De ce se despart deseori oamenii care se iubesc?

"Iubirea trebuie sa fie o relatie pli­na de prietenie, in care nimeni nu este superior, in care nimeni nu de­cide cum sa se desfasoare lu­crurile, in care partenerii sunt pe de­plin constienti ca sunt diferiti, ca abordarea lor in ceea ce priveste via­ta este diferita, ca modul lor de via­ta este diferit si, cu toate aceste diferente, se iubesc. Ei nu vor gasi nici o problema. Nu incercati sa creati ceva suprauman. Fiti umani si acceptati omenescul celuilalt, cu toate slabiciunile ine­rente naturii umane. Celalalt va comite probabil greseli, tot asa cum comiteti si voi, si va trebui sa invatati. A fi impreuna inseamna a invata sa iertati, sa uitati, sa intelegeti ca si celalalt este la fel de uman ca si voi", a spus Osho.

In aceste cateva cuvinte, Osho su­bliniaza o cauza esentiala a despartirii oamenilor care se iubesc: neinte­le­ge­rea omenescului celuilalt si neac­cep­tarea diferentelor, care pot polei in aur – altfel – existenta, caci de unde s-ar ivi diversitatea daca nu din pre­fe­rinte, trasaturi, expresii si trairi di­ferite, unele chiar opuse?

Marile iubiri par a se pierde prin­tre valuri si talazuri zgomotoase, iar barbatii si femeile care s-au iubit candva sfarsesc prin a-si duce sufletele in ura, numai pentru ca s-au izbit de propria inflexibilitate. Pentru o vreme, emotia iubirii le-a luat graiul si le-a infierbantat ochii, dar apoi, peste imaginea printului sau a printesei din poveste s-a prabusit omenescul. Iubitii sunt si ei oameni, dar ochii iubirii nu-i vad oameni de la inceput. Ochii iubirii hiperbolizeaza fiinta iubita, vor s-o ridice pe un soclu si sa creada ca ea va ramane asa, nemiscata si neschimbata. Ochii iubirii viseaza mai mult decat percep si de aceea ei raman in vis, iar relatia cu celalalt coboara tot mai mult in realitatea omeneasca. Cel iubit greseste, gresesti si tu. Cel iubit isi arunca ciorapii sub pat si, poate, nici obiceiurile tale nu sunt toate… perfecte. Cel iubit poate plange, poate fi slab, poate sa se trezeasca intr-o zi deprimat sau furios! Omul din el nu a disparut in iubire, cat se poate spune ca iubirea il poate face cu mult mai uman decat se cunoaste el insusi. Ati observat vreodata ca sunt oameni in prezenta carora va simtiti linistiti fara nici un efort? Ati observat ca in prezenta unora incepeti sa va certati, sa fiti mofturosi, suparati si furiosi? Ei, bine, asa cum sunt oamenii a caror pre­zen­ta stimuleaza ivirea unor stari in­te­rioare si a unor comportamente stra­nii, unele frumoase, altele in­car­cate cu naduf, si trairile – iar iubirea in mod special – aduc la suprafata partile intunecate sau luminoase ale fiintei noastre. De aceea, cei care se iubesc cu patima devin mai profund umani, mai violenti in manifestari, surprinzandu-se chiar si pe ei insisi.

Iubirea este o putere purificatoare: nici un terapeut din lume nu ne poate face mai naturali, mai auten­tici si mai nesabuiti in manifestarea umana decat o face iubirea. Tocmai iubirea ne duce pe culmile celei mai marete trairi interioare si tot ea ne coboara in beciul celor mai umane manifestari, a celor mai intunecate, ascunse si fantastice comportamente omenesti. Iubirea ne poate arata o gelozie orbitoare, o tendinta undu­ioa­sa de a critica, a fi inflexibili si su­pa­ra­ciosi. Poate tocmai de aceea in iu­bire avem sa ne asteptam la mai mult intuneric, prin ea sa ne asteptam la revarsarea umanului din noi, caci iesirea lui la suprafata este tocmai lucrarea purificatoare a iubirii. Dupa ce dansurile navalnice ale omenescului din noi se purifica, dupa ce vom scoate monstrii din beciul in­con­stientei, dupa ce vom avea rabdare cu partenerii nostri, poate la fel de umani in anumite momente, iubirea va izbuti sa teasa firele de aur ale unei legaturi de suflet. Pana atunci insa sa invatam ca avem a ne rabda hachitele si toanele, avem a depasi neintelegerile, avem a ne intelege diferentele si a ne accepta pe noi insine, ca si pe cei dragi noua ca fiinte umane. Iubirea ne indeparteaza de uman doar intr-o faza a ei, pentru ca in cealalta sa ne faca oameni pana-n maduva oaselor. Omenescul repre­zin­ta insa o etapa a relatiei dintre barbat si femeie, iar aceia care nu se despart in vremea asta izbutesc apoi… sa gaseasca unda de gratie, de intelegere si de comunicare ce poate sustine iubirea reciproca, in pofida diferentelor. In cele din urma, dife­rentele ne pot sluji, o pot face frumos si pot deveni liantul cuplului – nu pricina pentru despartire – daca barbatul si femeia izbutesc sa treaca prin incercarile iubirii cu intelegere si cu rabdare. Acceptarea umanului din celalalt este cheia ce descuie usa catre o iubire care nu se stinge!