Povestea pe care v-o spun astazi este, din cand in cand, si povestea voastra... Duminica dimineata, in jur de ora 4, in zona in care locuiesc s-au stins becurile. Pana de curent. Nu era prima data. Purtatorul de cuvant al Enel, un robot, a tot jonglat vreo 12 ceasuri cu ora remedierii. Dincolo de suma de probleme pe care o poate produce intr-o casa o zi fara curent electric, problema mea era ca murise si calculatorul. Iar in calculator aveam comentariul pentru rubrica de fata. Acolo a si ramas, pentru ca tipografia nu a asteptat.
E drept, o vina am si eu: n-am fost prevazator. Obligat de pana de curent, am schimbat tema. Am abandonat comentariul din calculator si, ca pe vremuri, am apelat la stilou, la hartie si la dictare si am trimis ziarului un alt comentariu. Bineinteles, despre cei de la Enel. Voi pleca de la deviza italienilor de la Enel: "Energie in ritmul tau!"... Suna bine. Numai ca ar fi fost de preferat sa ne dea energie in ritmul lor, al Europei de Vest. Pentru ca, daca ne-am fi dorit sa primim energie in ritmul nostru, cel de aici, din Est, n-ar fi fost nevoie ca statul roman sa se chinuiasca sa vanda distributia de lumina a unui mare grup din Vest. O pastra aici, pe Dambovita, unde pentru penele de curent electric avem si specialisti, avem si un lung exercitiu.
Ce n-am inteles noi aici, pe Dambovita?! Un adevar simplu. Acela ca nu privatizarea e cuvantul magic. Privatizarea n-are cum sa fie mai mult decat un vehicul, unul modern, desigur, care sa ne ajute sa trecem de la o economie in care companiile producatoare de bunuri si servicii erau proprietatea nimanui, adica a statului, in proprietatea privata a unor investitori care sa vina aici cu bani. De fapt, cu capital. Si pe care sa-i doara foarte tare buzunarul pentru fiecare euro investit.
Dar, oprindu-ne aici, nu aveam cum sa parcurgem mai mult decat jumatate de drum. Practic, sa trecem de la monopolul de stat la monopolul privat.
Cuvantul magic, asadar, este altul: competitia. Uitati-va la telefoane. Au venit aici mai multe companii mari, s-a privatizat telefonia, dar aceste companii au intrat intr-o fireasca si acerba competitie. E o batalie dura intre ele, au umplut ecranele televizoarelor cu reclame si ne tot spun ce facilitati ne acorda. Si, sa recunoastem, telefoanele merg bine. Iar daca ne uitam pe datele de la INS, vedem cum luna de luna preturile dau inapoi. Enel, in schimb, un mare grup privat caruia nu ii sufla in ceafa vantul rece si puternic al concurentei, pentru ca e singur in piata, e intr-un fel de promenada pe alea principala a economiei romanesti.
Lasat asa fara constrangerea concurentei, nici nu ma pot astepta ca, intr-o zi de duminica, bunaoara, sa fiu asigurat ca nu-mi stinge lumina. Si nici macar ca o sa aud la telefon o informatie data de un fuctionar responsabil, care sa-mi spuna ce s-a intamplat si cand va fi remediata pana. Imi raspunde un robot. Veti spune: asa e modern. Nu va faceti iluzii. Motivul e ca, sambata si duminica, robotii nu pretind dublarea salariului. Ii sugerez domnului Lazaroiu sa studieze problema. Poate pune o taxa de sambata si duminica de roboti. Enel – Romania se lauda ca are 2,5 milioane de clienti. Eu sunt unul dintre ei. Dar managementul de la varf stie bine ca n-am alegere. Imi spune ca plateste 5.000 de angajati. Eu ii raspund ca sunt putini si ca, sambata si duminica, probabil, pe cei mai multi ii tine acasa sa nu le plateasca dublu. Asa ca echipele de interventie ajung greu acolo unde se sting luminile.
Ma mai asigura managementul de un program de investitii de 700 de milioane de euro ca va reduce numarul si durata intreruperilor cu energie electrica. Intrebarea este: cand? Enel din Romania din 2005 de cati ani are nevoie ca sa modernizeze distributia?