x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Democrația, apărată cu garduri de sârmă ghimpată 

Democrația, apărată cu garduri de sârmă ghimpată 

de Dan Constantin    |    21 Ian 2021   •   08:10
Democrația, apărată cu garduri de sârmă ghimpată 

Mandatul noului președinte american începe sub protecția unor măsuri de securitate excepționale, greu de suportat pentru țara libertăților și democrației. Divizarea produsă în societatea americană sub cei patru ani de trumpism a escaladat până la nivelul de răzmeriță, ocuparea Capitoliului producând o rană ce se va vindeca greu. Joe Biden a intrat în Casa Albă cu promisiunea că va reunifica Statele Unite, ca un președinte al tuturor americanilor. Puterea Americii, extinsă la nivel mondial, face din președintele SUA un personaj care este considerat un fel de președinte planetar. De aici pleacă nu doar un mit, ci și marele interes pentru mutațiile din politica internă a Statelor Unite, care pot influența cursul politic și în multe alte țări. La București, la Berlin sau în Bagdad, ca mai peste tot în lume, se caută răspuns la întrebarea cum va influența politica țării schimbarea puterii de la Washington.

 Aceste schimbări sunt legate de felul în care Biden va gestiona marile dosare pe care le are de rezolvat în interiorul Statelor Unite. Problema COVID-19 este prioritară, virusul provocând 400.000 de victime. Promisiunea noii administrații este să asigure urgent 100 de milioane de vaccinări, pentru a imuniza prioritar populația de peste 65 de ani. Vaccinarea extinsă la o populație de 330 de milioane va dura câteva luni, solicitarea lui Biden fiind purtarea măștii, care nu poate fi impusă însă decât în clădirile administrației. Sprijinul pentru economie se bazează pe un pachet de 1.900 de miliarde dolari, populația eligibilă având promisiunea unui ajutor bănesc de 1.400 de dolari. Pentru reducerea șomajului, ajuns la aproape 7 la sută, Biden a promis lansarea reală a unui program ambițios de investiții în infrastructură, care să creeze 18 milioane de locuri de muncă. Noua politică de imigrare stopează Legea Trump care interzicea accesul musulmanilor din multe țări și vizează, de asemenea, clarificarea clandestinilor fără acte. Revenirea SUA în Acordul de la Paris anunță reluarea politicii „verzi”, dar și o deschidere pentru problemele globale. Speranțele de relaxare a tensiunilor dintre UE și SUA vor avea ca test abordarea de către Casa Albă a sancțiunilor extrateritoriale pe care le-a impus unilateral Trump. Planeta urmărește cum va scoate Biden democrația americană din spatele gardurilor de sârmă ghimpată.

×