Despre altfel de alegeri

Atunci cănd intri in viaţa politică sau in cea economică te supui conştient anumitor reguli şi anumitor riscuri. Ştii că poţi
să pierzi bani, că poţi să pierzi prieteni şi poziţii, că intimitatea iţi este invadată, că oamenii vor să ştie ce ai in frigider sau in garaj. Cei care intră in viaţa monahală sau preoţească nu-şi asumă astfel de riscuri, ei au de infruntat probleme de un cu totul alt calibru.

De la moartea Patriarhului Teoctist, Biserica Ortodoxă Romănă a intrat intr-o stare specială şi intr-o perioadă specială, la capătul căreia trebuie să-şi aleagă, după reguli proprii, un alt conducător. E uşor de observat insă că lumea romănească dimprejurul Bisericii nu numai că nu respectă această stare şi această perioadă, dar incearcă să aglomereze, in legătură cu ea, toate obsesiile lumeşti pe care le-am incercat şi le incercăm de aproape 18 ani.

Au loc anchete şi campanii pe toate temele cu care eram deja obisnuiţi in politică sau in economie. De unde vin banii Bisericii? Cum sunt ei folosiţi? Cine a avut dosar de securitate? Cine a avut relaţii cu PCR? Cum poate fi modificată legea electorală a inaltului cler? Cine a păcătuit? Cine alege? Cine nu poate fi ales?

Mai mult, asistăm la abordarea temelor bisericeşti in registrul specific presei mondene sau chiar de scandal. Cine s-a călugărit ca să scape de nevastă. Cine şi cum a operat? Cine şi cum a aprobat? Ce crede un inalt ierarh despre televiziune? Sau despre computer? Cine s-a insurat ca să scape de călugărie.

Culmea ironiei, toate astea au loc in timp ce sloganul zilei este "Nu politizaţi alegerile din BOR!".

Statutul cu totul special al Bisericii ca instituţie e o temă despre care s-au scris şi se vor scrie cărţi nenumărate. Intr-un spaţiu atăt de restrăns ca cel de faţă merită să ne limităm măcar la o concluzie ce mi se pare evidentă şi utilă. Biserica nu e un organism care funcţionează după mecanisme specifice vreunui alt domeniu, ea nu e unitate economică, nu e entitate statală, nu e partid. Ei nu-i putem aplica criteriile curente de modernizare, tehnologizare, reformă sau integrare europeană şi euroatlantică.

Mi se pare necesară o legătură căt mai strănsă intre Biserică şi societate, dar asta nu trebuie să insemne, in nici un caz, un transfer de obsesii dinspre lumesc spre divin. Biserica nu e "a noastră", in sensul unei posesii aducătoare de drepturi. Dacă ne simţim ca atare, noi putem deveni, eventual, "ai ei".


Atunci cănd intri in viaţa politică sau in cea economică, te supui conştient anumitor reguli şi anumitor riscuri. Ştii că poţi să pierzi bani, că poţi să pierzi prieteni şi poziţii, că intimitatea iţi este invadată, că oamenii vor să ştie ce ai in frigider sau in garaj. Cei care intră in viaţa monahală sau preoţească nu-şi asumă astfel de riscuri, ei au de infruntat probleme de un cu totul alt calibru. Iată de ce nu mi se pare nici cinstit şi nici aducător de bine să confunzi feţele bisericeşti cu cele politiceşti, bancare sau administrative.

Problema momentului in atitudinea noastră faţă de BOR nu e numai lupta cu politizarea, ci şi cea cu vulgarizarea sau bagatelizarea unor teme. După 2.000 de ani, această instituţie şi-a şlefuit reguli care au făcut-o capabilă să reziste vremii şi trebuie să o lăsăm să funcţioneze in baza lor. Politica nu trebuie să intre in Biserică. Dar nici noi n-ar trebui să pătrundem acolo decăt dacă lăsăm la uşă păcatele tranziţiei lumeşti.