Deficit de... concurenta

Acum, in 2007, avem nevoie de medicamente noi si, desigur, bune. Pentru a scapa de anemia eficientei economice.
Diagnosticul il cunoastem. E nevoie acum de un medicament amar, dar fortifiant, care sa fie inghitit cu lingura sau chiar cu polonicul. Altii il folosesc de multa vreme. Si le merge bine. Noi l-am refuzat. E vorba despre… concurenta.
A venit insa timpul sa-l acceptam. Caci devine presanta pregatirea economiei noastre pentru a face fata presiunii competitive din Uniunea Europeana. Fara descatusarea concurentei nu se va ajunge la rezultatul dorit.
Ce masuri pot fi luate in acest an? Sa zicem ca vor fi rezolvate pana la 31 decembrie 2007 doua probleme spinoase: reglementarile si institutiile. Desi nu-i deloc simplu de rezolvat aceste doua probleme. Dar ce facem cu a treia - deprinderile?

In vremea socialismului, decenii in sir, in economia romaneasca a functionat un surogat de competitie: intrecerea socialista. Premiile: fotografii la panouri "de onoare". Sau alte stimulente "morale". Fara nici un efect pozitiv asupra calitatii produselor si eficientei economice. Munca stimulata doar moral, nu si material, a pierdut cadenta cu timpul. Economia a fost trasa inapoi. Chiar si atunci cand ni s-a dat iluzia ca ea merge inainte, adunand "pe cap de locuitor" tone de otel si productii agricole supradimensionate, tot inapoi a mers.
Dupa ’89 am inceput fara incetare sa aplicam in economie solutii "originale". Desi n-aveam de ce sa ne chinuim sa inventam roata. Fiindca fusese inventata. Era de-ajuns sa fie pusa in miscare. Noi, in schimb, am ocolit drumurile "clasice". Concurenta, important antidot pentru lenea economiei, a ramas doar litera de lege. Fara sa fie insa aplicata.
Daca de aici inainte ii va fi acordata competitiei economice atentia cuvenita, am putea sa scapam de multe necazuri. Intr-un climat concurential, intreprinderile ar produce bani; in acelasi timp, ar fi stimulat nu doar consumul, ci si oferta interna. Abia dupa acest moment ar putea urma timpul doi, cel aducator de bunastare.

Desigur, noi vrem economie de piata. Dar ne despartim greu de "cazanul comun". Prea mult din ce se produce merge inca la "cazanul comun"; prea mare este partea ce se imparte tuturor, asa ca din produsul national o parte prea mica e folosita pentru a stimula atractiv munca eficienta, competenta. Din cauza obsesiilor noastre egalitariste in impartirea painii sociale, forta de munca, nestimulata, se complace intr-o evidenta stare de moleseala. Asa ca munca, nestimulata prin competitie, nu produce inca oferta interna de care avem nevoie. Pentru a face fata cererii de consum.
Nu va fi insa altfel cat timp nu vom inceta sa ne mai ascundem dupa egalitarism. Si cat timp vom continua sa ne sfiim in fata a ceea ce omenirea a definit a fi capitalism. De fapt, ce este capitalismul? Nimic altceva decat libera stabilire a preturilor pe piata, libera proprietate asupra mijloacelor de productie si libera initiativa economica intr-un climat competitional. Numai pe astfel de piloni se poate cladi edificiul libertatii si bunastarii, imposibil insa de infaptuit fara acceptarea rigorilor concurentei.