Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Proiectul legii pentru completarea şi modificarea Legii minelor nu a întrunit numărul de voturi necesar spre a fi adoptată. În ce mă priveşte am votat împotrivă pentru că am convingerea că aşa trebuia şi nicidecum pentru a bucura pe unii sau supăra pe alţii. M-am numărat totodată printre aceia care am propus formarea Comisiei “Roşia Montană” tocmai pentru a elabora un cadru legislativ modern şi stimulativ pentru exploatarea resurselor miniere. În seara de dinaintea zilei de prezentare a proiectului de lege spre adoptare în Camera Deputaţilor, în comisia de specialitate s-au adoptat un mare număr de amendamente la proiectul de lege venit de la Senat care se află şi astăzi pe site-ul Parlamentului. Găsiţi acolo la art.3 al. 29 precizarea că se propune abrogarea sa. În seara cu pricina acest alineat a fost reintrodus în următoarea formă amplificată: “Proiect de interes deosebit-proiecte miniere ale căror beneficii economice şi sociale pe care statul şi/sau unităţile administrative locale le-ar obţine direct sau indirect din proiectul respectiv sunt mai mari decât efectele negative de mediu. Beneficiile fiind temeinic fundamentate cu condiţia refacerii mediului la finalizarea proiectului şi care vizează exploatarea unuia sau mai multor resurse strategice”. Acest text ascunde un model de proiect absolut inacceptabil. Textul cade cu siguranţă la examinarea cu întrebările: 1) Dacă beneficiile sunt, de exemplu, de 7 miliarde de euro iar daunele aduse mediului de 6,9 miliarde, proiectul e acceptabil? 2) Cum pot fi calculate şi de către cine daunele aduse mediului, îndeosebi cele care sunt ireversibile? 3) Cine plăteşte refacerea mediului în situaţia în care daunele ar fi atât de mari încât profitul din beneficii ar fi substanţial redus de costurile refacerii? Statul sau investitorul? Să presupunem că ar fi vorba de un proiect de mare amploare. Astăzi megaproiectele din lumea dezvoltată (şi nu numai) sunt promovate pe baza unor criterii cum sunt crearea de locuri de muncă, câştiguri economice, servicii publice mai bune şi beneficii pentru mediul natural. În niciun caz proiecte în care din start vorbim de daune aduse mediului în numele unui interes de valorificare a unui patrimoniu naţional. Basmele interesului naţional cu privire la privatizări şi proiecte strategice nu s-au scris încă pentru simplul motiv că niciunele, din trecut, nu s-au sfârşit cu bine.
Mai este de precizat că în textul de proiect propus se vorbeşte de excepţii de la codul silvic. Prin interpretare - ca întotdeauna în rău - s-ar putea admite tăierea unei suprafeţe de sute de hectare de pădure fără a fi reîmpădurită o altă suprafaţă mai mare (cum cere codul) sau cel puţin egală cu cea tăiată. Cred că ar fi de acum necesar, în lumina experienţei nenorocite cu tăierile abuzive de pădure, să introducem chiar în Constituţie un text care interzice diminuarea suprafeţei împădurite a ţării. Să nu mai acceptăm, noi ca popor, sacrificii inutile şi fără sens şi să nu mai credem că ceea ce distrugem sau otrăvim astăzi se va repara mâine, fiindcă nu e adevărat. Pe de altă parte, excluzând orice ambiguitate, nu putem lua decizia că nu vom mai lua nicio decizie în privinţa resurselor miniere.
Modificările propuse, excluzând cele două menţionate, constituie o lege a minelor categoric mai bună decât ansamblul reglementărilor actuale în domeniu. Principiile de transparenţă, sustenabilitate, integritate şi solvabilitate introduse în text la iniţiativa PNL sunt cu atât mai importante cu cât au venit şi din partea unor instituţii din societatea civilă.
Să acceptăm ceea ce are toate şansele să fie adevărat înlăturând invenţii ce nu sunt decât minciuni.
