trezim dimineata, pentru ca-i soare, pentru ca ploua, pentru ca cineva ne spune multumesc sau pentru altcineva ne da un telefon ar putea fi una capabila sa ne schimbe viata in intregime. Depresiile severe ale unor oameni au intrat in remisie chiar si dupa cateva zile de practica a recunostintei si asta pentru ca lipsa de energie a depresivului provine din concentrarea mentala negativa. Practica recunostintei ne daruieste ceea ce nu putem gasi prin altii niciodata; puterea de simti ca iubim si puterea de a emana iubire!
