Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
România se comportă trist şi bizar ori de câte ori e înaintea unui moment important, în care este evaluată dintr-un punct de vedere sau altul. Să ne aducem aminte. În 2005 eram la porţile Uniunii Europene, iar orice ţară aflată în această situaţie ar fi amplificat la maximum procesele interne de adecvare. Ce făceam noi? Care era principala temă internă de dezbatere? Dacă să avem sau nu alegeri anticipate la câteva luni după ce avuseseră loc alegerile la termen. Vorbeam doct şi serios despre o şmecherie. Adică despre posibilitatea ca Traian Băsescu şi grupul său politic să obţină o poziţie mai bună în Parlament, valorificând atmosfera de fals triumf a momentului. În timpul ăsta, legi importante nu erau adoptate, iar cetăţeanul, aflat în faţa unui moment foarte serios din viaţa sa, era trimis cu gândul în alte direcţii. Eventual, la schimbarea preşedinţilor celor două camere ale Parlamentului.
Astăzi, România încearcă să adere la spaţiul Schengen. Principala problemă a unui stat aflat într-o astfel de situaţie ar trebui să o reprezinte sistemele de control frontalier şi, în general, sistemele de siguranţă şi de ordine publică. Or tocmai aceste instituţii sunt cele mai maculate şi mai hulite în acest moment. Şeful statului însuşi le acuză public, inclusiv pentru că fac "strip-tease cu caschetele". Spectacolul oferit de unii lideri ai poliţiei care plâng pe umărul prietenilor lor interlopi e halucinant. Aici s-a ajuns după ani de luptă cu "sistemul ticăloşit", acel "sistem" care reuşea, în 2001, eliminarea vizelor tocmai pentru că făcuse nişte paşi înainte în zona poliţiei şi a controlului la frontieră. Dar lucrurile sunt încă mai grave. Statul nu mai investeşte în ordinea publică. Pe alocuri preferă s-o privatizeze scandalos, dând mulţi bani firmelor de protecţie şi pază în vreme ce concediază, spăşit, poliţişti comunitari. De aici şi până la un conflict deschis şi foarte periculos între poliţie şi stat n-a mai fost decât un pas.
Pe Traian Băsescu nu-l interesează, de fapt, eficienţa sau moralitatea poliţiei. N-a vorbit despre asta cinci ani. A preferat să se răfuiască însă cu profesorii, cu judecătorii şi cu pensionarii. Acum a intrat în conflict cu această instituţie în momentul în care poliţiştii s-au răsculat contra lui şi i-au rănit orgoliul. În acel moment, poliţia a devenit ţinta prezidenţială. Nu infractorii. Nu sistemele de siguranţă frontalieră. Şi nici măcar, în perspectiva Schengen, vreun sistem personal de relaţii internaţionale.
E greu să atingi un obiectiv de acest gen atunci când poliţiştii aruncă în tine cu cascheta, cerându-ţi să ieşi afară "j...a ordinară", iar liderii europeni îţi întorc spatele la propriu, sub reflectoarele televiziunilor. Ţara noastră a ajuns un sat fără câini (deşi, s-a văzut de curând, nu câinii vagabonzi, adunaţi în haite, îi lipsesc...). Arată România de azi ca un paznic real al graniţei de Est a UE, aşa cum ar trebui să devină, odată intrată în spaţiul Schengen? Ea pare mai curând că nu-şi poate păzi nici propriile interese. Ratarea obiectivului Schengen ar fi rezultatul atitudinii constante a actualului preşedinte, care nu are priorităţi naţionale, ci doar personale. În momentul în care te tot răfuieşti cu ţara pe care ai promis s-o conduci, ţara se apără şi ea cum poate, dar, inevitabil, bate pasul pe loc, precum o armată dezorientată, aşteptând să afle direcţia în care trebuie să meargă.
Citește pe Antena3.ro
