Acum, după ce s-a pus piciorul în pragul apropitarilor, în cheie iliesciană - e un moft chestia asta cu "sfânta proprietate privată" -, poate că n-ar strica să fie luaţi la bani mărunţi şi cei care-i pun deoparte, căci e nefiresc că “unii are şi alţii n-are”.
Iniţiativa nici măcar n-ar fi nouă, pentru că deschiderea a făcut-o Silvio Gesell, ministru de Finanţe al Republicii Sovietice Bavaria, între aprilie şi mai 1919, când a existat şi Armata Roşie Bavareză.
Gesell i-a atras atenţia până şi lui John Maynard Keynes asupra unei idei de reformă monetară a cărei esenţă e taxarea punitivă a economisirii şi încurajarea consumului şi a investiţiilor. Germanul - despre care Lord Keynes spunea că cei din viitor vor învăţa mai multe de la el decât de la Marx - propunea ca bancnotele aflate în circulaţie să aibă putere juridică de cumpărare doar cu condiţia de a fi marcate lunar cu un timbru special la oficiile poştale. Preţul timbrului urma să fie fixat de guvern în fiecare lună, în funcţie de evoluţia dobânzilor.
Gesell spera ca taxa pe economisiri să facă banii să-şi păstreze doar funcţia de schimb, nu şi pe cea de acumulare. Populaţia şi companiile n-ar mai fi avut niciun interes să facă economii şi, pentru a evita taxa, ar fi dat, în schimb, drumul la consum şi investiţii, majorând cererea agregată. Banii n-ar mai fi "băltit" în depozite bancare, ci ar fi stimulat economia.
Economistul american Irving Fisher i-a prezentat ideea lui Gesell inclusiv preşedintelui Roosevelt. Iar taxa pe economisiri generează un efect relevant pentru momentul când dobânzile sunt negative. Investitorii ar fi dispuşi să cumpere obligaţiuni contrabonificate, cu condiţia ca dobânzile plătite emitenţilor să fie mai mici decât preţul timbrului lui Gesell.
Obiecţia lui Keynes a fost aceea că oamenii pot găsi refugiu în active imobiliare, dar acesta n-ar trebui să fie un impediment în România, fiindcă dacă în prealabil se interzice dreptul de proprietate, ulterior poate fi "atacată" şi economisirea.