x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Averse, vânt și descărcări electrice în Capitală până sâmbătă seara

Averse, vânt și descărcări electrice în Capitală până sâmbătă seara

de Redacția Jurnalul    |    21 Mai 2026   •   11:16
Averse, vânt și descărcări electrice în Capitală până sâmbătă seara
ANM a emis avertizări de vreme rea.

Până sâmbătă seara, în capitală vor fi averse, vânt puternic și descărcări electrice, potrivit prognozei emise joi de Administrația Națională de Meteorologie.

Joi, între orele 10.00 și 21.00, cerul va avea înnorări temporare și vor fi perioade cu averse (6...8 l/mp, izolat peste 10 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.

Temperatura maximă va fi de 25...26 de grade, iar cea minimă de 13...14 grade.

De vineri dimineață până sâmbătă la ora 9.00, cerul va fi tot înnorat și vor fi perioade cu averse (10...15 l/mp), descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă va fi de 21...22 de grade, iar cea minimă de 13...14 grade.

Sâmbătă, între orele 9.00 și 21.00, cerul va avea înnorări temporar accentuate și cu probabilitate mai mare după-amiaza și seara vor fi averse însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări, îndeosebi în timpul ploilor.

Temperatura maximă se va situa în jurul a 24 de grade.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: averse descarcari electrice capitala
Parteneri