Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-o mişcare aproape eroică, premierul maghiar Viktor Orban a luat hotărârea – fără îndoială istorică în Europa Centrală şi de Est – de a răsturna complet filozofia programelor de austeritate orchestrate de FMI, punând la plata facturii ieşirii din restrişte nu doar statul şi deci contribuabilul, salariatul şi pensionarul, ci şi sectorul privat din serviciile publice care, folosindu-se de monopolul deţinut în domeniu, continuă să prospere şi în criză, în timp ce totul în jur se prăbuşeşte. Nu este de mirare că mişcarea d-lui Orban a lăsat cu gura căscată "toată floarea cea vestită a întregului Apus", precum şi, bineînţeles, pe toţi văcsuitorii de ghete din Est. Mai ales că a intervenit într-o ţară în care statul chiar are contribuţia principală la dezechilibrele economice – deţinând 70% din îndatorarea externă, utilizată de altfel masiv şi la creşteri de salarii şi pensii – şi unde deci strângerea curelei de către salariaţi şi pensionari apărea pe deplin justificată.
În mod absolut corect, d-l Orban nu a respins, ci şi-a însuşit obiectivele de echilibrare economică recomandate de FMI, dar a refuzat calea indicată de acesta pentru atingerea lor, respectiv austeritatea doar pe seama populaţiei, ceea ce a şi dus la suspendarea acordului cu FMI. D-l Orban a înlocuit o parte din nota de plată pe care FMI intenţiona să o pună în continuare în cârca populaţiei cu o contribuţie cerută unor sectoare economice.
O contribuţie pe deplin îndreptăţită! Este vorba doar de servicii publice: bănci, distribuţii de energie, retail şi telecomunicaţii. Rolul lor nu este să facă profit în sine, ci să-l realizeze spre a-şi asigura desfăşurarea în bune condiţiuni a activităţii pentru care există. Poziţia lor pe piaţă este monopolistă. Or, dacă, într-o perioadă de criză, firmele din aceste servicii publice continuă să prospere în timp ce toate celelalte, din amonte şi din aval, abia mai gâfâie sau chiar se prăbuşesc înseamnă că prosperitatea le provine nu din abilităţi manageriale, ci din exploatarea respectivelor poziţii monopoliste şi atunci este firesc să fie suprataxate temporar.
"Floarea cea vestită a întregului Apus", în frunte cu FMI, are tot interesul ca d-l Orban să nu reuşească. Dar şi mai tare se teme de un efect de contagiune prin Est. De România n-are însă de ce să se mefieze, cu toate că România ar fi exact articulaţia perfectă pentru măsuri de genul celor adoptate de partidul şi guvernul d-lui Orban!
În România, marile dezechilibre din economie (consum/producţie, importuri/exporturi) nu sunt generate de stat. 70% din datoria externă nu aparţine nici măcar unor entităţi româneşti (stat, firme cu capital autohton sau populaţie), ci unor firme străine bănci şi companii nebancare (care şi-au finanţat cu bani împrumutaţi din străinătate (îndeosebi cu bani de la mamele lor) expansiunea în România. Contribuţia sectorului privat, în special a capitalului străin, la factura ajustării ar fi deci strict obligatorie. Să ne gândim măcar şi numai la ravagiile făcute de creditarea fără noimă de către băncile străine a consumului din import, responsabil în proporţie de peste 80% de situaţia actuală a economiei din România.
Dar cine să ia măsuri în România precum partidul şi guvernul d-lui Orban în Ungaria, în condiţiile în care toate cele patru sectoare sunt monopolizate de capitalul străin, care face în acestea tot ce vrea fără să-l deranjeze cineva cu ceva?!
Poate guvernul Boc şi PDL, care au aruncat asupra statului (şi deci a contribuabilului şi salariatului) întreaga factură a ajustării, aşa cum le-a cerut FMI, şi care au fost în stare să încheie cu FMI un acord prin care statul a luat împrumuturi externe spre a pune la dispoziţie băncilor străine finanţarea de care în condiţiile crizei fuseseră văduvite chiar de propriile mame?!
Sayu poate cumva PSD, care a înstrăinat fără rost exploatarea petrolului românesc şi a jumătate din producţia de gaze, precum şi distribuţiile de gaze şi electricitate?!
Sau poate PNL, care a cedat capitalului străin şi ultima bancă românească semnificativă din sistem şi pe timpul căruia au fost date autorizaţii pentru ceea ce nu există în Europa: localizarea hipermarketurilor străine în interiorul oraşelor?!
