De la tirania comunicării la tirania dezinformării

Să mai spună cineva că presa noastră- și mai ales o anumită parte a presei- nu a rupt, în mod definitiv și irevocabil, orice legătură cu relele practici ale jurnalismului din vremea partidului unic! Bunăoară, acum să spunem patruzeci de ani, anumite articole despre „Geniul Carpaților”- adică despre Nicolae Ceaușescu-, care apăreau în unele publicații din Occident, erau,de fapt, scrise în redacțiile autohtone. Ele fiind, apoi, transmise cotra-cost, distinselor gazete din Lumea Liberă. Foarte adevărat, toate acestea se petreceau cam până pe la jumătatea anilor *80, atunci când interesul și simpatia Occidentului față de Nicolae Ceaușescu încă nu începuseră să înregistreze o dramatică, ireversibilă, cotă descendentă. Dar, până atunci, lucrurile chiar așa s-au petrecut și cred că mai sunt printre noi confrați care au pus condeiul la scrierea unor asemenea „elogii” despre Nicolae Ceaușescu și despre „savanta de largă recunoaștere internațională”. Gest care, la acea vreme, era motivat prin aceea că asemenea articole laudative apărute în gazete din Apus reprezentau și o dovadă de prețuire și de încredere față de România.De unde și frecvența cu care circula stereotipul „înalte aprecieri, în presa străină, pentru politică înțeleaptă și clarvăzătoare a partidului și statului nostru”. Politică al cărei strălucit ctitor, exponent și promotor știm bine cine era!...   

 Acum,însă, lucrurile s-au schimbat în mod radical. Vreau să spun că , nu chiar de azi- de ieri, citim în anumite gazete pe care le considerăm emblematice pentru presa liberă, profesionistă, articole critice despre evenimente sau personalități ale actualității românești. Departe de mine gândul de a face un cap de acuzare din aceea că respectivele gazete iau atitudine atunci când dețin dovezi clare și argumente solide pentru a face treaba asta. Numai că, discutând cu obiectivitate și cu realism, trebuie să recunoaștem că asemenea delimitări critice vizează, cu predilecție, numai anumite personalități aflate în fruntea unor entități ale mediului politic și social sau unor personalități ale vieții publice care se află pe anumită latură a spectrului politic. Adică pe versantul de centru-stânga, mai direct spus, cele din rândul membrilor sau simpatizanților PSD.

 Cel mai recent exemplu, este știrea transmisă de către canale media specializate, potrivit căreia „Le Monde critică decizia CCR care blochează măsurile luate de guvern pentru buna gestionare a crizei Covid-19”. Ca argument zdrobitor fiind citat chiar titlul materialului cu pricina:”În România, a te proteja de Covid-19 este <>„. În plus, pentru a spori îngrijorarea cititorului, pe alte canale a fost citată și următoarea remarcă severă din respectivul comentariu:”decizia CCR privează guvernarea de toate mijloacele pentru a face față pandemiei”. Despre ce este vorba în propoziție, știm foarte bine. Așa după cum știm că nu acesta a fost rostul și conținutul deciziei CCR. Din păcate, am serioase rezerve că onor editorii prestigiosului cotidian „Le Monde” ar cunoaște toate detaliile despre aceste lucruri. Domniile lor mergând, vezi bine, pe mâna corespondentului jurnalului în România, adică pe mâna lui Mirel Bran. Așa încât eu cred că mai aproape de adevăr ar fi ca informația respectivă să aibă titlul: „Mirel Bran scrie că…” și nu „Le Monde scrie că…’

 Dar, dacă tot am ajuns la numele semnatarului atât de incorecte corespondențe, poate că nu este lipsit de interes să dăm căutare pe Google și să vedem ce alte performanțe jurnalistice mai are la activ autorul respectiv. Prilej cu care vom constata că acesta a publicat- desigur, tot în cotidianul „Le Monde”- comentarii despre referendumul din 2012 în urma căruia Traian Băsescu a fost demis, calificând  voința liber exprimată de către majoritatea zdrobitoare a cetățenilor români cu drept de vot ca fiind „o lovitură de stat”. Nici mai mult, nici mai puțin! Același autor fiind cel care a caracterizat alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte al României ca reprezentând „o înfrângere istorică a stângii”. Ceea ce,desigur, spune ceva clar despre opțiunile politico-ideologice ale autorului.  Fără doar și poate, jurnalistul Mirel Bran are deplina libertate de a împărtăși o doctrină politică și o viziune asupra modului de guvernare a destinelor României. Ceea ce, însă, nu îi dă dreptul să denatureze în mod tendențios realitatea și, în acest fel, să inducă cititorului francez o imagine falsă, dacă nu chiar mincinoasă, despre evenimentele din România, despre guvernare și opoziție, despre decizii și demersuri din actualitatea politică a țării noastre.

 Că jurnalistul Mirel Bran are anumite datorii morale față de președintele Klaus Iohannis, al cărei sfetnic a fost, la un moment dat, însăși soția sa, Tatiana Niculescu Bran, asta este o realitate pe care ,iarăși,nimeni nu o pune la îndoială. Dar de aici și până a deforma într-un asemenea hal realitatea numai pentru a-i asigura protectorului său și al doamnei sale un plus de imagine idilizată peste mări și țări, asta este, de acum, altă veste-poveste. Situație care a determinat luări de poziție critice la adresa noii dovezi de partizanat incorect pe care a dat-o Mirel Bran venite din partea unor personalități reprezentative ale jurnalismului nostru. Jurnaliști, adică profesioniști în sensul deplin al termenului,  dintre care nu cred că toți pot fi bănuiți de simpatii pro-PSDiste, dar care, cu siguranță, au dat argumente convingătoare că își respectă profesia și,deopotrivă, cititorii. Corect ar fi fost, mai arată unii dintre colegii de breaslă care au comentat textul din „Le Monde” ca ultra-severul Mirel Bran să fi scris ceva și despre cam foarte dubioasele afaceri cu măștile în care sunt implicate niscai instituții ale satului sau, măcar, să fi comentat, cu verbu-i neiertător, secvența de chiolhan din cabinetul premierului Ludovic Orban, cu ocazia unei zile de sărbătoare. Corect ar fi fost dar… nu a fost să fie! 

 Sincer să fiu, scriu acest rânduri cu multă indignare față de recidiva incorectă a lui Mirel Bran, dar și cu un sincer regret față de situația în care  autorul a pus prestigioasa gazetă. Asta cu atât mai mult cu cât aparțin unei generații care a intrat în lumea jurnalismului având în „Le Monde” un reper- chiar un etalon!- al profesiei. Din păcate,cu asemenea materiale precum cel care m-a determinat să reacționez, suntem nevoiți să constatăm că  sintagma „Tirania comunicării”, pe care a lansat-o și a dezvoltat-o într-o carte de referință Ignacio Ramonet (fost director al lunarului „Le Monde Diplomatique”)riscă să fie înlocuită cu una mult mai drastică:”Tirania dezinformării”.

 Fiindcă numai așa se poate numi ceea ce se întâmplă atunci când, de aici, de acasă, transmiți corespondențe în care denaturezi, în mod intenționat,realitatea și, în acest fel, aduci atât de grave prejudicii imaginii și credibilității României.

Citește pe Antena3.ro

Ce locuri poți să vizitezi în Maramureș dacă mergi de Crăciun sau Revelion în 2024. Cele mai frumoase obiective turistice iarna