De ce vor toţi la Bucureşti?

Dragă Tată, De când locuiesc aici, mă întreb: de ce vor toţi la Bucureşti? De ce atâta fascinaţie pentru Capitala asta a noastră? Asta mă tot întreb din prima zi în care am pus piciorul aici. E mai murdar decât orice alt oraş mare din România, are probabil cea mai mică densitate de coşuri de gunoi în spaţiile publice decât orice alt oraş mare din România.

E un oraş excesiv de aglomerat, fie că te deplasezi cu un mijloc de transport în comun, fie că ajungi la serviciu sau la şcoală cu autoturismul personal sau al firmei. Atât în autobuze sau tramvaie, cât şi în metrou, în orele de vârf (intervale destul de mari de timp dintr-o zi) călătoreşti ca o sardea, îngrămădit, agresat de mirosuri de tot felul - de la nespălat până la parfumuri stridente în exces şi, mai nou, agresat şi auditiv de tipuri diferite de "muzică" ascultate cu volumul dat la maximum în căşti proaste, auzindu-se astfel pe o rază de câţiva metri.

Dacă eşti cu maşina, te deplasezi cu viteza melcului, consumând astfel ore nepreţuite din timpul tău liber deja scurtat de orele suplimentare neplătite şi mult carburant oricum prea scump pentru ţara asta, carburant în cantitate mărită de statul la semafoarele (ne)sincronizate anume probabil tocmai pentru a creşte, pe ultima sută de metri, câştigurile din această industrie.

Consumi şi te consumi, pentru că trebuie să faci faţă agresivităţii care stă să izbucnească precum o bombă atomică, agresivităţii celor care se "bagă" pe neaşteptate, agresivităţii claxoanelor dezlănţuite, agresivităţii care se adună şi creşte şi în tine, în timp ce tu dai muzica mai tare ca să nu mai auzi manele din maşina din dreapta sau başii din stânga în timpane şi să rămâi calm, pentru că trebuie, trebuie să ajungi întreg, la timp şi liniştit la serviciu!

De ce vor, tată, atâţia la Bucureşti, când aici foamea e parcă mai mare decât oriunde şi fiarele sunt mai hămesite decât oriunde, gata să îţi sară la jugulară oricând, pe la spate obligatoriu, ca să îţi ia şi hrana? Aici, bogaţii sunt bogaţi, dar şi săracii sunt săraci. Şi sunt şi mulţi. Aici, pâinea e mai scumpă, costul unei case sau chiria mai mare, timpul mai puţin, praful mai dens şi, în general, totul e mai.

Tu ai să mă întrebi acum: "Dar tu, fată, tu de ce vrei la Bucureşti?". Ei - ţi-aş răspunde eu -, cu mine, lucrurile stau altfel. Eu nu am vrut la Bucureşti. De aia am făcut facultate în alt oraş mare. De aia mi-am continuat viaţa acolo. Doar mersul firesc al vieţii mele m-a adus în Bucureşti şi, odată aflată aici, mi-am căutat şi găsit străzile mele, clădirile mele, copacii şi florile mele, parcul meu, magazinele mele, cafenelele mele, oamenii mei, colţul meu de cer. Mi-am găsit Bucureştiul meu, cu bune şi mai puţin bune, şi mi-am făcut "poartă-n casă". Deocamdată. Deocamdată ştiu, simt că sunt "acasă".

Nu vreau în Bucureşti pentru că e Bucureşti, ci pentru că vreau să fac ceea ce fac, şi asta este posibil în România doar în Bucureşti.
Cineva dornic să trăiască în Bucureşti mi-a spus odată: "În Bucureşti se fac cărţile". Şi atunci poate că tot cărţile, norocul, ca şi pe mine, îi aduc şi pe unii aici. Cred însă că mulţi alţii vin aici ca să încerce să le măsluiască sau ca să-i mituiască pe crupieri. Însă, fiind atât de mulţi "jucători", şansele de câştig pentru majoritatea dintre ei nu sunt mult mai mici, oricât de mare ar fi potul? Deci, dacă dintre cei care vin cu "gând rău" aici, unii chiar câştigă (pe termen scurt), majoritatea dintre ei nu este pierzătoare?