Dej, Ceausescu si stalinismul national (I)

Gheorghe Gheorghiu-Dej a incetat din viata in urma cu patruzeci de ani, la 19 martie 1965. Se incheia un capitol de istorie politica romaneasca si incepea altul nou, cu iluziile, temerile si promisiunile initiale. Intr-o carte aparuta in 2004 la editura elvetiana Georg, consacrata ultimei perioade Dej si ascensiunii lui Ceausescu, Pierre du Bois, istoric al relatiilor internationale la Institutul de Inalte Studii din Geneva, ofera o analiza minutioasa a succesiunii petrecute in PMR. Primul capitol poarta titlul "Condamnati la fericire", reluand sintagma pe care am propus-o cand am scris scenariul filmului documentar cu acelasi titlu, realizat de Dinu Tanase. Propuneam atunci o microsinteza a istoriei PCR, incercand sa ofer ipoteze explicative pentru destinul adeseori deconcertant al formatiunii politice responsabile pentru instaurarea si aplicarea modelului bolsevic in Romania (a se vedea lucrarea mea "Condamnati la fericire - Experimentul comunist in Romania", Brasov, Editura Astra, 1991, cu o prefata de Vasile Gogea). Bazata pe interviuri cu potentati ai epocii Dej, dar si apropiati ai lui Ceausescu, cartea profesorului elvetian este o contributie importanta la intelegerea relatiilor de putere din zona intotdeauna misterioasa a varfului puterii din sistemul comunist. Intre cei cu care a stat de vorba Pierre du Bois a fost Leonte Rautu, pontiful ideologic al stalinismului in epoca Dej. Dupa stiinta mea, este poate singurul interviu adancit acceptat de Rautu si, chiar in acest caz, cu conditia utilizarii informatiilor doar dupa moartea sa. Voi reveni, sper, la aceasta carte intr-un text mai lung in revista "Idei in dialog", condusa de H.-R. Patapievici.

Am scris pe larg pe tema Dej si am schitat prima sa biografie politica in lucrarea mea "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", aparuta la Editura Univers in 1995. Cred ca merita reluate unele din temele discutate acolo si dezvoltate pe larg in volumul "Stalinism pentru eternitate - O istorie politica a comunismului romanesc", aparut la University of California Press in 2003. Editia romanesca a acestei carti va aparea in curand la Editura Polirom in traducerea Cristinei si a lui Dragos Petrescu, cu o postfata de Mircea Mihaies.

Sa spun din capul locului ca, sub aparenta de blajina modestie (cultivata chiar in familie - a se vedea interviurile cu nepoata sa Mandra Gheorghiu, realizate de Lavinia Betea si publicate in "Magazin Istoric"), Dej era de fapt un despot resentimentar si perfid. A stiut sa se descurce perfect in universul bizantin al comunismului international, convingandu-l pe Stalin de devotamentul sau neconditionat. A izbutit sa se debaraseze de rivalii sai din conducerea PMR, inclusiv de Ana Pauker, aparent atat de legata de Kremlin. A recurs la metode criminale pentru a-si consolida puterea, unica valoare in care a crezut fara ezitare.

Dupa 1956, Dej a doptat o pozitie ostila in raport cu tentativele de destalinizare. L-a convins pe Hrusciov de loialitatea sa, in special dupa infrangerea Revolutiei Maghiare. Plecarea trupelor sovietice din Romania in 1958 era exact simbolul relatiei speciale dintre conducerea PMR si sovietici. Scopul lui Dej nu a fost vreodata reformarea sistemului impus de sovietici. In acest context, sa nu uitam faptul ca s-au implinit luna aceasta, la 6 martie, sase decenii de la instalarea prin dictat a guvernului Petru Groza, total aservit Kremlinului.

Pe fondul agravarii conflictului dintre Moscova si Beijing, in conditiile in care Hrusciov si Mao se intreceau intru stigmatizare reciproca, Dej a reusit o lovitura de maestru. Incepand cu 1962, Romania se angajeaza intr-un proces de despartire de Moscova. Mai intai simbolic, o data cu renuntarea la obligativitatea limbii ruse in scoli si facultati si cu desfiintarea unor institutii care jigneau demnitatea nationala precum editura "Cartea Rusa" si Institutul "Maxim Gorki". Apoi, prin adoptarea unei pozitii relativ autonome in cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc, unde reprezentantul roman, Alexandru Birladeanu, s-a opus pe fata planului sovietic de a transforma Romania in baza agricola a statelor comuniste relativ avansate din punct de vedere industrial.

Refuzul acestui tratament insultator a fost adus la cunostinta membrilor PMR in cadrul unei serii de "prelucrari" inchise la care demnitarii comunisti prezentau activului de baza situatia de criza din relatiile cu Hrusciov. Discursurile liderilor PMR la Plenara din aprilie 1964 erau astfel impregnate cu referinte la jignirile suferite de-a lungul anilor din partea sovieticilor. Era un joc riscant, iar Dej a stiut sa manevreze cu veritabil simt politic, obtinand in final o marja de independenta recunoscuta international.

Un nou mit prinde fiinta in acei ani: Dej si acolitii sai pozeaza drept aparatori ai suveranitatii nationale in lupta impotriva tendintelor imperialiste ale Moscovei. Prea putini erau cei care sa realizeze ca era vorba de fapt de efortul de autonomizare al unei elite lipsite de legitimitate, care se straduia sa evite destalinizarea prin utilizarea retoricii patriotice si chiar nationaliste.