Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
PIB-ul României a crescut de la 41 de miliarde de euro în anul 2000, la 62 în 2004. Dar ştiţi cu cât s-a mărit în următorii 4 ani? Cu 123%, până la 138 de miliarde în 2008, cam cât va fi şi anul acesta.
De ce e atât de importantă această delimitare a perioadelor? Pentru că până în 2004, când eram asistaţi de FMI, s-a pus problema ca banii din privatizare să fie folosiţi doar pentru dezvoltare. În 2005, s-a renunţat însă la acordul cu Fondul pentru ca banii din privatizare să se constituie cheltuială la buget. Şi pentru asta a crescut PIB-ul. Deh, una-i să ai un deficit sub limita de risc de 3% dintr-un PIB de 60 de miliarde şi alta dintr-unul dublu...
Dar mai important decât "modus operandi” e modul prin care s-a inflatat PIB-ul. Coincidenţa face ca în paralel cu acesta să fi crescut şi preţul activelor imobiliare şi leul. Oare de ce? Pentru că atunci când preţul unui activ se măreşte, el poate fi pus garanţie la bancă şi se obţine pe baza lui credit. Apoi cu banii luaţi cu împrumut se pot cumpăra alte active şi preţul imobilelor urcă mai abrupt. Iar dacă în afară de ce achiziţionează firma, aşa, ca "la ordin”, mai cumpără şi managerul ei, în nume propriu, de 2-3 ori mai mult, ceea ce face el se cheamă leverage. Şi dacă pe lângă potentaţi mai ia şi populaţia locuinţe cu credit de la bancă, se explică de ce a explodat PIB-ul.
Sigur că la cele spuse până acum nu trebuie uitat de curs. În 2004 era peste 4 lei/euro, după care s-a dus spre 3. Un curs în scădere stimulează acele linii de credit de la banca-mamă la subsidiară - pe care BNR le numeşte investiţii - să devină împrumuturi interne, pentru a se vedea limpede pe baza căror lichidităţi a urcat preţul activelor. Aşadar ce a umflat PIB-ul României? Emisiunea de monedă, pe seama garanţiilor supraevaluate.
A venit însă anul 2009. PIB-ul ar fi trebuit să se întoarcă spre nivelul de echilibru din 2004, în lipsa finanţării din exterior. Da, numai că în paralel cu scăderea preţului imobilelor pierdeau şi potentaţii. Aşa că s-a inventat Programul Prima Casă care să conserve preţul activelor, şi a apărut TVA la imobile.
Problema este însă că aceste măsuri au omorât până la urmă de tot piaţa imobiliară. Preţul activelor pare să fi scăzut, dar dacă se tranzacţionează cumva se observă că e şi mai redus. Ce mai poate susţine PIB-ul? Doar deprecierea leului. Cu alte cuvinte, deşi preţul imobilelor se micşorează în euro, el rămâne cam la acelaşi nivel în lei, ca urmare a devalorizării.
Fireşte că la un PIB mai apropiat de 60 de miliarde, decât de 140, s-ar vedea că veniturile fiscale nu reprezintă doar o treime din acesta, ci se găsesc peste media comunitară de 45% din PIB, că suntem supraîndatoraţi, nu subîndatoraţi, că deficitul bugetar se plasează peste limita de risc de 3%. Din păcate, PIB-ul anului 2010, a dat impresia că ar mai trebuie majorate taxele pentru ca statul să investească şi să compenseze astfel lipsa capitalurilor străinilor.
Concluzia e clară. PIB-ul ar trebui să scadă şi să releve o imagine fidelă asupra taxării, datoriei şi deficitului, însă el va continua să rămână inflatat pe seama deprecierii. Câte procente mai trebuie să piardă leul? După o corecţie de 60-70% a activelor, ar mai rămâne o treime, până în jurul a 6 lei/euro, creştere de curs care să aibă loc într-un an şi jumătate. Asta pentru a căpăta justificare şi afişul electoral: "USL: 1 EURO = 6 LEI - USL ÎŢI CREŞTE RATELE ŞI FACTURILE".
Citește pe Antena3.ro
