De la grija adevărată la crasa nesimţire*

Pentru a împiedica restabilirea normalităţii, cea mai puternică dorinţă a românilor astăzi, politicienii împletiţi în afaceri necurate fac apel la aşa-zise principii, ba chiar şi la morală.

Dacă pot afirma că imediat după Revoluţie politica era copleşită de grijă adevărată pentru oameni şi pentru noul mers al ţării (nu se cuvine cred să justific eu această afirmaţie), astăzi politica pare că este dominată de o crasă nesimţire. Statisticile oficiale arată că în 2009 inflaţia a fost de 4,72%, adică peste limita maximă a ţintei fixate de BNR la 4,5%. Răspunsul guvernanţilor este creşterea accizelor, adică atât aruncarea poverii pe umerii contribuabililor, cât şi sufocarea creşterii economice. Este instrumentul facil al incompetenţei şi lipsei de reformă. De ce nu intervin împotriva preţurilor aberante - pentru lumea europeană - ale medicamentelor? De ce? E vorba de o piaţă colosală de 1,9 mld. euro pe an, deci cu uriaşe resurse de trafic de influenţă. Aducerea preţurilor medicamentelor la nivelul normal ar însemna, spre exemplu, ca pensionarilor să le crească veniturile reale cu cel puţin 10%. Politica însă nu se bate cu creşterea preţurilor, pentru că nu se luptă cu dominaţia afacerilor în politică. Un alt exemplu. Singura creştere economică importantă în sectorul industrial în 2009, de 15%, se înregistrează... în prelucrarea lemnului, cu excepţia mobilei. Adică ne-am întors la România subeuropeană furnizoare de materie primă ca acum 100 de ani. În fine, când s-a propus, de curând, taxarea averii, soluţia a fost abandonată ca "imorală". Dar neplata impozitelor pentru veniturile cu mult mai mari decât cele declarate (care au creat multe dintre averi) e morală? Şi ce normal ar fi ca statul să-şi recupereze impozitele datorate printr-o lege a transparenţei fiscale. Pentru a împiedica restabilirea normalităţii, cea mai puternică dorinţă a românilor astăzi, politicienii împletiţi în afaceri necurate fac apel la aşa-zise principii, ba chiar şi la morală. Ei mă obligă să mă gândesc la un vers al lui Shakespeare: "Diavolul însuşi citează Sfânta Scriptură pentru scopurile sale" (Sonetul 122).

"Noii reformişti", oameni lipsiţi de har, dar şi de adevărată grijă pentru oameni, umplu locul cu rebuturi care încurcă, zăpăcesc pe cei necunoscători, dar, cel mai rău, întârzie dramatic un viitor mai bun, posibil şi atât de aşteptat. În conferinţa ţinută la 15 februarie 1923, la Institutul Social Român, intitulată "Doctrina liberală",  I.G. Duca propunea o nouă abordare pentru România: "În sfârşit, în materie socială, liberalismul român a ajuns de la individualismul atotputernic la ţărmuirea treptată şi crescândă a individului în faţa nevoilor de dreptate şi de echilibrare generală.

Partidul liberal român ar fi nesocotit prescripţiile cele mai elementare ale doctrinei lui, dacă ar fi lăsat pe cei slabi pradă celor tari. Individualismul nemărginit şi nestânjenit îşi avea raţiunea în epoca de creaţiune a liberalismului. Atunci menirea lui era să descătuşeze, să desrobească persoana omenească din toate lanţurile concepţiilor medievalice, să dea fiecărei fiinţe umane drepturile cerute de trebuinţele desvoltării şi ale demnităţii lui. Mai târziu, însă, când aceste drepturi au fost asigurate oricui şi când stăpân netulburat pe destinele lui, fiecare era ispitit nu numai să uzeze, dar adesea să şi abuzeze de aceste drepturi, oare datoria unui partid liberal conştient de doctrina lui era să privească nepăsător la această deslănţuire distrugătoare, sau să restabilească echilibrul social, stabilind limitele peste care drepturile omului nu se mai împacă cu nevoile obşteşti?".

Dacă lipsa de respect pentru idei e uneori binevenită în favoarea progresului, lipsa de respect pentru oameni în nici un caz. Însă cei despre care am vorbit n-au respect nici pentru idei, nici pentru oameni.

* Formularea aparţine lui Petru Creţia în "Testamentul unui eminescolog"